Newsflash
Dosar

Dr. Maria Cutzarida Crătunescu - între mândrie și prejudecăți

de Dr. Gabriela MIHĂILESCU - mar. 12 2021
Dr. Maria Cutzarida Crătunescu - între mândrie și prejudecăți

O personalitate prea puţin cunoscută la noi, Maria Cutzarida Crătunescu a fost prima femeie medic și prima femeie doctor în medicină din România. A pus bazele asistenţei sociale, prin crearea de creșe și prin orientarea copiilor din leagăne către o meserie.

Portret Maria Cutzarida Crătunescu de Carmen-Fella Țanu
Portret Maria Cutzarida Crătunescu de Carmen-Fella Țanu (tehnică mixtă pe hârtie)

Maria Cutzarida Crătunescu, al treilea dintre cei patru copii ai lui Vasilache Cutzarida, român cu origini grecești, și ai Elenei Vieroșanu, s-a născut în 10 februarie 1857 la Știrbei (Călărași). Începe să studieze în București, iar cu sprijinul tatălui său, pitar și magistrat, pornește ca deschizătoare de drumuri pentru femeile din România spre cariera intelectuală mult visată, căreia și-a dedicat apoi întreaga energie creatoare, inteligenţă și putere de muncă.

        Este inspirată de Trotula di Ruggiero Platearius, prima femeie medic din sudul Italiei (1059), și de Elizabeth Blackwell, prima femeie medic, care a absolvit Facultatea de Medicină în SUA în anul 1849, după ce îi fusese respinsă cererea de înscriere de 26 de ori, pe motiv că era femeie. În România, prima femeie urma să susţină examenul de bacalaureat în 1875, fapt ce a determinat-o să plece la Zürich, să absolve acolo liceul și să se înscrie, în 1877, la Facultatea de Medicină din Zürich, pe care o continuă în Montpellier, unde își susţine și licenţa.

        Fiind una dintre cele 17 fete care studiau medicina în Franţa în acea perioadă, se remarcă și își continuă pregătirea practică, cercetarea și studiile la Paris, unde în anul 1884 obţine titlul de Doctor în Medicină cu lucrarea „Hidroreea și valoarea sa semiologică în cancerul de corp uterin”.

Prima femeie medic din România

        Devine astfel prima femeie medic, prima femeie Doctor în Medicină din România și prima specialistă în „boli ale femeilor și copiilor” din sud-estul Europei. Ziarele românești „Familia”, „Telegraful de București”, „Pressa” și „Românul” anunţau cu mare mândrie aceste titluri obţinute de Maria Cutzarida Crătunescu și salutau revenirea ei în ţară.

        Obţine calificativul „Magna cum laude” la examenul de echivalare a diplomei de medic în România, este elogiată în presa vremii, dar cu tot acest palmares unic, la care se mai adaugă și medalia „Bene Merenti” clasa a II-a oferită de regele Carol I în 1884 pentru publicaţiile sale știinţifice, cererea sa de colaborare ca medic secundar la Spitalul Brâncovenesc secţia „Boli ale femeilor” este refuzată în 1884. Este primită abia un an mai târziu în aceeași poziţie, dar ca voluntar, oferind astfel consultaţii gratuite, la Spitalul Filantropia. Pentru a supravieţui, își deschide un cabinet particular (1884-1904) în București.

        Fiind femeie, este respinsă la multe concursuri de angajare sau de promovare, uneori chiar de la înscriere, nu i se acordă titlul de medic primar. Secţia de ginecologie a Spitalului Filantropia, pe care ajunsese să o conducă din 1891, este transformată de Eforia Spitalelor în secţie de chirurgie ginecologică (1894), și astfel Maria Cutzarida este determinată să demisioneze, înlocuind activitatea de spital cu cea de pionierat în asistenţă medicosocială a mamei și copilului.

Înfiinţează societăţile „Leagănul” și „Materna”

        S-a căsătorit în 1886 cu Nicolae Crătunescu, doctor în drept la Paris, profesor de drept roman și decan al Facultăţii de Drept din București, avocat al creditului rural și senator liberal. Devine mamă a patru copii (Ionel, Marioara, Nicușor și Titică), și este cumnată cu fiica medicului Carol Davila.

        A înfiinţat în anul 1897 societăţile „Leagănul”, sub înaltul patronaj al Reginei Elisabeta, și „Materna”, sub patronajul Principesei Maria, destinate copiilor nevoiași, orfani, abandonaţi sau ai doicilor, cu vârste cuprinse între 0 și 7 ani. Pe acești copii îi direcţionează după vârsta de 7 ani pentru a se califica într-o meserie care să le permită supravieţuirea: pe fete, la Azilul Elena Doamna fondat de Elena Cuza, iar pe băieţi, la căminul Sfântul Pantelimon și la școli de meserii.

        Din anul 1904, după moartea soţului, își dedică întreaga activitate acestor societăţi. Se luptă cu epidemiile de scarlatină, tuse convulsivă, rujeolă, angină difterică, enterocolită și prin măsuri drastice de igienă (din 1886 era profesoară și șefa catedrei de Igienă la Azilul Elena Doamna) reușește să scadă mortalitatea infantilă. În 1898 devine vicepreședintă a societăţii „Cultura și ajutorul femeii”, iar în 1899 organizează prima creșă internă din România, la Manufactura de tutun a Regiei Monopolurilor Statului, ajutând astfel mamele muncitoare cu copii, pe lângă consulturile medicale oferite gratuit celor 2.000 de angajate ale fabricii în perioada 1885-1898.

        Sprijină și învăţământul românesc, donând un teren și 2.000 de lei pentru construirea unei școli în comuna Popânzălești, judeţul Romanaţi (Motreni, Dâmboviţa).

        Militantă feministă convinsă și activă, luptătoare cu toate piedicile și prejudecăţile sociale și de gen ale românilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, este invitată să prezinte lucrările sale despre creșterea rolului și importanţa muncii femeilor, scăderea mortalităţii infantile, dezvoltarea creșelor și asistenţa publică de ocrotire a mamei și copilului din România la congresele internaţionale de la Paris, Bruxelles și Copenhaga. Valoarea ei profesională este apreciată peste hotare.

        Dr. Maria Cutzarida Crătunescu este solicitată încă din 1885 de un pașal turc la Constantinopol (Istanbul, Turcia) pentru a asigura asistenţa medicală a soţiei sale și pentru a locui acolo, contra sumei de 60.000 de lei pe an (o sumă de șase ori mai mare faţă de necesităţile unei familii bucureștene din clasa de mijloc), dar după un an decide să se întoarcă în București. Primește, de asemenea, oferta de a deveni medic al curţii imperiale din Japonia, dar rămâne în România.

        Dacă în timpul Războiului de Independenţă de la 1878 era studentă și din patriotism a trimis suma de 100 de franci, din puţinul ei, armatei române, în timpul Primului Război Mondial s-a implicat direct în îngrijirea pacienţilor din Spitalul Militar temporar nr. 134. După război s-a retras din activitatea medico-socială, problemele cardio-renale cauzându-i, la 16 noiembrie 1919, decesul la vârsta de 62 de ani. Este înmormântată la cimitirul Bellu din București. A fost o personalitate marcantă, dar prea puţin cunoscută și apreciată de români, meritând toată stima, consideraţia și mândria noastră!

Citește și: Femei care au scris istorie în medicină

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe