Diabetul zaharat este o afecţiune pentru al cărei management este nevoie de o echipă multidisciplinară bine pregătită, care să monitorizeze corect starea de sănătate a pacientului, să aleagă cele mai potrivite mijloace terapeutice și să gestioneze complicaţiile care pot apărea în timp. O comparaţie între sistemele de sănătate din România, Marea Britanie și Olanda arată diferenţe notabile între ţara noastră și celelalte două ţări
Importanţa discuţiei despre un management corect al pacientului diabetic rezidă din faptul că diabetul zaharat (DZ) are consecinţe dramatice, fiind principala cauză de orbire la adulţii cu vârste între 20 și 74 de ani, principala cauză de insuficienţă renală cronică și principala cauză de amputaţii nontraumatice. Este explicabil astfel faptul că DZ implică niște costuri uriașe în sistemele de sănătate. De exemplu, costurile legate de diabet în Marea Britanie în 2012 au fost de 30 de miliarde de euro (1), dintre care 12,5 miliarde de euro au reprezentat costuri directe, iar 17,5 milioane de euro au reprezentat costuri indirecte. Proiecţiile pentru 2036 ale sistemului de sănătate britanic NHS sunt destul de pesimiste, preconizând cheltuieli de aproximativ 50 de miliarde de euro legate de diabetul zaharat.
Sistemele de sănătate din Europa abordează diferit problema pacientului diabetic, astfel că și sumele alocate îngrijirii pacienţilor diferă de la o ţară la alta. În Marea Britanie în 2012 s-au cheltuit 12,5 miliarde de euro (costuri directe) pentru un total de 3,2 milioane de pacienţi cu diabet (3), în Olanda în 2016 s-au cheltuit 2,9 miliarde de euro pentru un total de 1,1 milioane pacienţi cu diabet (4), în timp ce în România în 2013 s-au cheltuit doar 0,184 miliarde de euro pentru un total de 0,942 milioane de pacienţi cu diabet (5). Cele mai recente date oficiale ale Institutului Naţional de Statistică arată că la nivelul ţării noastre, la finele trimestrului I din 2018, sunt înscriși în evidenţele cabinetelor de diabet 1.051.354 de pacienţi cu diabet, în creștere faţă de anii anteriori. (6)

Pacientul din ţara noastră depistat cu diabet zaharat este îndrumat către un medic diabetolog, pentru evaluare iniţială și iniţiere tratament antidiabetic. Conform Ord. m.s. nr. 185/30.03.2015, cap. IV, art. 31, lit. a), tratamentul specific bolnavilor cu DZ se iniţiază de medicul specialist diabetolog sau de medicul cu competenţă/atestat în diabet și poate fi continuat pe baza scrisorii medicale de medicii desemnaţi. Medicii desemnaţi sunt medici specialiști (medicină internă, medicină de familie) nominalizaţi de casele de asigurări de sănătate în situaţia în care la nivel judeţean există un deficit de medici diabetologi sau de medici cu competenţă în diabet, nutriţie și boli metabolice. Medicii de familie desemnaţi, în baza hotărârii Unităţii Judeţene pentru Implementarea Programului Naţional de Diabet Zaharat, în situaţia în care există un deficit de medici diabetologi sau cu competenţă în diabet, nutriţie și boli metabolice la nivel judeţean, pot prescrie, în baza scrisorii medicale, numai medicamente antidiabetice orale (ADO).
Pentru a putea continua prescrierea ADO, medicul de familie are nevoie de reînnoirea scrisorii medicale de la diabetolog la șase sau la 12 luni, ceea ce uneori este un inconvenient, mai ales pentru pacienţii din mediul rural. În cadrul consultaţiilor de evaluare semestrială a pacientului cu diabet, medicul de familie evaluează starea de sănătate a bolnavului printr-o anamneză cu întrebări clare, ţintite, examinează pacientul, evaluează afectarea organelor-ţintă, îi examinează picioarele, măsoară tensiunea arterială, pulsul, circumferinţa abdominală, greutatea,
determină IMC, evaluează riscul cardiovascular.
De asemenea, medicul de familie eliberează bilet pentru efectuarea testelor de laborator, gratuite, în contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate: hemoleucogramă completă, glicemie, profil lipidic complet (colesterol, LDL, HDL, trigliceride), sodiu, potasiu, creatinină, acid uric, microalbuminurie. Conform Contractului cadru 2018–2019, medicii de familie desemnaţi pot recomanda și dozarea hemoglobinei glicozilate (HbA1c), însă doar acelor pacienţi cărora le prescriu și antidiabetice orale, nu și pacienţilor care necesită insulină. În anii trecuţi, medicul de familie nu putea recomanda HbA1c decât contracost.
Accesul pacienţilor din mediul rural la analize decontate de casele de asigurări este mult mai dificil decât al celor din mediul urban. De multe ori, pacienţii sunt puși să plătească integral analizele, astfel că fie renunţă cu totul, fie aleg doar câteva dintre ele, iar în acest fel monitorizarea periodică devine incompletă și uneori neconcludentă.
Pacientul diabetic poate fi îndrumat către consulturi de specialitate la medicul diabetolog, cardiolog, oftalmolog, neurolog sau la podiatru. Accesul pacienţilor din mediul rural la medici de altă specialitate care lucrează în mediul urban este mai greoi, de obicei din motive financiare sau din cauza distanţelor care trebuie parcurse până la oraș. În prezent, costurile unei ședinţe la podiatru sunt suportate 100% de pacient.
Sfaturile oferite de medicul de familie pacientului diabetic îl responsabilizează pe acesta din urmă, încurajându-l să își modifice stilul de viaţă, să renunţe la fumat, să aleagă o dietă echilibrată și să evite sedentarismul. Un accent important e pus educaţia pacientului pentru autoîngrijire.

Comparând sistemele de sănătate descrise mai sus, observăm că, spre deosebire de România, Marea Britanie și Olanda pun pacientul diabetic în centrul planului de îngrijiri și încearcă să elimine pe cât posibil piedicile, îngrădirile și inconvenientele care îi limitează acestuia accesul la servicii medicale complete și complexe. Pacientul este îngrijit în centre medicale aproape de domiciliul său de către medicul său de familie și nu este purtat pe drumuri pentru a satisface anumite cerinţe birocratice.
Medicul de familie este apreciat la adevărata sa pregătire profesională și coordonează managementul pacientului cu diabet zaharat tip 2. Colaborarea dintre medicii de familie și diabetologi, respectiv endocrinologi, este una strânsă, colegială, debirocratizată.
În ceea ce privește partea financiară, prin alocarea unor sume suficient de mari pentru a acoperi toate costurile directe necesare îngrijirii corecte a pacienţilor cu diabet, sistemele sanitare din Marea Britanie și Olanda se asigură că, în timp, costurile directe legate de complicaţiile diabetului, precum și costurile indirecte, sunt cât mai mici posibil.