Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. E un
semn bun că, de la începutul anului, a început să se lucreze la o nouă lege a
salarizării medicilor şi că presiunile create de media, de Colegiul Medicilor şi,
în special, de exodul medicilor din România par a fi recepţionate la Ministerul
Sănătăţii. Doar că Cezarul (împăratul) ar putea fi gol. Conceptul central al
acestei legi, cel puţin aşa cum a fost el comunicat public de autorităţi, este
plata medicilor în funcţie de performanţă.
Cunoscut în zona specialiştilor în sănătate
publică prin acronimul P4P, acest concept a fost mulţi ani în vogă în sistemele
medicale occidentale. Dar el nu poate fi aplicat într-un sistem sanitar
insuficient standardizat, unde nu există încă trasee de îngrijire clar
stabilite în fiecare specialitate şi unde protocoalele terapeutice sunt doar o
unealtă birocratică în relaţia cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Cum
vor fi stabiliţi indicatorii de performanţă profesională a unui medic? Cine va
judeca atingerea sau ratarea lor? Cum va fi cuantificat consultul
interdisciplinar? Cum va putea funcţiona obiectiv un astfel de sistem atunci când
instrumentar şi medicamente de bază lipsesc din anumite spitale? Sistemul
medical românesc de stat, aşa cum funcţionează el astăzi, nu poate răspunde la
această salvă de întrebări.
Nu doar experţii în sănătate publică din
Bucureşti se declară sceptici în faţa fezabilităţii unui sistem P4P în România,
dar şi medicii care lucrează la firul ierbii şi cunosc foarte bine hibele
sistemului (vedeţi declaraţiile din pagina alăturată). E ca şi cum ai încerca să
alimentezi o trăsură cu benzină de calitate superioară.
Dacă în 2 aprilie 2013, ministrul Eugen
Nicolăescu spera ca o formă finală a acestei legi să fie supusă dezbaterii
publice „până la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie“, în 28 mai 2013,
acelaşi ministru declara că „proiectul
va fi gata în iulie“. E foarte posibil ca, între timp, decidentul politic să fi
realizat, în urma consultărilor cu experţii, că nu este suficient să-ţi doreşti
introducerea P4P în România. Trebuie să şi poţi. Or, în contextul actual, în
România medicii nu pot fi plătiţi în funcţie de performanţă.
Ministerul Sănătăţii nu putea însă renunţa
la o iniţiativă, justă şi dezirabilă de altfel, anunţată încă de la începutul
anului. Scoaterea medicilor din grila de salarizare bugetară este primul pas pe
care noua lege ar trebui să-l prevadă, dar fără acordul Ministerului de Finanţe
această veche dorinţă a breslei medicale nu va deveni realitate. În final,
decizia va fi una politică, dar istoria recentă ne învaţă că în situaţiile în
care Ministerul de Finanţe s-a opus unei iniţiative venite de la Ministerul Sănătăţii,
cel dintâi a avut câştig de cauză. Vocea banilor a fost şi rămâne întotdeauna
mai puternică în şedinţele de guvern decât vocea raţiunii. Aceasta este şi
singura motivaţie a recentelor ameninţări cu proteste şi demisia în bloc venite
din partea Colegiului Medicilor, altfel aflat într-o relaţie de colaborare
foarte bună cu oficialii Ministerului. Doar crearea unei emoţii şi presiuni
publice în momentele-cheie ar putea flexibiliza poziţia istoric intransigentă a
finanţiştilor guvernului faţă de domeniul sanitar românesc.
Din declaraţiile demnitarilor şi oficialilor
care au lucrat la noul proiect al legii salarizării putem desena o primă schiţă
a acesteia. Medicii vor fi împărţiţi în trei categorii, cu drepturi şi salarii
diferite.
Cei care vor alege să lucreze exclusiv în
spitalul public, vor primi un salariu de bază de 2.800 de lei, dar nu se vor
mai putea angaja şi într-un spital privat. Acest salariu va fi suplimentat
printr-un spor de fidelitate faţă de spitalul în care lucrează (în fapt,
reformularea sporului de vechime), printr-un indice de complexitate a cazurilor
din clinica în care lucrează (o variantă detaliată a deja funcţionalului sistem
de clasificare a spitalelor?) şi, cel mai important, prin posibilitatea de a
avea paturi private în clinica respectivă. În cazul pacienţilor trataţi în
aceste paturi private, 70% din tariful plătit de pacient va intra în buzunarul
medicului, 20% va ajunge la echipa sa şi 10% se va duce în bugetul spitalului
respectiv. Conform estimărilor ministrului Sănătăţii, venitul lunar al
medicilor din această categorie ar putea atinge 1.000 de euro lunar.
Pentru medicii care vor dori să-şi menţină
practica într-o clinică privată se va oferi plata cu jumătate de normă în
spitalul public, dar sub interdicţia tratării aceluiaşi pacient şi în privat şi
la stat. Autorităţile au promis că vor pune la punct un sistem prin care va fi
urmărită circulaţia pacienţilor, fără să ofere însă alte detalii. Cardul
electronic este singurul sistem prin care o astfel de monitorizare ar putea fi
realizată, dar eficienţa lui este redusă în cazul pacienţilor care nu vor fi
trataţi pe baza asigurării medicale de stat. Prea multe necunoscute, prea multe
incertitudini pentru a putea evalua fezabilitatea salarizării acestei a doua
categorii de medici.
În vârful sistemului se vor afla medicii
„vedetă“, cei care-şi vor negocia salariile direct cu managerii de spital. Nu
sunt clare deocamdată criteriile prin care se va putea accede în această
categorie favorizată. Un detaliu important: pentru a putea negocia direct
tariful individual pentru un anumit medic, managerul spitalului public va
trebui să primească toate atributele puterii deţinute în prezent de directorul
unui spital privat. De altfel, din informaţii oficiale, varianta transformării
spitalelor publice în societăţi comerciale pe acţiuni, cu statul acţionar
principal, este serios luată în considerare de autorităţi.
Pentru salarizarea medicilor rezidenţi soluţiile
sunt deocamdată incerte. Se discută posibilitatea ca rezidenţii să fie plătiţi
printr-un sistem de burse acordate de universităţile de medicină şi farmacie
din ţară, statutul lor urmând să fie asimilat celui al studenţilor aflaţi în
perioada studiilor postuniversitare. Sigur este că rezidenţii nu-şi vor vedea
salariile crescute în 2013, deşi estimările spun că ar fi nevoie doar de
aproximativ 40 milioane de euro pentru o astfel de mărire.
Judecând pe baza informaţiilor actuale, vom
vedea în iulie 2013 o lege a salarizării în care medicii nu vor fi plătiţi în
funcţie de performanţa lor profesională individuală, ci de categoria spitalului
în care lucrează şi fidelitatea lor faţă de stat. Veniturile obţinute din zona
spitalelor publice nu vor depăşi 1.000–1.200 de euro lunar, iar această
suplimentare va depinde exclusiv de voinţa politică de a mări în 2014 bugetul
alocat sănătăţii.
Dar de la
vorbe până la fapte este un drum lung în România. Planurile autorităţilor de a
modifica legea salarizării sunt vechi: în 2008, Ministerul Sănătăţii propunea
ca medicii performanţi dintr-o secţie să fie plătiţi mai mult în funcţie de
anumite criterii evaluate trimestrial de o comisie din cadrul spitalului. De
atunci au trecut deja cinci ani. 
