Newsflash
Dosar

Medicii şi tabloidele

de Vlad MIXICH - feb. 7 2014
Medicii şi tabloidele
   Am primit în urmă cu ceva vreme un e-mail de la un grup restrâns de cercetători români care lucrau în străinătate. Mă rugau să-i ajut să atragă public atenţia asupra afirmaţiilor false şi senzaţionale ale unui anumit personaj, prezentat de televiziuni ca specialist într-o anumită arie medicală. Cercetătorii nu aveau niciun interes personal sau instituţional în demascarea individului. Erau, pur şi simplu, nervoşi. Se săturaseră să vadă acele inepţii, acele jumătăţi de adevăruri, preluate cu inconştienţă de toată presa. Se temeau că mulţi oameni vor începe să şi asculte sfaturile incorecte ale personajului. Şi se întrebau de ce niciunul dintre experţii redutabili şi recunoscuţi în domeniul respectiv în România nu critică public acele afirmaţii incorecte. Dar aceasta este doar prima jumătate a realităţii.
   În anumite cercuri, e de bonton să refuzi discuţia despre tabloide. Să ridici scârbit sprânceana la auzul titlului „Cancan“. Să strângi buzele atunci când vezi la televizor „Un show păcătos“. Dar, dincolo de această atitudine, există un fapt crud: sute de mii de oameni privesc sau citesc zilnic tabloidele. Acolo găsesc adesea informaţii şi sfaturi medicale. Unele le influenţează viaţa, obiceiurile alimentare sau alegerea unei terapii în detrimentul alteia. Fie că ne place, fie că nu, cuvintele unui medic care vorbeşte în tabloide sunt auzite de mult mai mulţi oameni decât cuvintele celui mai respectabil profesor universitar.
   Informaţiile medicale nu sunt un domeniu îngust, destinat unei elite restrânse. Despre diabet sau osteoporoză nu se vorbeşte doar în biblioteci şi la conferinţe, ci şi în înghesuiala autobuzelor, acolo unde oamenii schimbă între ei informaţiile şi sfaturile auzite de la alţii. În decizia de a opri alăptarea copilului, de pildă, contează mai mult ce spune soacra sau vecinele decât ce spune medicul.
   Cine sunt în România aceşti alţii? Cine sunt cei care intermediază transmiterea acestor informaţii? De cine depinde puritatea şi rigoarea lor ştiinţifică? De cele mai multe ori, aceşti alţii sunt jurnaliştii care se ocupă de secţiunea „Sănătate“ şi invitaţii lor.
   Un studiu publicat în 2011 („Health Journalism in Europe: situation and needs“ – A Veloudaki, D. Zota), care a chestionat 176 de jurnalişti din şapte ţări UE, printre care şi România, a constatat că 66,5% din jurnaliştii care se ocupă de secţiunea medicală nu au participat niciodată (!) la cursuri specializate pe jurnalism de sănătate. Dar 98,8% dintre ei consideră că astfel de cunoştinţe specializate sunt necesare atunci când scrii despre subiecte medicale. Cu toate acestea, deşi nu beneficiază de aceste cunoştinţe şi sunt conştienţi de această carenţă, ei scriu. Şi mulţi dintre ei sunt victime sigure în faţa unor farsori carismatici precum personajul care i-a enervat pe cercetătorii amintiţi.
   Ajungem însă la a doua jumătate a realităţii. Întrebaţi care sunt cele mai importante obstacole pe care le întâlnesc atunci când scriu sau transmit pe subiecte medicale, majoritatea jurnaliştilor au spus că prea puţini medici şi experţi sunt dispuşi să le furnizeze informaţii sau să stea de vorbă cu presa. Avem aşadar de-a face nu doar cu o lipsă gravă de educaţie a jurnaliştilor, cu o goană după senzaţional de multe ori lipsită de scrupule, ci şi cu o retragere a medicilor şi specialiştilor din spaţiul public.
   Toate aceste ingrediente formează un amestec cu un potenţial periculos. Amintesc doar popularitatea de care se bucură tot mai mult mişcarea antivaccinare în România şi nefericita experienţă britanică cu acelaşi fenomen, din urmă cu un deceniu. Întotdeauna apare un pericol atunci când un număr incontrolabil de informaţii medicale false ajunge la un număr mare de potenţiali pacienţi.
   Despre încercarea de a preveni sau controla acest pericol este dosarul „Vieţii medicale“ din acest număr. Este nevoie ca medicii să colaboreze şi cu tabloidele, nu doar cu presa serioasă sau de specialitate? Au datoria să o facă? Care sunt pericolele unei astfel de colaborări? Cum se văd lucrurile din studioul de televiziune, acolo unde există alte reguli şi imperative? Este posibil un compromis între rigoarea limbajului medical şi accesibilitatea celui jurnalistic?
   Acesta nu este un dosar care oferă răspunsuri, ci mai degrabă atrage atenţia asupra unor întrebări importante. Trebuie să încercăm, împreună, să facem puţină curăţenie în spaţiul public românesc. Avem mare nevoie de asta.
   Dar cum putem obţine rezultate concrete?

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe