Ansamblul mijloacelor de combatere a durerii nu se mai limitează de multă vreme la utilizarea medicației antalgice. Printre variatele metode cu rol antalgic câștigă tot mai mult teren audierea muzicii de diferite genuri, în special cea „preferată”. Încă din Antichitate, muzica era folosită ca element antalgic, cum exemplifică Luban Plozza (1) obiceiul de a se trata puseurile de lumbago acut prin cântatul la flaut în apropierea zonei dureroase (prin efectul vibrațiilor sonore).

    Dacă utilizarea empirică a muzicii a oferit rezultate pozitive, prezentarea unor argumente de ordin neuropsihofiziologic ar putea contribui la statuarea acestei forme de psihoterapie (muzicoterapia receptivă) ca metodă adjuvantă sau chiar înlocuitoare a medicației antalgice în sindroamele dureroase, în special în cele cronice. Efectele muzicii asupra durerii au la bază atât distragerea atenției de la durere, cât și efecte antalgice propriu-zise (în special eliberarea de endorfine) (2), conjugate cu modularea în plan psihofiziologic a stărilor emoționale coexistente la momentul trăirii senzațiilor dureroase. În plus, percepția durerii poate varia în funcție de factori declanșatori nespecifici (termici, meteorologici etc.).

    În evoluția bolilor cronice, aglutinarea numeroșilor factori declanșatori nespecifici la acțiunea directă, algogenă, a leziunilor tisulare sau biochimice – cauze specifice bolilor cu simptomatologie dureroasă – poate fi înțeleasă datorită acceptării valabilității teoriei emise de Melzack și Wall (3). Aceasta explică, în esență, confruntarea, la nivelul neuronilor senzitivi din cornul posterior al măduvei spinale, a stimulilor veniți direct de la sediul leziunii cu influențe modulatoare nespecifice (cu sublinierea importanței majore a informațiilor descendente venite de la neuronii encefalici, inclusiv cei corticali). Această teorie permite evaluarea participării etiopatogenice, cu rol modulator al durerii, a factorilor nespecifici mai sus menționați, la amplificarea sau diminuarea intensității senzațiilor dureroase printr-o acțiune sumativă. Suma efectelor algogene și analgezice ale diferiților factori nespecifici se concretizează în amplificarea sau diminuarea senzației dureroase deja existente.

    Se poate înțelege astfel rolul pozitiv al situațiilor de comutare a atenției pacientului de la durere prin efectul unor substanțe farmacologice (analgezice) sau al alcoolului, dar și rolul activităților plăcute – ca surse de endorfine, serotonină etc. – având ca rezultat procurarea unor emoții estetice (vizionarea de filme, audierea muzicii etc.). Muzicotestul diagnostic imaginat de noi (4), care solicită subiectului ascultător decodificarea mesajului muzical vehiculat de piesa muzicală audiată, constituie un astfel de exemplu de distragere a atenției pacientului de la durerea sa.

    Proprietățile terapeutice ale muzicii pot fi utilizate în sindroamele dureroase cu evoluție cronică, pornind de la efectele analgezice euforizante exercitate asupra psihicului bolnavilor prin scăderea anxietății (muzica meditativă) și a depresiei (muzica exuberantă) (5, 6). În plus, dată fiind natura vibratorie a muzicii (5, 6), apare ca indicată audiția la cască a unor piese muzicale clasice, cu o orchestrație bogată (6).

    Pe lângă argumentele de ordin teoretic, menite să susțină ideea utilizării muzicii ca adjuvant principal al farmacoterapiei durerii (dar și ca element al unei intervenții psihoterapeutice complexe), putem recurge la exemple din practica medicală, precum cel oferit de cercetarea efectuată de Spintge și Droh (7), care au comparat efectul antalgic asupra a două loturi de bolnave supuse chiuretajului uterin postabortum: un lot a primit un antalgic uzual (metamizol), iar celălalt lot a ascultat muzică anxiolitică. Pacientele „tratate” cu muzică au înregistrat un efect antalgic surprinzător.

    Rolul muzicoterapiei este variabil, în funcție de contextul patogenic plurifactorial al diferitelor boli. Vom enumera câteva din situațiile în care se apelează mai frecvent și în mod benefic la muzicoterapie pentru prevenirea sau tratarea durerii. În toate etapele actului chirurgical (pre-, intra-, postoperator) având pe lângă efectul antalgic și o acțiune anxiolitică, miorelaxantă, muzica contribuie la vindecarea mai rapidă a plăgii chirurgicale (5, 6, 8). În stomatologie, este o indicație majoră, deja curentă în multe țări europene datorită conjugării efectului antalgic cu cel anxiolitic. În situațiile clinice care necesită anestezie, muzica face posibilă chiar renunțarea la anestezie (contraindicată de alergia unor bolnavi) sau potențează acțiunea anestezicului. În obstetrică, ajută la calmarea durerii date de contracțiile uterine, iar în ginecologie scade durerea cauzată de diferite proceduri chirurgicale. În chirurgia oncologică, efectele deja menționate pentru chirurgia generală sunt amplificate și prin scăderea anxietății și a depresiei pacienților respectivi; în acest caz, se asociază și efectul de stimulare a imunității datorită eliberării de beta-endorfine. Chirurgia paliativă beneficiază de efectele muzicii nu numai în calmarea durerii, ci și în stabilizarea stării emoționale, ajutând la instalarea sentimentului pacienților de împăcare cu moartea.

    În toate cazurile de utilizare a muzicoterapiei ca adjuvant sau substitut al terapiei de bază, bolnavii beneficiază plenar de efectele psihologice ale muzicii deja menționate, așa încât aceasta poate contribui în mod efectiv la ameliorarea tabloului general al bolii, nu numai la diminuarea durerii.

    Chiar dacă efectele muzicii sunt în general inferioare celor oferite de medicația antalgică, durerea – ca experiență afectivă aversivă complexă, cu conotații psihosociale importante – beneficiază de muzicoterapie, o metodă fără riscuri și cu costuri reduse.