România
recunoaşte oficial 18 culte religioase şi un număr mare de asociaţii
religioase, înfiinţate independent sau în cadrul unor culte. Alături de restul
românilor, credincioşii ce aparţin acestor culte îşi manifestă liber credinţa
şi, conform învăţăturilor confesiunii din care fac parte, refuză anumite acte
medicale.
În România,
cultele religioase recunoscute activează în baza Legii nr. 489/2006 şi au
obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere
ordinii, sănătăţii, moralei şi securităţii publice, precum şi drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului.
Două
cazuri au făcut mare vâlvă în urmă cu trei ani şi ceva. Primul, o femeie din
Iaşi, de religie penticostală, a refuzat să nască prin cezariană pentru că aşa
i-ar fi spus pastorul său. După mai bine de 12 ore de travaliu şi patru ore de
dilataţie maximă, gravida a născut un copil de 4.500 de grame, însă cu urmări
grave: după o suferinţă fetală foarte mare (inclusiv un traumatism
craniocerebral), copilul a rămas cu dizabilitate pentru tot restul vieţii. Al
doilea caz, o tânără de 30 de ani, accidentată de o maşină în Baia Mare, a
decedat pentru că părinţii ei nu au permis medicilor să-i administreze sânge în
timpul operaţiei. Tânăra făcea parte din organizaţia religioasă „Martorii lui
Iehova“, la fel ca familia ei.
Un mare
semn de întrebare
Ce
poate determina o persoană să procedeze aşa? Tânăra de 30 de ani, de exemplu, a
refuzat transfuzia de sânge pentru că altfel ar fi încălcat regulile cultului
religios din care făcea parte. La vârsta de 16 ani, tânăra se botezase şi
semnase un document în acest sens. Explicaţia organizaţiei religioase „Martorii
lui Iehova“ din România a fost fermă: „Abţinerea de la sânge este o poruncă
clară, pe care orice creştin trebuie să o respecte. (…) Pentru Dumnezeu,
sângele este viaţă“. Fiecare martor al lui Iehova are însă dreptul şi
responsabilitatea de a alege pentru sine şi în cunoştinţă de cauză să respecte
normele şi preceptele Bibliei. Şi fata a ales. A murit.
„Afirmaţia
că cineva a murit deoarece a refuzat transfuzia este foarte evazivă şi eronată“,
precizează comunicatul (nesemnat) primit de la amintita organizaţie. Ni se
spune, negru pe alb, că, potrivit studiilor efectuate de mulţi doctori în
medicină, se întâmplă foarte rar sau poate niciodată ca un pacient să moară
pentru că nu i s-a făcut transfuzie de sânge. Oamenii mor din cauza bolii, ca
urmare a unui traumatism sau a complicaţiilor postoperatorii. De aceea, medicul
are datoria etică de a căuta cea mai bună soluţie pentru pacient, indiferent de
situaţia în care se găseşte acesta. „În prezent, mii de medici din întreaga
lume efectuează operaţii complexe fără transfuzii de sânge folosind diverse
metode, pentru a reduce la minimum pierderile de sânge. Câteva dintre aceste
metode sunt: folosirea agenţilor farmaceutici pentru accelerarea hemostazei,
strategiile de folosire a sângelui autolog sau abordările minim invazive.“
Alternativele
propuse de martorii lui Iehova pentru transfuziile de sânge urmăresc, aşadar,
creşterea volumului circulator prin administrarea unor lichide non-sanguine şi
administrarea preparatelor pe bază de fier. „Nu sunt superpozabile“, spune
prof. dr. Mihai Lucan, şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant
Renal Cluj-Napoca; „Ele pot să menţină volumul, dar nu au rolul de transfer de
oxigen. (…) Pentru operaţiile cu pierdere de sânge foarte mare, eu nu m-aş
angaja să mă ţin de promisiune, pentru că nu se poate“. Produsele pe bază de
fier, care, potrivit adepţilor acestei religii, ar ajuta organismul să producă
globule roşii într-un ritm crescut, au inconvenientul că „nu fac asta imediat –
o fac într-un interval de câteva zile, săptămâni, iar dacă este o problemă
acută, poate fi prea târziu“. Cu toate acestea, adaugă urologul clujean,
medicul trebuie să ţină seama de opiniile pacientului şi să se adapteze
necesităţilor lui: „La mine vin colici nefritice, cu dureri de o intensitate
deosebită şi pot să-i ajut fără să fac transfuzii de sânge; fac în aşa fel
încât să nu aibă nevoie de transfuzii, să nu piardă sânge“.
Poate
de aceea încă nu se cunosc cazuri de pacienţi care să fi adresat plângeri la
Colegiul Medicilor pe motiv că au fost forţaţi să accepte transfuziile de
sânge, împotriva voinţei lor, conform declaraţiilor prof. dr. Vasile
Astărăstoae, preşedintele CMR: „Eu, peste tot, le-am spus (n.n.: medicilor) că nu pot să treacă peste consimţământ şi să
găsească metode alternative, în afara situaţiilor de urgenţă, când nu se cere
consimţământul. Poate s-or fi făcut (n.n.:
transfuzii de sânge împotriva voinţei pacientului), dar nimeni nu a declarat“.
„La
Martorii lui Iehova, protocolul prevede corectarea anemiei, dacă există, fără a
folosi produse de sânge; operaţiile (inclusiv transplantul hepatic) se fac fără
utilizarea sângelui şi a produselor de sânge“, explică prof. dr. Irinel
Popescu, directorul Centrului de chirurgie generală şi transplant hepatic
„Prof. dr. Dan Setlacec“ – Institutul Clinic Fundeni. El spune că atât
pacienţii, cât şi familiile lor cunosc riscurile pe care şi le asumă: „La noi
s-au făcut mai multe operaţii la martori ai lui Iehova, fără să avem probleme
intraoperatorii sau postoperatorii deosebite. De altfel, într-un mod destul de
curios, nici la nivel internaţional, unde experienţa este cu mult mai mare, nu
s-au semnalat probleme deosebite după operaţii la martori ai lui Iehova.
Presupun că, de fiecare dată, echipele chirurgicale lucrează cu maximum de
grijă şi precauţie“, adaugă profesorul Irinel Popescu.
Şi
atunci cum rămâne cu tânăra accidentată în Baia Mare? N-au auzit medicii de
acolo de metodele alternative vehiculate de această organizaţie sau ne aflăm în
faţa unei „afirmaţii eronate“, cum preciza comunicatul citat?
Copilul
ce vină a avut?
În
exemplul anterior, pacienta era majoră şi îşi putea decide singură soarta, în
celălalt însă, subiectul era copil. Dacă părinţii refuză să-şi dea
consimţământul, iar situaţia este gravă, medicul trebuie să anunţe de urgenţă
autoritatea de protecţie a copilului, care poate decide suspendarea sau chiar
decăderea acestora din drepturile părinteşti şi poate aproba realizarea actului
medical, precizează preşedintele CMR.
Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) precizează
că, în astfel de situaţii, sunt aplicabile prevederile art. 46 alin. 5 din
Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului,
republicată cu modificările şi completările ulterioare: „În situaţia
excepţională în care viaţa copilului se află în pericol iminent ori există
riscul producerii unor consecinţe grave cu privire la sănătatea sau
integritatea acestuia, medicul are dreptul de a efectua acele acte medicale de
strictă necesitate pentru a salva viaţa copilului, chiar fără a avea acordul
părinţilor sau al altui reprezentant legal al acestuia“. Dispoziţiile, ne
comunică ANPDCA, fac referire atât la situaţia în care reprezentantul legal al
copilului lipseşte, cât şi când acesta refuză asistenţa medicală, ceea ce pune
în pericol viaţa, sănătatea şi dezvoltarea copilului.
Daniela
Ciobanu, şefa Serviciului de asistenţă în situaţii de abuz, neglijare, trafic
şi exploatare a copilului din cadrul Direcţiei generale de asistenţă socială şi
protecţia copilului, sector 6, mai adaugă un element (art. 508, alin. 1 din
Noul Cod Civil), potrivit căruia instanţa de tutelă, la cererea autorităţilor
administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului, poate
pronunţa decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti dacă părintele pune în
pericol viaţa, sănătatea sau dezvoltarea copilului.
Cazurile
amintite se pare că s-au născut din perceperea eronată a învăţăturilor biblice
de către părinţii credincioşi penticostali. Daniel Purdel, diacon în cadrul
cultului creştin penticostal şi redactor şef al revistei „Cuvântul adevărului“,
spune că acest cult este răspândit în toată ţara şi, din păcate, „nu în toate
zonele au ajuns oameni bine pregătiţi; unii au doar noţiuni prinse de la unul
şi de la altul, crezând că sunt extrase din Biblie“. El spune că Biserica
penticostală nu interzice nici cezariana şi nici intervenţiile chirurgicale:
„Dacă au motivat aşa (n.n.: părinţii
celor doi copii), sunt motivaţii personale“. Dr. Liviu Rad, pastorul Bisericii
penticostale „Betania“ Deva şi medic la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva
precizează că Biserica penticostală acceptă medicaţia clasică, intervenţiile
chirurgicale, transfuziile de sânge, transplantul de organe. Interzis este însă
avortul, indiferent de natura lui (la cerere sau cu indicaţie medicală), şi
sunt reţineri în privinţa metodelor de reproducere umană asistată medical
(inseminare artificială, fertilizare in
vitro etc.).
Biblia
spune că orice formă de ucidere este o crimă şi un păcat înaintea lui Dumnezeu,
completează Daniel Purdel, „iar noi considerăm că unei vieţi care a luat
fiinţă, indiferent că este în stadiul de embrion, nu avem dreptul să-i curmăm
firul. Dacă alegi să o suprimi, este o crimă, indiferent care este motivaţia:
că vrei să te salvezi pe tine sau, ştiu eu, când ştii că acel copil va ieşi cu
handicap“.
În
tandem sau separat?
Nu
am descoperit vreun alt cult religios, dintre cele recunoscute de statul român,
unde să existe restricţii în relaţia cu medicaţia şi practicile medicale
clasice. Ba unele dintre ele sprijină prevenţia, luând atitudini ferme faţă de
fumat, consumul de alcool sau droguri. Biserica adventistă de ziua a şaptea, de
exemplu, consideră aceste vicii incompatibile cu calitatea de membru al acestui
cult. De data aceasta, vorbim de trup ca templu al Duhului Sfânt, „ceva la care
trebuie să ţii, nu să-l distrugi“, explică Daniel Seniuc, directorul
departamentului de viaţă şi sănătate al acestei organizaţii religioase:
„Calitatea de membru este condiţionată de abstinenţa la fumat, alcool şi
droguri“. În general, Biserica acceptă şi are o relaţie foarte bună cu
medicina, arată Daniel Seniuc, însă pune accent şi pe partea de prevenţie prin
remedii naturale şi educaţie pentru sănătate: „Un stil de viaţă sănătos,
importanţa dietei (recomandăm o dietă vegetariană), a exerciţiului fizic, apă
suficientă, expunere la soare, inclusiv relaţii sănătoase, dar numai ce-i
demonstrat ştiinţific“. În acest sens, în România şi în lume există mai multe
centre de sănătate deschise de adventişti sau unde lucrează adventişti.
Nici
Biserica lui Hristos nu se împacă bine cu fumatul, pentru că „el este baza unei
dependenţe, iar Dumnezeu zice să nu fim dependenţi de nimic, doar de el“, şi
nici cu alcoolul, deoarece „conştiinţa şi convingerile nu mai sunt unde
trebuie“, dar nu are nimic împotriva a tot ceea ce înseamnă medicină, fie ea
clasică sau naturistă, spune Anamaria Orsós, coordonatoarea femeilor din acest
cult.
În
aceeaşi notă se încadrează şi Biserica lui Isus Hristos a sfinţilor din zilele
din urmă, un alt cult care nu numai că este de acord cu toate cuceririle
ştiinţelor medicale, dar deţine şi câteva spitale în SUA şi facultăţi „în care
se cercetează medicina şi se face practică“, explică Marin Iachimov,
coordonatorul învăţământului religios în România şi Republica Moldova: „Noi nu
avem nimic împotrivă – suntem pentru progresul medicinii, cercetare,
aprofundare şi descoperirea de noi limite în domeniul medicinii“.
Nici
musulmanii nu au restricţii, deşi suntem tentaţi să credem că ar putea avea
obiecţii la medicamentele obţinute din diverse extracte de porc sau alcoolice,
dacă ne gândim la obiceiurile lor alimentare. Aziz Beşir Osman, imamul
comunităţii din Bucureşti a cultului musulmanilor din România, spune că „ceea
ce este prelucrat pentru binele omului este permis, deci şi aceste
medicamente“. Nu există nicio interdicţie din punct de vedere medical pentru
religia musulmană, conchide acesta.
Influenţa
religiei asupra atitudinii credincioşilor faţă de un act medical este diferită
de la un cult la altul. Sunt oameni care fug de procedurile medicale, uneori
dătătoare de şanse, apelând la credinţă cu aceeaşi speranţă, la fel cum sunt şi
oameni care par să-şi folosească credinţa pentru a trece peste durerile
provocate de un tratament medical agresiv, chiar şi atunci când nu sunt
convinşi de reuşita lui.