Mărturii din prima linie

Parcă niciodată, în ultimele decenii, breasla medicală nu a fost atât de mult în atenţia publică. Triajul și ancheta epidemiologică sunt noţiuni la ordinea zilei, la fel și clase întregi de medicamente, protocoale și cazuistică diversă, care sunt analizate de specialiști ori de amatori, de la caz la caz, în grupuri de Facebook și WhatsApp, în rapoarte de gardă, ședinţe ale comitetelor de criză, chiar și în discuţii de familie.

Noul coronavirus scoate la iveală eroi, dar și lași, oameni organizaţi și informaţi, dar și (prea) mulţi incompetenţi, persoane cu iniţiativă și viziune, precum și speculanţi ai momentului. Viaţa Medicală a ales să vă prezinte, în acest prim material special dedicat celor care luptă cu perfida boală COVID-19, activitatea câtorva dintre miile de eroi obișnuiţi în halat alb: de la medicii care întâmpină la graniţă conaţionalii noștri care revin în ţară în aceste zile, la cei care oferă telefonic informaţii corecte. De la medici care au trecut prin autoizolare, la cei care dorm în pavilioane de spital, ca să poată îngriji cât mai bine cazurile de COVID-19.Îi aplaudăm pe toţi și le trimitem un gând bun și recunoștinţa noastră, a tuturor!

Tirurile veneau în flux continu, dar asta era ceva normal pentru cei de la frontieră, ei aveau oricum un alt fel de protocol. Totul a fost bine până pe la ora 3 și ceva, când dintr-o dată, în zare se văd sute de faruri ce vin spre noi. Parcă un oraș se apropia de noi. Atunci am realizat cu toţii că începe „distracţia” și pentru noi, începe „viaţa de noapte”.

În câteva minute, kilometri de mașini erau aliniate pe patru coloane. Erau kilometri de faruri. Știam de unde începe, dar nu unde se termina. Direcţia de Sănătate Publică ne-a mobilizat cum trebuie, a stabilit o strategie astfel încât să nu creăm aglomeraţii de oameni pentru a scădea riscurile. Totuși e destul de greu să gestionezi oameni care sunt obișnuiţi să trăiască și să se comporte după propriile reguli; au fost mulţi, foarte mulţi.

Uneori simţeam teama că vor avea o atitudine necontrolată, dar în majoritate au fost pașnici, știau ce urmează să se întâmple – să facă ceea ce le ceream. Învăţaseră lecţia. Știau că e singura soluţie de a scăpa de carantină și de a intra în ţară cu izolare la domiciliu, deși nicăieri nu e ca acasă.

Îi triam „la foc continuu”. Treceau de controlul vamal, ajungeau la noi, apoi poate și pe la echipajele de poliţie. Cei de la DSP s-au implicat și ei alături de noi tot timpul. Poliţia de frontieră, jandarmeria, poliţia română au fost admirabile... practic, am format o echipă, am format un tot unitar. În toată agitaţia și haosul am simţit pentru prima dată sentimentul de unitate.

Am simţit că România nu e un loc, ci noi suntem, noi toţi cei ce suntem în acest teritoriu și avem sentimentul de apartenenţă. Atunci a dispărut orice teamă – fie ce vrea Dumnezeu! A fost trecerea de la agonie la extaz. Mă temeam pentru ce va urma să se întâmple în ţară, dar mă bucuram că puteam demonstra că suntem uniţi.

M-am întristat tare când am văzut oameni ce veneau cu copii din Italia, copilași de câţiva ani ce urmau să meargă în centrul de carantină împreună cu părinţii lor. Dar nu aveam de ales, trebuia să facem ceea ce e bine. A trecut timpul și s-a făcut dimineaţă, eram obosiţi.

Am făcut schimbul de tură cu colegii, însă fluxul de vehicule a mai continuat încă vreo câteva ore bune după aceea. A fost prima experienţă, una pe care nu îmi imaginam că o voi trăi. Dar, va continua și în următoarele nopţi când va fi tura mea.

N-aș vrea să închei până nu spun că, din păcate, am realizat și faptul că nu luptăm doar cu pandemia de COVID-19, ci și cu indolenţa, nesimţirea și lipsa de respect a unora dintre cei care intră în ţară. O lipsă de respect faţă de noi și faţă de întreaga Românie.

Pentru aceștia nu au contat românii, ci doar România, văzută ca o ultimă oportunitate și șansă. Nu e vorba aici de Diaspora, nu e vorba de românii din străinătate care sunt exemplu de caracter și omenie. Ei ne respectă și noi îi respectăm. Alţii sunt cei care nu merită respectul nostru. Ei se știu, noi îi remarcăm.