De la apariția primului vaccin, în anul 1800, până în prezent, 17 boli au fost învinse cu ajutorul vaccinării (1), dintre care două au fost eradicate sau aproape eradicate (mai precis, variola și poliomielita) (2). Anual, între două și trei milioane de vieți sunt salvate datorită vaccinării (3), echivalentul populației unei metropole precum București, însă, în ciuda acestor rezultate, există un număr considerabil de persoane care nu au acces la protecția oferită de vaccinuri. La nivel global, unul din șapte copii nu beneficiază de protecția oferită de vaccinuri (3).
Poate că niciodată în istoria vaccinării nu au existat atât de multe controverse în jurul siguranței acestui instrument de prevenție, controverse care au un impact major în reducerea ratei de acoperire pentru vaccinurile incluse în programele naționale de imunizare. Tocmai de aceea, este cel mai potrivit moment de a explica profilul de siguranță și procesul de cercetare și dezvoltare ce stă la baza producerii vaccinurilor, pentru a transmite un mesaj de siguranță și de încredere la nivelul publicului larg.
Dezvoltarea unui vaccin durează 15 ani
Procesul de cercetare și dezvoltare a unui vaccin este unul dintre cele mai complexe existente. Vaccinurile urmează procesul de dezvoltare a produselor biologice și, așa cum este firesc, există rigori suplimentare impuse de autoritățile de reglementare comparative cu cele aplicabile medicamentelor sau terapiilor de sinteză. Fiind un instrument medical menit să prevină apariția unor boli, nu să le vindece, studiile clinice care stau la baza dezvoltării unor vaccinuri iau în calcul un număr considerabil mai mare de subiecți decât în cazul studiilor clinice pentru terapii (4), iar perioada de urmărire a subiecților este mult mai mare.
Durează între 12 și 15 ani până se dezvoltă un vaccin (4), iar în tot acest timp produsul parcurge faze clare și foarte specific reglementate până la obținerea autorizației de punere pe piață. În principiu, studiile clinice pentru vaccinuri se concentrează pe a demonstra capacitatea de prevenție pentru o anumită afecțiune, dar și siguranța administrării lor.
Înainte să ajungă pe piață, fiecare vaccin urmează etapele de dezvoltare ale unui medicament: etapa preclinică, urmată de cea clinică. Pe baza rezultatelor obținute în aceste două etape se trece la etapa de evaluare din partea autorităților de reglementare, care decid punerea sau nu pe piață a vaccinului.
Primul pas în dezvoltarea unui vaccin este stadiul de dezvoltare preclinică. În această etapă, cercetătorii selectează cu atenție antigenul și tehnologia potrivită și sunt efectuate teste in vitro și in vivo. Pe parcursul acesteia se studiază toxicitatea, imunogenitatea și, de asemenea, siguranța, pentru a identifica potențialele îngrijorări legate de administrarea la om a vaccinului testat. Tot în această etapă se urmărește și se stabilește doza care va fi recomandată pentru primele studii clinice.
În următoarea etapă, vaccinurile intră în faza de dezvoltare clinică cu cele patru faze de dezvoltare. Studiile clinice de fază I implică un număr redus de voluntari sănătoși (între 20 și 50). Cercetătorii vor testa pentru prima oară vaccinul candidat pe voluntari sănătoși, pentru a-i evalua siguranța, a determina un anumit dozaj și a identifica eventualele reacții adverse determinate de vaccinul testat la om. Toate acestea sunt obținute în urma comparării vaccinului cu o substanță de control sau una inactivă denumită placebo (ex. soluție salină).
Dacă un vaccin are rezultate bune în studiile clinice de fază I, el va intra în studiile clinice de fază II (între 100 și 300 de voluntari) și, ulterior, în cele de fază III (între 3.000 și 5.000 de voluntari). În timp ce studiile clinice de fază II evaluează siguranța și imunogenitatea vaccinului, explorând în detaliu dozajul corect și modul de administrare, cele de fază III măsoară siguranța și eficiența vaccinării la scară largă, în rândul populației căreia îi este destinat.
Pe baza rezultatelor acestor studii clinice, autoritățile de reglementare în domeniul medicamentului evaluează dacă vaccinul poate primi autorizația de punere pe piață. Studiile de fază IV sunt conduse după ce medicamentul este autorizat pentru a fi comercializat. Aceste studii urmăresc, în general, siguranța și eficiența produsului pe termen lung. Deseori sunt efectuate pentru a evalua dacă protecția oferită de vaccin este una de durată (4).
Odată ajuns pe piață, vaccinul este monitorizat în permanență prin procesul de farmacovigilență, care presupune monitorizarea strictă a produselor pentru detectarea, analizarea, înțelegerea, prevenirea și comunicarea oricăror efecte adverse în urma imunizării sau a oricăror altor aspecte legate de vaccin sau de imunizare.
Ciclul de producție: până la 24 de luni
Vaccinurile sunt produse biologice complexe, cu cicluri de producție lungi, ce pot dura de la șase luni (vaccinul gripal) până la 24 de luni (vaccinul hexavalent). De aceea, planificarea producției se face pe bază de cerere, dat fiind că până la a ajunge în cabinetele medicale ele parcurg șase pași esențiali în procesul de producție (5).
Primul pas constă în recepția materiei prime, care este verificată conform specificațiilor de calitate. Ulterior este demarată producția de antigen, adică ingredientul activ al fiecărui produs. Proteina patogenului sau ADN-ul sunt cultivate sau recoltate prin diferite mecanisme: virusurile sunt crescute pornind de la celule primare, cum ar fi celule din embrionii de găină sau utilizarea ouălor fertilizate (ex. vaccinurile antigripale) sau linii celulare care se reproduc în mod repetat (ex. hepatita A); bacteriile sunt crescute în bioreactoare, aparate care folosesc un anumit mediu de creștere care optimizează procesul de producție a antigenilor; proteinele recombinate provin de la patogen și pot fi produse în drojdie, bacterii sau culturi celulare.
Al treilea pas constă în eliberarea și izolarea antigenului. Scopul acestei etape este de a elibera cât mai multe vaccinuri sau bacterii. Astfel, antigenul este separat de celule și izolat de proteine și de alte părți care sunt prezente în mediul de creștere. În cea de-a patra etapă, antigenul trebuie purificat pentru a produce un element cu un grad înalt de calitate/puritate. Acest lucru este obținut prin utilizarea unor tehnici speciale de purificare a proteinei. Astfel, sunt implementați diferiți pași care au la bază diferențele dintre dimensiunea proteinei, proprietățile fizico-chimice, afinitatea legăturii sau activitatea biologică.
Următorul pas poate include adăugarea de adjuvanți, cu rol de creștere a răspunsului sistemului imunitar la antigenul existent. Se adaugă apoi stabilizatori, care prelungesc durata de conservare sau conservanți care permit ca vaccinurile multidoză să fie utilizate în condiții de siguranță. Apoi, toate componentele parte din vaccinul final sunt combinate și amestecate uniform într-o singură fiolă sau seringă.
În ultima etapă, cea a ambalării, vaccinul este introdus în recipient (fiolă sau seringă) și este sigilat cu capace sterile. Toate procesele descrise mai sus trebuie să se desfășoare conform Ghidurilor de bună practică în fabricație, iar 70% din întregul timp de producție este dedicat testării calității (5).
În final, este important de înțeles că a dezvolta și a produce un vaccin este unul dintre cele mai complexe procese, produsul final trecând prin nenumărate teste de siguranță și eficacitate înainte de a ajunge pe piață. De aceea, costurile pentru dezvoltarea unui vaccin se ridică la 900 de milioane de dolari (6), iar testarea produsului este realizată atât de producător, cât și, ulterior, de țara care exportă produsul, dar și de cea care îl importă.
