Newsflash
Dosar

Este vaccinarea obligatorie legală sau ilegală?

de Dr. Dan PEREŢIANU - oct. 15 2021
Este vaccinarea obligatorie legală sau ilegală?

Vaccinarea obligatorie a fost instituită oficial în Ţările Române, devenite România, prin Constituţie! În subsidiar, întrebarea este: cine stabilește dacă vaccinarea este obligatorie sau nu?

Recent am fost întrebat despre noile măsuri de restricţie impuse, privind „cartea verde”. Pe lângă răspunsul evident, am spus și că vaccinarea anti-COVID ar trebui să fie obligatorie. Atunci mi-a venit ideea de a revizui partea de legislaţie legată de vaccinare, din perioada 1830-2015.

        În contextul actual, datele despre prima vaccinare din lume, din 1793, au făcut deja ocolul internetului. Mai puţin se știe despre prima vaccinare la români. Ea s-a produs juridic în „Regulamentele Organice”, considerate primele texte constituţionale din istoria României.

        Generalul Kiseleff, în acel moment Guvernatorul Militar Rus al Ţărilor Române, Valahiei și Moldovei, le impune parlamentelor (divanelor) celor două ţări să adopte un program constituţional, pentru fiecare dintre ele. Aceste scrieri s-au numit „Regulamentele Organice”. Ele au fost redactate în limba rusă (în chirilice) în 1831, pentru Ţara Românească, și în 1832, pentru Moldova.

        În aceste texte constituţionale, un capitol aparte era dedicat carantinei. Curat și constituţional! Conform prevederilor din text, carantina era obligatorie după decretarea ei de autorităţile competente, la acea dată Consiliul Sanitar Superior (devenit ulterior Direcţiunea Generală a Serviciului Sanitar, și apoi Ministerul Sănătăţii), parte a Ministerului Treburilor din Lăuntru (devenit apoi Ministerul Afacerilor Interne). Aceleași autorităţi aveau dreptul de a stabili și vaccinarea obligatorie. „Vacţinarea” cădea în sarcina „doftorilor”, care primeau un salariu de 120.000 de lei pe an.

        Prima lege a Sănătăţii, legea 131/1874, preciza că în cursul epidemiilor vaccinarea este obligatorie (Fig. 1). După aceasta urmează și Regulamentul de punere în aplicare a unor prevederi din cuprinsul său. „Regulamentul pentru vaccinaţie și revaccinaţie” este primul apărut sub autoritatea Guvernului (Fig. 2). Ulterior, în 1883, apare al doilea regulament (Fig. 3).

Fig. 1
Fig. 1

 

Fig 2
Fig. 2
Fig 3
Fig. 3

 

        Vaccinarea era realizată de medicii locali, din dispoziţia Consiliului Sanitar Superior, prin catagrafieri efectuate de primari. Și în următoarea prevedere legală, Legea „Budișteanu-Pherekyde”, sunt numeroase articole despre izolarea în cazul bolilor contagioase. În Titlul III, Capitolul XVI al acestei legi, la art. 54, se reinstituie vaccinarea obligatorie pentru singurul vaccin cunoscut la acea vreme (Fig. 4).

Fig 4
Fig. 4

 

Vaccinarea obligatorie, apanajul medicilor și al Ministerului Sănătăţii

        Legea 236 din 1930, considerată deseori ca prima Lege a Sănătăţii din România, a apărut într-o epocă apreciată acum ca fiind standardul de aur al democraţiei românești: perioada interbelică a Regelui Carol al II-lea (de până la Constituţia dictatorială din 1938), și a fost văzută ca o lege de avangardă, extrem de modernă și știinţifică.

        În lumina hotărârilor actualei Curţi Constituţionale, legea din 1930 conţine însă pasaje complet neconstituţionale, prin aspectul impunerii izolării, carantinei, obligativităţii vaccinărilor ș.a. Legea specifică atributele Ministerului Sănătăţii în materie de vaccinare. Art. 280 specifică cine este responsabil de vaccinări: Ministerul Sănătăţii, și nu Parlamentul sau Guvernul!

        Se instituiau și sancţiuni drastice, care azi se pare că nu mai sperie pe nimeni. În plus, mai apar cinci afecţiuni pentru care s-au realizat vaccinuri, inclusiv turbarea. Din acel moment, apare evident că de vaccinările obligatorii se ocupă tehnicienii (medici și Ministerul Sănătăţii), și nu juriștii sau avocaţii!

        Interesantă este și Legea 3 din 1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei. Art. 53 precizează sarcinile Ministerului Sănătăţii, iar la punctul b scrie că instituţia răspunde de aplicarea normelor care asigură sănătatea publică. Cu alte cuvinte, deși îngrijirea sănătăţii are două faţete, privată și colectivă, pe prim-plan este asigurarea sănătăţii colectivităţii, și apoi a persoanei.

        Pentru punerea în aplicare a art. 53, lit. b, în cuprinsul legii, la art. 100 se spune clar că autoritatea statală care stabilește măsurile de limitare a exercitării drepturilor civile, în caz de epidemie, este Ministerul Sănătăţii, nu Marea Adunare Naţională, și nici Consiliul de Miniștri.

Autorii care definesc procesul

        Și în 1978 exista posibilitatea restrângerii unor drepturi cetăţenești, dacă se declara apariţia unui focar infecţios epidemic. Cu alte cuvinte, după 1930, și mai ales după 1978 până acum, în 2021, deși între timp s-au schimbat Constituţiile de patru ori – 1938, 1948, 1952, 1965, niciuna nu a considerat că prevederile carantinării și vaccinării din 1930 și 1978 sunt anticonstituţionale. O mulţime de constituţionaliști adormiţi timp de 90 de ani?!

        A fost legea nr 3 din 1978 declarată neconstituţională? Nu! În schimb, ea a fost valabilă până în 2006. Obligativitatea măsurilor stabilite de MS era clară, mai ales după art. 101 (Fig. 5).

Fig 5
Fig. 5

 

        Cu alte cuvinte, vaccinarea obligatorie este dispusă de MS, nu de Parlament, și nici chiar de Guvern! Dar Guvernul avea obligaţia de a ajuta medicii în aplicarea măsurilor medicale, prin intermediul Ministerului de Interne.

        Legea actuală, numită și 95R/2015, a Reformei în Sistemul de Sănătate, pune pe primul plan Sănătatea publică. În cuprinsul ei se vorbește despre programele naţionale, printre care și cel de vaccinări obligatorii la copii. În baza acestora s-au elaborat numeroase norme metodologice de aplicare. Pe site-ul INSP se regăsește un tabel cu datele tehnice privind vaccinarea obligatorie la copii.

        De aici concluzia că există și acum un organism ce stabilește care sunt vaccinările obligatorii în România. Este vorba de Ministerul Sănătăţii. Normele stabilesc autorii care definesc procesul: DSP-urile, medicii de familie, maternităţile…

CEDO a decis: NU s-a încălcat niciun drept al omului

        Sub numărul 41950/2021, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg a judecat un proces intentat de Abgrall și ceilalţi contra statului francez, privind vaccinarea obligatorie anti-COVID stabilită pentru diferite profesii, prin Legea 1040 din 5 august 2021. Un număr de 672 de pompieri au dat în judecată statul pe motiv că obligativitatea vaccinării încalcă drepturile omului. În 19 august 2021 s-au adresat CEDO. În 24 august, Curtea decide că procesul nu este aplicabil, pentru că NU s-a încălcat niciun drept al omului.

        Înalta Curte a judecat cazul și plecând de o altă sesizare asemănătoare. Un grup de părinţi din Cehia (Vavřička și ceilalţi) au dat în judecată statul ceh pentru faptul că au fost obligaţi să facă vaccinurile obligatorii ale copiilor (Ważyńska-Finck, 2021). Părinţii au refuzat și au considerat că statul le-a încălcat drepturile.

        CEDO a judecat cazul în 9 aprilie 2021 și a stabilit că statele au dreptul să instituie obligaţia de vaccinare, care nu înseamnă diminuarea drepturilor umane, ci din contră, protecţia omului. Aceste două procese/cazuri pot fi folosite ca jurisprudenţă în elaborarea strategiei de obligare a populaţiilor pentru a se vaccina anti-COVID.

        În istoria sanitară a românilor și a României există de-a lungul vremii numeroase exemple de obligativitate a vaccinării și izolării persoanelor suspecte de boli infecţioase transmisibile. În această lungă istorie, nimeni nu s-a sesizat că acţiunile ar fi fost ilegale sau neconstituţionale.

        Și tot timpul, cei care au urmărit evoluţia bolnavilor și a comunităţilor au fost medicii, și nu juriștii!


Notă autor:

Bibliografie

1. Katarzyna Ważyńska-Finck. Anti-vaxxers before the Strasbourg Court: vavřička and others v. the Czech Republic. Strasbourg Observers. June 02, 2021.

2. Pereţianu D. Scurt istoric despre constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea carantinei în România. Viaţa Medicală (Buc.), 2020, 7 August; 32, 31 (1591): 4-5.

3. Alina Ioana Șuta, Oana Mihaela Tămaș, Alin Ciupală, Constantin Bărbulescu, Vlad Popovici. Legislaţia sanitară în România modernă: (1874-1910), Presa Universitară Clujeană, Cluj, 2009.

4. https://www.monstriisacri.ro/ion-cantacuzino.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe