Cezar Macarie este profesor de cardiologie
la UMF „Carol Davila” București și medic primar cardiolog la Institutul de
Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. dr. C. C. Iliescu” București.
A fost președintele Societății Române de Cardiologie.
Cunoașterea
epidemiologică a insuficienței cardiace la începutul secolului nostru era
limitată. Majoritatea datelor epidemiologice proveneau din SUA. Studii de
anvergură în Europa, în domeniu, lipseau. În România, informațiile privind
epidemiologia sindromului erau și mai sărace. Puținele date existente atunci se
refereau la frecvența insuficienței cardiace în cazuistica de spital. Lipseau
datele de epidemiologie descriptivă a insuficienței cardiace. Metodologia după
care s-au efectuat aceste studii nu era standardizată.
Primul
studiu epidemiologic care s-a desfășurat după o metodologie unanim admisă pe
plan internațional pentru studiile populaționale a fost „Studiul românesc de
prevalență a insuficienței cardiace în populația arondată medicilor de familie
în București” (1). Studiul a fost inițiat și realizat de Societatea Română de
Cardiologie cu sprijinul Ministerului Sănătății. El s-a desfășurat în perioada
septembrie 2001 – ianuarie 2002. A fost un studiu populațional transversal de
determinare a prevalenței insuficienței cardiace într-un eșantion populațional
selectat randomizat și apoi standardizat la populația de peste 35 de ani
arondată medicilor de familie din sectorul 3 al Bucureștiului. Prevalența
standardizată a insuficienței cardiace în populația sectorului 3, obținută prin
standardizarea lotului de studiu la populația sectorului 3, a fost de 4,76%
(4,95% pentru bărbați și 4,63% pentru femei). În afară de prevalență, s-au
obținut informații privind caracterele demografice, clinice,
electrocardigrafice, ecocardiografice și biologice ale populației cu
insuficiență cardiacă. De menționat că, la vremea aceea, studiul românesc de
prevalență a insuficienței cardiace a fost primul din țările Europei de Est.
Un
alt studiu inițiat de Societatea Română de Cardiologie a fost „Epidemiologia
descriptivă a insuficienței cardiace în spitalele din România” (2). A fost un
studiu descriptiv al caracteristicilor pacienților cu insuficiență cardiacă
internați în secțiile de cardiologie și medicină internă din România, care s-a
desfășurat în perioada aprilie 2005 – aprilie 2006. Pacienții care au avut la
internare diagnosticul de șoc cardiogen sau edem pulmonar acut nu au fost
incluși în studiu. Înrolarea pacienților s-a făcut în 27 de secții de
cardiologie și 20 de secții de medicină internă selectate randomizat din 427 de
spitale din țară. Lotul studiat a cuprins 6.721 de pacienți având diagnosticul
principal la externare de insuficiență cardiacă. Studiul s-a desfășurat după un
protocol unic. Principalele rezultate ale studiului: etiologia ischemică
(60,1%) și cea hipertensivă (52,8%); clasa funcțională III NYHA (45%);
fibrilația atrială (47%); peste 32% din pacienți aveau FEVS < 40%, iar BRS a
fost prezent la 8,7% din pacienți. În ceea ce privește tratamentul recomandat
de ghiduri, 52% din pacienți primeau beta-blocante; 67,9% luau inhibitori ai
enzimei de conversie și 52% blocanți al receptorului mineralocorticoid. Doar
19,7% din pacienți primeau asocierea celor trei medicamente! Durata medie de
spitalizare a fost de 8,59 zile (7,5 zile la cardiologie și 9,5 zile la medicină
internă), în timp ce rata de mortalitate intraspitalicească a fost de 1,6%.
Studiul
SHAPE (Study of Heart failure Awareness and Perception in Europe) (3),
desfășurat între aprilie și iulie 2002 în Franța, Germania, Italia, Olanda,
Polonia, România, Spania, Suedia și Marea Britanie, a selectat prin randomizare
7.958 de subiecți care trebuiau să răspundă la o serie de chestionare privind
insuficiența cardiacă. Rezultate: deși 79% din respondenți au auzit despre
insuficiența cardiacă, doar 3% au putut să identifice boala din descrierea
simptomelor și semnelor clinice. Doar 29% credeau că semnele și simptomele
respective sunt expresia unei boli severe, iar 34% din respondenți credeau că
insuficiența cardiacă este o consecință a procesului de îmbătrânire; 9% din
respondenți credeau că costurile sociale ale insuficienței cardiace sunt mai
mari decât cele pentru cancer, HIV sau diabet. Răspunsurile nu au fost
semnificativ diferite de la o țară la alta. Ele au arătat că conștientizarea în
populația Europei a importanței insuficienței cardiace ca problemă de sănătate
publică este scăzută.
Registrul
român de insuficiență cardiacă acută (The Romanian Acute Heart Failure Syndrome
Registry) (4) a avut drept scop evaluarea epidemiologiei, caracteristicilor
clinice, managementului și evoluției intraspitalicești a unei populații
alcătuite din 3.224 de pacienți cu insuficiență cardiacă acută înrolați
consecutiv în 13 unități spitalicești din România și urmăriți timp de 12 luni.
Principalele rezultate: FEVS medie a fost de 37,7% ± 12,5%; medicația bazată pe
dovezi a fost la externare de 56% pentru beta-blocante, 66% pentru IECA și 54%
pentru antagoniștii receptorului de mineralocorticoizi. Mortalitatea de toate
cauzele în spital a fost de 7,7%.
Din
anul 2011, Societatea Română de Cardiologie participă la programul „ESC-HF long
term registry” inițiat de Societatea europeană de cardiologie, care urmărește
dinamica parametrilor epidemiologici ai insuficienței cardiace în țările membre
ale ESC. Acest registru a reconfirmat existența a două entități clinice
distincte în ceea ce privește prognosticul la un an, practic ipostaze în care
se regăsesc pacienții cu insuficiență cardiacă – pacienții cu IC cronică văzuți
în practica ambulatorie și pacienții cu IC acută văzuți în cursul spitalizării.
Similar cu restul țărilor europene, în România, mortalitatea la un an a fost
semnificativ mai mare la pacienții spitalizați (22,4%) comparativ cu pacienții
cu IC cronică (6%).