Numeroase studii au definit prevalenţa hipotiroidismului subclinic la femei ca fiind de cinci ori mai mare decât a bolii manifestate clinic, variind de la 8% la 21% în diferite studii populaţionale.

În hipotiroidism, hormonul stimulator al tiroidei (TSH) este situat în „zona cenușie”, la marginea bolii tiroidiene evidente. Diagnosticul se stabilește prin rezultatele unui test de sânge atunci când nivelul TSH depășește 4,0 mIU/L. Conform studiilor, debutul simptomatologiei și al complicaţiilor este mai frecvent la pacienţii al căror nivel de TSH depășește 10,0 mIU/L (1).

Pe o perioadă de trei luni, s-a analizat frecvenţa disfuncţiei subclinice a tiroidei la un control aleatoriu într-un ambulatoriu de spital. S-a evidenţiat o relaţie nerespectată a proporţiei inverse între hormonul de stimulare tiroidiană, produs de hipofiza anterioară, și hormonul tiroidian, FT4 (tiroxina liberă), în boala tiroidiană, la adulţi fără simptome și tratament specific.

Studiul respectiv a constat într-o analiză retrospectivă din computerul Analyzer Immulite-2000 (producător: SUA), care funcţionează în laboratorul de analize medicale al ambulatoriului de spital, la un număr de 200 de pacienţi. În perioada de studiu, din totalul pacienţilor, 140 au fost femei și 60 au fost bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 17 și 52 de ani. Pacienţii cu boală tiroidiană cunoscută, aflaţi în evidenţa medicilor de specialitate, au fost excluși din acest studiu.

Rezultate și discuţii

În stadiul hipotiroidismului subclinic, cu un nivel normal de hormon tiroidian FT4 (intervalul de referinţă = 4,5-12,5 µg/dL), nivelul TSH (cu intervalul de referinţă 0,4-5,8 mIU/L) a crescut la valori de 6,01-10 mIU/L (valoare medie = 6,04; SD = 1,61; p <0,1) într-o pondere de 18,75% în lotul acestui studiu.

În hipertiroidismul subclinic, de asemenea cu FT4 în valori normale, nivelul TSH a avut valori cuprinse între 0,02 și 0,39 mIU/L, în proporţie de 2,10%. S-a remarcat faptul că hipotiroidismul este mai frecvent la vârsta mijlocie (78%), în special la femeile în postmenopauză (22%), cu consecinţe clinice semnificative la aceste vârste.

Excepţii de la acest paralelism între starea tiroidiană și concentraţia totală de T4 se găsesc totuși la pacienţii cu niveluri anormale de proteine de legare a tiroidei (TBG). Se știe că nivelul TBG este modificat în diferite condiţii fiziologice, farmacologice și genetice.

Nivelul crescut al T4 poate fi obţinut atunci când TBG este ridicat, cum ar fi în sarcină, porfirie acută intermitentă, hiperproteinemie, creștere ereditară a TBG și la pacienţii care urmează terapie cu estrogeni sau care iau contraceptive orale, care nu au fost evaluaţi în acest studiu.

Indicele tiroidian liber (T4 x valoarea absorbţiei T3/100) este un indicator larg utilizat al stării tiroidei. Valorile așteptate în literatura de specialitate au fost de 5,2-12,5 ng/L, cu o medie de 7,7. În laboratorul nostru, la o valoare de absorbţie de 88/100, indexul a fost calculat la o valoare de 7,81.

Termenii de boală non-tiroidiană sau NTI, precum și de „eutiroidian bolnav” sau sindrom de T4 scăzut, cu TSH și T3 normale, sunt adesea folosiţi pentru a descrie acest subgrup de pacienţi. Atât măsurătorile T4, cât și ale TSH sunt cea mai fiabilă modalitate de a distinge adevărata disfuncţie tiroidiană primară (T4/TSH concordant cu proporţional invers) de anomaliile tranzitorii rezultate din T4 și TSH discordante NTI, în valoare normală.

Sindromul anemic, frecvent asociat bolii tiroidiene

Multe afecţiuni sunt asociate cu bolile tiroidiene, dar dintre toate acestea, cea mai frecventă asociere este cea cu sindromul anemic. Anemiile cu deficit de cupru și fier în hipertiroidismul primar sunt similare prin aceea că, în ambele, cuprul este mai deficitar decât fierul. În afecţiunile tiroidiene, sunt descrise în mod regulat pe lamele de sânge periferic anemia microcitară, macrocitară și normocitară, în coloraţia May-Grünwald Giemsa.

Anemia microcitară este de obicei atribuită malabsorbţiei fierului și pierderii acestuia prin menoragie. Anemia macrocitară este cauzată de malabsorbţia vitaminei B12, acidului folic, de anemia pernicioasă și alimentaţia inadecvată. Anemia pernicioasă apare de 20 de ori mai frecvent la pacienţii cu hipotiroidism decât în general.

Macrocitoza se găsește la până la 55% dintre pacienţii cu hipotiroidism și poate rezulta din insuficienţa hormonilor tiroidieni înșiși, fără deficit nutritiv. Anemia normocitară, așa-numita anemie necomplicată, apare din cauza deficitului de hormoni tiroidieni în sine. Acest tip de anemie este considerat a fi o adaptare la un metabolism bazal scăzut.

Descrierea de acantocitoză a hematiilor la examinarea citologică a frotiului sanguin sugerează un hipotiroidism în aproximativ 90% din cazuri. Anemia normocitară cu capacitate totală scăzută de legare a fierului (TIBC) poate servi ca un bun indicator al deficienţei marginale de Zn (2). Statutul zincului poate explica într-o oarecare măsură anomalii hematologice la femeile de vârstă mijlocie.

Creșterea feritinei serice la pacienţii cu hipertiroidism poate fi urmarea acţiunii directe a hormonilor tiroidieni asupra sintezei acestuia, în timp ce, în unele cazuri complicate cu anemie, pot fi implicate în utilizarea deficientă a fierului de către celulele eritropoietice. Hormonii tiroidieni, direct sau indirect, prin eritropoietină, stimulează creșterea coloniilor eritroide (BFU-E, CFU-E).

Salvarea funcţiei proteinei mutante p-53 este o strategie terapeutică atractivă în toate tipurile de cancer, inclusiv în cel tiroidian. Aceste date sunt necesare pentru descoperirea unui reactivator anti-mutant p53-R175, ca un compus principal pentru dezvoltarea medicamentului p53-ţintit. Studiile structurale ale domeniului de legare la ADN p-53 indică faptul că ionul de zinc este coordonat de patru aminoacizi (Wonget et al., 1999).

Concluzii

Așa cum rezultă din prezentul studiu, disfuncţia tiroidiană subclinică este o afecţiune diagnosticată aproape în totalitate pe baza analizelor de laborator. S-a evidenţiat că TSH crescut, precum și raportul FT4/FT3 sunt indicatori subtili și timpurii ai disfuncţiei tiroidiene incipiente.

Citiți și: Abcesele hepatice