Newsflash
Dosar

Prof. dr. Vasile Sârbu, Constanța: „Parcă-i văd și acum”

de Redacția Viața Medicală - dec. 20 2019
Prof. dr. Vasile Sârbu, Constanța: „Parcă-i văd și acum”

„La Revoluție am stat, cu mici intermitențe, vreo cinci zile la spital. A fost un moment unic, nerepetabil al existenței mele.”

La spital eram speriați de alarmele false, care erau tot mai incredibile. Ne temeam de apariția de răniți, de o posibilă invazie de la răsărit, peste mare. Am văzut cu ochii mei doi împușcați care au decedat înainte de spital, pe care-i amintesc pentru că, deși se spune că nu au existat teroriști, erau împușcați cu gloanțe care intraseră prin orificii mici și explodaseră la unul în craniu, iar la celălalt - în triunghiul lui Scarpa, dar nu ieșiseră din corp. Plăgile acestea sunt foarte periculoase, cauzate de arme speciale, cu proiectile care se fragmentează în interiorul corpului. Aceste arme sunt de obicei în posesia unor specialiști de elită sau teroriști, nu sunt arme curente. Parcă-i văd și acum.

drvasilesarbu5-1378135703
Sursa: cugetliber.ro

Victime fără luptă

Colegii mei au scos gloanțe din răniții operați. Unul dintre ei a venit din Mangalia – avea o plagă paravertebrală care i-a lezat colonul, prin plagă venea conținut colonic. A murit prin sepsă severă. Se pare că toți morții au fost victime fără luptă. Aici s-ar putea încadra povestea unui ofițer care ar fi pus pe un soldat să păzească CET-ul și să stea pe burtă până va fi înlocuit. I-a spus și parola. Dar a venit să-l controleze, iar tânărul i-ar fi cerut parola. La un răspuns oarecare, soldatul ar fi tras. Ideea așa-zișilor teroriști a fost bine chibzuită. Așa au pierit 27 de tomitani.

La Revoluție, în spital, la demisol, personalul auxiliar dansa de bucurie. Când l-au împușcat pe Ceaușescu, mulți s-au bucurat. Fiind Crăciunul, eu am fost consternat.

Am fost numit de doctori, prin bilețele, Director al DSP Constanța. Primele măsuri au fost sa aprob înființarea Facultății de Medicină din Constanța, care și-a deschis porțile pe 2 aprilie 1990. În biroul fostului comitet PCR, la parterul Spitalului Județean, nu a vrut nimeni să intre. Am decis să fac acolo sediul unei biserici – prima Capelă de spital după revoluție, „Sf. Pantelimon”, așezată exact unde se predica ateismul.

Prof. dr. Vasile Sârbu, profesor emerit de chirurgie, Universitatea „Ovidius” Constanța

Sursă foto principală: spitalulconstanta.ro

ETICHETErevolutie

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe