Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  PROIECTE  »  Dosar

Școala viitorilor bolnavi

Școala ar putea fi locul în care elevii să dobândească pasiunea pentru alimentația sănătoasă, să experimenteze idei noi, să creeze și să distribuie în mod contagios o alternativă la toate produsele promovate în mass-media. Ca în această dimineață de primăvară, la „școala altfel”. Din nefericire, în restul zilelor, copiii beneficiază doar de „școala la fel” (de lipsită de interes pentru sănătatea pe termen lung a celor care o frecventează)

 

 

     Copiii din ziua de azi ar putea muri, în medie, mai tineri decât părinții lor. Pentru prima dată în istoria omenirii1. Și asta în pofida tuturor progreselor tehnologice din sănătate. Sigur, nu se referă la România, nimeni pe aici nu-și face astfel de griji, nicidecum să mai facă și calcule. Este adevărat că noi încă nu am ajuns la o speranță de viață prea mare nici acum și mă tem că, odată cu globalizarea, transferul se va face dinspre societățile avansate către noi, atât cu bune, cât și cu rele.

 

Să nu faci ce face popa. Sau învățătorul, profesorul, directorul

 

     Trista realitate este că școala româ­nească nu are niciun plan integrat de pregătire a unor viitori adulți sănătoși. Nu doar că nu există o programă formală de educație pentru sănătate în școli, lăsând acest important aspect la inspirația învățătorilor sau a diriginților, fiecare cu cultura și obiceiurile personale privind sănătatea. Deciziile administrative luate de reprezentanții Ministerului Educației Naționale, de la nivel de director de școală până la ministru, trădează în cel mai bun caz incoerența, dacă nu indiferența față de sănătatea elevilor. De ce ar fi acum mai necesară decât oricând înainte o programă referitoare la stilul de viață sănătos? Pentru că, în ultima vreme, au apărut cele mai multe alterări ale stilului de viață din istorie (sedentarism la copii), cele mai multe dezechilibre metabolice (obezitate la copii sau diabet cu debut precoce, ceea ce duce la instalarea timpurie a complicațiilor cardiovasculare), modificări substanțiale ale regimului alimentar în populație. Pentru că tentațiile centrifuge de la esența unui stil de viață sănătos sunt mai agresive ca oricând: telefonul și tableta au înlocuit mișcarea fizică, locurile de joacă și maidanele fie s-au transformat, fie au dispărut cu totul, oportunitatea de a face mișcare a scăzut odată cu creșterea pericolelor și aglomerarea urbană, tentațiile unei alimentații neadecvate sunt în creștere, medicația exagerată și automedicația, precum și soluțiile rapide tind să înlocuiască prevenția, cumpătarea și grija față de propriul corp. Și pentru că, la fel, mai mult ca oricând, accesul la informația cu iz medical este mai facil decât oricând, dar și mai lipsit de adevăr, etică, uneori chiar scrupule.
     În cele ce urmează, am să prezint o serie de argumente pentru modul în care școala contribuie la compromiterea sănătății viitoare a actualilor elevi, împreună cu justificarea necesității unor abordări diferite. Veți întâlni o serie de realități despre care nu avem pretenția că sunt ubicuitare. Ba, dimpotrivă, în cazuri izolate avem dovada că intervenția unor cadre didactice pline de compasiune, competență și bună intenție face ca lucrurile să stea așa cum ar trebui de fapt să fie în toate școlile românești. Iar asta ne dă nădejdea că, odată stabilită ca prioritate formarea de deprinderi sănătoase încă din școală, putem cumva întoarce acest destin probabil fatal cu mult înainte de vreme pentru mulți.

 

Accesul neîngrădit la apă pe durata desfășurării orelor de clasă

 

     De câțiva ani buni, rulează pe micile ecrane și la radio un mesaj educativ neschimbat: „Pentru o viață sănătoasă, consumați zilnic doi litri de lichide”2. Nu există niciunde dovada clară că toți oamenii ar avea nevoie de fix doi litri de lichide băute zilnic. Dar este o recomandare rezonabilă, ținând cont de nevoile metabolice ale organismului și de diferitele activități fizice pe care „omul mediu” le face zilnic. Din păcate, tocmai atunci când am avea cea mai bună șansă de a dezvolta un comportament corect referitor la hidratare, adică în școală, societatea noastră alege să își înseteze tinerele vlăstare în numele unor interese mărunte, secundare, dar comode. La o simplă căutare după cuvintele „ședință de guvern”, în imaginile găsite nu veți reuși să vedeți miniștrii de abundența sticlelor de apă. În schimb, în majoritatea școlilor din România nu veți avea șansa să vedeți sticlele de apă pe băncile copiilor, chiar dacă activitățile sunt similare: stau pe un scaun, procesează mental informație, trebuie să fie atenți și, din când în când, mai și vorbesc. Într-un sondaj făcut între cunoscuți, la circa jumătate dintre copii le este interzis să bea apă în timpul orelor. În foarte puține cazuri sunt lăsați să țină sticla de apă pe bancă, sub diferite pretexte: nu sunt atenți atunci când beau, îi deranjează pe ceilalți, trebuie să meargă la toaletă mai frecvent. Aceste mărunte disfuncționalități primează în fața unor argumente solide care arată necesitatea unei hidratări corespunzătoare în școli.
     Aportul voluntar de lichide este puternic influențat de accesibilitatea la surse de apă și de normele stabilite în cadrul colectivităților constituind astfel o componentă majoră a procesului de rehidratare, independent de mecanismele homeostatice proprii organismului3. Ignorarea repetată a senzației de sete ar putea deregla mecanismul de păstrare a echilibrului hidric, astfel setea nu va constitui un semnal precis al nevoii organismului de a consuma apă4. Reducerea capacității cognitive asociată hidratării insuficiente a fost documentată în numeroase rânduri la adulți. Din cauza nevoilor lichidiene mult crescute și a suprafeței corporale mari în raport cu greutatea, fiind și mult mai activi fizic, copii sunt semnificativ mai vulnerabili la deshidratare comparativ cu persoanele adulte5.
     Deși nu este obligatoriu, impactul deshidratării asupra performanțelor intelectuale la copii ar putea fi mai însemnat, mai ales pentru că aceste efecte contravin scopului pentru care copiii/elevii iau parte la activitățile școlare. Se estimează că o reducere cu 1–2% a greutății corporale ca urmare a pierderii de lichide ar putea afecta memoria pe termen scurt și lung, respectiv capacitatea de concentrare și de atenție4.
     O influență benefică în acest sens o constituie lipsa restricției în ceea ce privește sursele de hidratare. Accesul neîngrădit la apă în timpul orelor de curs (de exemplu, o sticlă cu 250 ml apă) ar putea contribui la suplimentarea aportului zilnic de lichide în rândul copiilor de vârstă școlară (în medie cu 625 ml)6.
     S-a observat o asociere în rândul elevilor care prezentau obezitate, între excesul de greutate și aportul zilnic redus de fluide, asociere inexistentă sau nesemnificativă în cazul copiilor normoponderali7,8. Creșterea accesibilității în școli la surse de apă – o băutură non-calorică – ar putea influența preferințele elevilor pentru băuturile îndulcite în favoarea consumului de apă, ca strategie de prevenție a obezității9.

 

Sacrificarea recreației mari

 

     În mod inteligent, în limba română, recreația mare s-a numit chiar așa. Cu înțelesul subtil de re-creație. Foarte importantă, de altfel. Pentru că ajută elevii de vârste biologice diferite, de sexe diferite, cu niveluri de înțelegere diferite, cu performanțe diferite, mânați de pasiuni și aspirații diferite, cu simpatii diferite sau preferințe de învățare diferite, dar care studiază fix același lucru, în același mod, de la aceiași oameni, care le cer tuturor elevilor același lucru. Poate tocmai de asta au nevoie de recreație: ca să redevină pentru un moment ei înșiși, să se înțeleagă cu ei înșiși, să integreze ce au învățat, să poată fi din nou atenți la ceea ce va urma să le fie oferit, firește, în același mod.
     Acesta e momentul zilei în care fiecare elev face ceva apropiat de sufletul său: se aleargă unul pe altul, joacă fotbal sau jocurile favorite, adică fac mișcarea atât de necesară hiperkineticilor, socializează (foarte important în contextul în care sunt tot mai multe familii cu un singur copil sau/și monoparentale sau în care telefoanele tind să acapareze aproape tot timpul și resursele de socializare ale copiilor), explorează natura. Alții, care preferă solitudinea și liniștea, își desfac pachetul de mâncare și, eventual, citesc ceva care le produce cu adevărat plăcere. Toate cele de mai sus sunt aspecte esențiale pentru echilibrul metabolic, fizic și mental al tinerilor.
     Dar această recreație mare – pe care noi, cei mai în vârstă, cu toții, am așteptat-o cu nerăbdare, am trăit-o cu bucurie și care poate încă ne mai încântă amintirile – a dispărut din multe din școlile României pradă unor rațiuni care țin mai mult de confortul cadrelor didactice decât de binele copiilor și de menirea școlii însăși. E mai comod să începi sau să termini programul puțin mai repede și la fel de comod este să îi ții pe copii în clasă de teamă ca ar putea apărea accidente dacă sunt insuficient supravegheați. În urma unui mic sondaj, aveam să descopăr că, dacă la școala primară, de regulă, recreația mare este respectată, la gimnaziu și după, ea este frecvent ignorată. Cum este posibil? Reglementările în vigoare sunt specifice în privința pauzei mari la ciclul primar: „În învățământul primar, ora de curs este de 45 de minute, cu o pauză de 15 minute după fiecare oră și o pauză de 20 de minute după cea de-a doua oră de curs. La clasa pregătitoare și la clasa I, activitățile de predare–învățare–evaluare acoperă 30–35 de minute, restul de timp fiind destinat activităților liber-alese, recreative” 9. Nu la fel de concret stau lucrurile la gimnaziu și liceu: „Pentru clasele din învățământul gimnazial, liceal, profesional și din învățământul postliceal, ora de curs este de 50 de minute, cu o pauză de 10 minute după fiecare oră; după a treia oră de curs, se poate stabili o pauză de 15–20 de minute”9. Recreația mare a fost lăsată la decizia directorilor de școală, care au găsit de cuviință că... mai bine lipsă. Mai rău decât atât, normele oferă o laxitate suplimentară directorilor de scoli, astfel încât: „În situații speciale, pe o perioadă determinată, durata orelor de curs și a pauzelor poate fi modificată, la propunerea motivată a directorului, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității de învățământ, cu informarea inspectoratului școlar”9. Aceasta s-a tradus în faptul că trecerea la ora de iarnă s-a transformat în situație specială, iar perioada determinată a durat fix până la trecerea la programul de vară. Astfel, elevi ai multor școli din țară au ajuns să aibă un program școlar cu pauze de doar cinci minute pe durata a cinci luni calendaristice.

 

De ce sunt pauzele importante?

 

     Un studiu făcut cu elevi aflați în clasa a patra a arătat că după recreația mare aceștia erau mai liniștiți și mai atenți la activitățile din clasă10. Cei care beneficiază cel mai mult în urma recreației mari sunt copiii hiperactivi, fix cei pentru potolirea cărora mulți directori au decis scurtarea acestei pauze. O cercetare realizată de CDC (SUA), care a implicat opt studii despre recreația mare în școli, a găsit că aceasta se asociază frecvent cu îmbunătățirea atenției, a concentrării și a comportamentelor pozitive față de cele predate în clasă. În niciunul dintre cele opt studii nu au fost evidențiate efecte negative ale recreației mari.
     O preocupare majoră este aceea că elevii care nu au parte de activitate fizică la școală, pe durata recreației mari sau la ora de sport, nu vor compensa aceasta după ore. Cercetările au demonstrat că elevii au fost mai puțin activi în zilele în care nu au avut oră de educație fizică și recreație mare comparativ cu celelalte zile11. Asta duce la concluzia că activitatea fizică atrage mai multă activitate fizică, dar și că inactivitatea, similar, atrage inactivitate. Aceasta se poate traduce printr-o oportunitate deosebită sau, după caz, un risc serios pentru o societate din ce în ce mai sedentară și pentru o copilărie căzută pradă efectelor secundare ale tehnologiei informației.
     „Terenul de joacă, pe durata pauzei mari, reprezintă unul dintre puținele locuri unde, în prezent, copiii mai pot confrunta activ, interpreta și învăța din experiențele sociale.”12 Pe durata acestor experiențe, copiii învață abilități esențiale pentru viață, cum ar fi negocierea și compromisul, stabilirea și respectarea regulilor, capacitatea de a face alegeri și de a trăi cu acestea, luarea deciziilor, autodisciplina, controlul agresiunii, rezolvarea conflictelor, diminuarea fenomenului de bullying, toleranța față de copiii cu alte preocupări, înclinații, religie sau naționalitate13–17.
     O serie întreagă de organisme internaționale care au ca scop bunăstarea copiilor și sănătatea acestora sau a populației în general se pronunță în favoarea includerii jocului în procesul de educație a copiilor și a respectării recreației mari, în special. Convenția ONU pentru drepturile copilului menționează: „Statele semnatare recunosc dreptul copilului la odihnă și timp liber, la a se angaja în activități recreaționale potrivit vârstei copilului și a participa liber la viața culturală și artistică”. Putem interpreta – și nu în izolare, multe entități internaționale și naționale căzând de acord asupra acestui aspect – că, prin neacordarea unei recreații mari la școală, acest drept al copilului este semnificativ afectat.
     Conform American Academy of Pediatrics (AAP), „recreația mare, desfășurată în siguranță și supervizată corespunzător, oferă copiilor beneficii cognitive, fizice, emoționale și sociale. Va trebui folosită com­plementar orelor de educație fizică și nu ca substitut și, indiferent că are loc în interior sau afară, va trebui să ofere activități sau joacă liberă, nestructurată”. AAP recomandă ca recreația mare să nu fie retrasă, ca pedeapsă, întrucât servește ca o componentă fundamentală a dezvoltării și interacțiunii sociale, pe care elevii ar putea să nu o găsească într-un mediu școlar mai complex. Autorii cercetării concluzionează că minimizarea sau eliminarea recreației mari afectează în mod negativ realizările academice, în contextul în care există tot mai multe dovezi care leagă recreația mare de îmbunătățirea sănătății fizice, abilitățile sociale sau dezvoltarea cognitivă18.
     CDC, într-o broșură19 cu recomandări în favoarea organizării recreațiilor din școli, concluzionează: „Strategiile din acest document oferă o descriere comprehensivă a elementelor pe care școlile le pot lua în considerare pe măsură ce lucrează la executarea unor programe privind recreația mare a elevilor. Oferirea unei recreații mari zilnice elevilor îi ajută să aplice cunoștințele și abilitățile învățate în cadrul orelor de educație fizică și îi ajută să realizeze cele 60 de minute recomandate de activitate fizică. Includerea recreației mari ca parte integrantă a fiecărei zi a elevilor contribuie la sănătatea, dezvoltarea și succesul acestora”.
     Putem adăuga că nu există un nivel general de înțelegere a necesității recreației mari la nivelul autorităților române competente, că nu există reglementare în favoarea acestui moment, după cum nu există nici preocupare activă de transformare a acestei oportunități esențiale de dezvoltare într-o realitate cotidiană, cu beneficii pe termen lung și scurt asupra sănătății, abilităților sociale și dezvoltării elevilor din multe școli românești.

 

Greutatea mare a ghiozdanului

 

     Greutatea peste anumite limite a ghiozdanului afectează dezvoltarea aparatului musculoscheletic al elevilor și poate duce la modificări ireversibile ale geometriei și funcționalității coloanei vertebrale, ale posturii și ale mersului acestora. În multe țări, există o preocupare specială referitor la acest aspect – de exemplu, în Franța, este considerată o problemă de sănătate publică. Nu și la noi.
     În umbra faptului că sunt dificil de făcut studii și ghiduri bazate pe dovezi care să stabilească exact greutatea optimă a unui ghiozdan și corelațiile dintre durere, deformările coloanei, greutatea ghiozdanului și modul în care acesta este purtat, Ministerul Sănătății face precizări incomplete („Elevii din clasele I–IV vor folosi ghiozdane pentru prevenirea apariției deformărilor de coloană vertebrală. Greutatea conținutului ghiozdanului nu va depăși 2–2,5 kg”20), iar Ministerul Educației Naționale nu oferă niciun ghid și nu întreprinde activități de control sau conștientizare pe scară largă. Totul este lăsat hazardului, copiii își cară, de regulă, mâncare și apă, iar profesorii cer tot mai multe materiale auxiliare în clasă, cărți și caiete mari, fără să conștientizeze că suma tuturor cerințelor ajunge într-un ghiozdan cu un semnificativ potențial patogen.
     Recomandările AAP merg către un ghiozdan a cărui greutate să nu depășească 10–20% din greutatea corpului celui care îl poartă, iar asta este cea mai laxă dintre recomandări. OMS recomandă și mai multă precauție: 10%21. În general, în majoritatea țărilor cu preocupări pe acest subiect, greutatea ghiozdanului nu trebuie să depășească 10% (Franța, Austria, Germania, Polonia, India, Arabia Saudită) sau 15% din greutatea corpului (Marea Britanie, Hong Kong)22.
     Greutatea ghiozdanului nu este singurul factor care poate induce dureri acute, malformații ale coloanei, tulburări de mers și postură. Există și alți factori, cum ar fi: tipul ghiozdanului, modul în care acesta este fixat pe spatele copilului, felul în care copilul îl cară (pe un umăr sau în mână), alte materiale suplimentare pe care copilul le mai cară (diferite pungi, bloc de desen) etc. În plus, contează foarte mult și nivelul de pregătire fizică și antrenament al fiecărui copil și distanța pe care acesta se deplasează.
     Este important ca Ministerul Educației să abordeze această problemă, să educe copiii, părinții, dar și cadrele didactice, în așa fel încât să scadă greutatea ghiozdanelor copiilor în limita a 10% din greutatea corporală. Acest obiectiv poate fi atins și prin dezvoltarea infrastructurii, cu asigurarea de dulapuri pentru copii, ori prin digitalizarea unora dintre materii. În cele din urmă, implementarea acestui deziderat va trebui să ia și forma unor controale, care să asigure în cele din urmă complianța tuturor celor implicați.

 

Alimentația în școli

 

     Multe școli sunt parazitate de chioșcuri care „îmbogățesc” alimentația copiilor preponderent cu carbohidrați: sucuri îndulcite, ciocolată, tot felul de prăjituri, chipsuri, pufuleți și alte produse din aceeași categorie. Unele chioșcuri sunt chiar în școli, altele în imediata lor proximitate. Deși au existat tentative ale Ministerului Educației de reglementare a activităților comerciale ale acestor chioșcuri, realitatea din teren este fie scăpată de sub control, fie driblează cu succes recomandările, făcându-le irelevante. De exemplu, impunerea de limite pentru numărul de kilocalorii pe care le poate avea un produs poate fi driblată prin achiziționarea mai multor produse. Se cere să nu conțină grăsimi în exces, dar nu se specifică ce fel de grăsimi.
     „Pentru o viață sănătoasă, consumați zilnic fructe și legume” este un slogan lipsit de obiect în lumea școlară. Deși îndemnul este unul sănătos, Ministerul Educației a înțeles să ajute copiii, timp de mai bine de zece ani, oferind tuturor un corn (foarte mulți carbohidrați) și o cană de lapte sau derivate lichide din lapte (un aport proteic și de calciu binevenit), uneori îndulcite (din nou, carbohidrați). Deși demersul este onorabil în anumite zone și pentru o parte dintre copiii fără posibilități, care se luptă – chiar și în zilele noastre – cu malnutriția, deși au fost tentative de a oferi fructe și legume copiilor din școli, demersul prinde viteză foarte încet. Fructele și legumele, dar și infrastructura și timpul efectiv pentru o gustare de calitate lipsesc, practic, din cele mai multe școli. În plus, implementarea este uniformă și nu ține cont de nevoile reale ale copiilor. Astfel, sunt școli unde majoritatea copiilor nu consumă cornul și laptele primite, acestea fiind de o calitate vizibil inferioară alimentelor pe care le consumă în mod obișnuit. Nu există preocupare nici din partea cadrelor didactice și nici din partea reprezentanților teritoriali ai Ministerului Educației de a găsi soluții câștigătoare pentru acești copii. Metoda de lucru – licitații făcute pe zone întinse și pentru alimente care oferă puțină diversitate – face greoaie orice adaptare a programului în beneficiul real al celor pentru care a fost oficial conceput. Cantități mari de alimente ajung astfel în coșurile de gunoi ale școlilor, iar resurse valoroase se duc pe apa sâmbetei.
     „Pentru o viață sănătoasă, respectați mesele principale ale zilei”, sună un alt slogan familiar. Ar putea cineva sugera unui elev de clasa a cincea, din Capitală, care începe cursurile (cu aproximație) luni la ora 13, marți la 12, miercuri la 11, joi la 13 și vineri la 12, cum să facă acest lucru? Caz real! Cum să respecte mesele principale ale zilei, când iarna are pauze de câte cinci minute? În mod „inspirat”, Ministerul Educației reglementează9 orele de începere la ciclul primar nu mai devreme de ora 8, însă lasă la discreția directorilor când să înceapă cursurile ceilalți elevi, ceea ce duce la abuzuri din partea direcției școlilor, ca în exemplul de mai sus. Chiar și așa, această practică vine în contradicție cu Ordinul ministrului sănătății nr. 1.955/1995, care stipulează: „Conducerile unităților pentru educarea și instruirea copiilor și tinerilor vor asigura în așa fel activitatea școlară a elevilor, încât între tura de dimineață și cea de după-amiază să existe o pauză de cel puțin o oră pentru efectuarea curățeniei grupurilor sanitare și a spațiilor de învățământ”. Cum va înțelege un copil sensul reclamei de mai sus? Ce credibilitate mai are? Cum va ajunge mai târziu, după școală, să descopere valoarea acelui îndemn altcumva decât, poate, îmbolnăvindu-se înainte de vreme?
     În cercetările noastre despre obiceiurile din școli, am găsit și modele de urmat. Cineva din Galați ne-a povestit despre o învățătoare care alocă timp special, în pauze, alimentației și care nu permite copiilor să vină la școală cu alte dulciuri decât, eventual, cele făcute în casă, ci cu fructe, legume, semințe și fructe confiate, iaurt neîndulcit, care îi învață pe copii despre alimentația sănătoasă. La Iași, sub îndrumarea endocrinologului Veronica Mocanu, există un program extrașcolar pentru grădinițe, „Traista cu sănătate”. La o grădiniță din Iași, tratând sănătatea cu prioritatea pe care o merită prin acest program, copil cu copil, au reușit performanța de a nu avea niciun copil obez în toată grădinița. Soluții sunt, bune practici există chiar printre profesorii și învățătorii români, rămâne ca Ministerul Educației să le cunoască, să le înțeleagă, să le popularizeze, să le reglementeze și să le urmărească aplicarea.

 

Școala sedentarilor

 

     „Pentru o viață sănătoasă, faceți mișcare cel puțin 30 de minute pe zi.” Alt slogan familiar care ne bântuie urechile în ultimii opt ani. De fapt, pentru copii, recomandarea este de 60 de minute pe zi. În programă, sunt două ore de educație fizică pe săptămână; dacă ar fi reinstituită recreația mare, poate ar mai fi rost de încă 20 de minute zilnic pentru aproape jumătate dintre copii. Nu-i destul, dar ar fi totuși ceva. Sistemul românesc de învățământ încurajează însă o viață activă?
     Este școala românească pregătită, de exemplu, să primească copii care vin la școală cu bicicleta? Există posibilitatea pentru copii de a-și încuia în siguranță bicicletele în curtea școlii? Îmi amintesc de o grădiniță din Capitală unde micuții veneau dimineața care cu trotineta, care cu tricicleta, care cu bicicleta. Era o încântare să urmărești spectacolul lor plin de voioșie matinală. Asta până într-o bună zi, când un copil ar fi plecat de acolo cu o trotinetă cu care nu venise. Direcția a decis apoi: nimeni nu mai are voie să vină cu alte mijloace de locomoție la grădiniță. Non-negociabil. Cu câțiva ani în urmă, am mers la o facultate privată de educație fizică și sport din București. Nu am avut un loc de pus bicicleta. Este important de înțeles că școala face parte din comunitate și că trebuie să își armonizeze misiunea cu nevoile comunității și, mai ales, să lupte cu ipocrizia cotidiană și să creeze cadrul de a practica ceea ce predică ea sau lumea medicală avizată.
     Să luăm exemplul orelor de sport. Copiii trebuie notați pentru niște performanțe atletice, după barem. Baremul este făcut pentru fiecare clasă, separat pe băieți și fete. Indiferent că într-o clasă pot fi copii cu aproape doi ani mai mari decât alții sau că unii sunt mult mai dezvoltați somatic decât alții. Ori că unii sunt mai grași decât alții și probabil că nu vor putea atinge baremurile dorite oricât de mult s-ar strădui, ca să nu mai spun că, în anumite cazuri, poate că nici nu ar fi recomandat să o facă. Chiar dacă programa permite profesorilor de sport unele laxități în apreciere, ceea ce majoritatea acestora comunică este: ești sub barem cu atât. Un barem aplicat aiurea, care nu servește multora. Ora de educație fizică ar trebui să aibă ca prim scop activitatea fizică efectivă, cultivarea iubirii pentru mișcare (în aer liber, în special, dar nu numai) și generarea unui comportament de sportivitate. Ar putea aprecia, de pildă, în cadrul probelor atletice, îmbunătățirea propriilor timpi. Elevii s-ar compara astfel cu ei înșiși și ar căuta îmbunătățirea, ceea ce, pentru copiii care nu vizează o carieră sportivă, ar fi excelent.

 

La final

 

     Cu un număr mare și în creștere de copii supraponderali și obezi, cu scăderea vârstei de debut a diabetului și a complicațiilor afecțiunilor cardiovasculare, sănătatea viitorilor adulți ai României prezintă un tablou sumbru. A privi în altă parte și a pretinde că aceste realități nu există este periculos, în cea mai decentă descriere cu putință, dacă nu de-a dreptul cinic. Cea mai la îndemână soluție este formarea deprinderilor sănătoase de la vârste fragede. Cu o populație incapabilă să înțeleagă și să aplice principii sănătoase de viață, luată prin surprindere de noile realități ale vieții moderne, o mare speranță pentru societate este în școală. Împreună cu medicii de medicină școlară, pediatrii și medicii de familie ai României, autoritățile trebuie să ia masuri fără precedent, de a preda micilor vlăstare sănătatea, atât teoretic, cât mai ales practic. Trebuie să renunțăm la a preda ceva și a demonstra practic contrariul. Trebuie să devenim coerenți și consecvenți și să ne încurajăm unii pe alții în a face asta.
     Trebuie să învățăm să nu mai ignorăm cu bună știință prevederi legale, ordine, norme, doar pentru că ni se pare că sunt greu de aplicat. Iar dacă orânduielile chiar se dovedesc anacronice, să avem inspirația și curajul de a porni dezbateri, de a căuta soluții și, în final, de a le adapta noilor realități. Să ne facem însă că respectăm legile în școală, tocmai stabilimentul în care membrii societății ar trebui să învețe despre respectarea legilor și a regulilor de conviețuire socială, pare o idee nefericită din start.
     Orice propunere de reformare, orice discuție despre schimbare după modelul finlandez sau un altul trebuie să plece de la câteva lucruri de bază, între care cel mai important este iubirea pentru copii și pentru tineri. Trebuie să ne bucurăm să îi vedem sănătoși și plini de viață. Alte posibile pietre de temelie ar putea fi rigoarea (recunoașterea lucrurilor care trebuie musai făcute și a celor care nu trebuie făcute, precum și încadrarea acestora în timp și spațiu), profesionalismul și respectul pentru lege.

 

Ce ar fi de făcut?

 

     Cea mai simplă și mai la îndemână acțiune este să ne ocupăm de cercul nostru restrâns – copii, nepoții sau copiii care ne vizitează la cabinet. E o schimbare mică, poate greu vizibilă la scară socială, dar de im­portanță capitală pentru subiecții în cauză.
     Apoi, putem milita pe plan local. La ședințele cu părinții, atunci când primim la consultație un profesor sau, mai ales, un director de școală, poate că merită să îl sensibilizăm. Nu cred că toate aceste lucruri prezentate aici, deși par făcute fără cap, ar fi rodul unui plan plin de cinism. Mă hrănesc cu speranța că poate nu este conștientizată problema, că ea circulă cumva pe sub radare.
     Poate că trebuie doar să ne angajăm cu toții în a cere să fie respectate legi și reguli de bun-simț, chiar cu riscul de a da explicații copiilor noștri (care pot risca discriminarea la școală, în consecință). Ar înțelege că nu trăim într-o lume perfectă, dar că a fi umil și a înghiți tot ceea ce alții par să îți bage pe gât nu este un mod de a fi. Că lipsa de acțiune poate că recompensează acum, dar se plătește mai târziu și poate că mult mai scump.
     Dacă întâlniți pe cineva care face lucruri deosebite în această direcție, felicitați-l și apreciați-l. Este greu să mergi împotriva curentului și experiența mi-a arătat că încurajările întăresc comportamentele bune, mai ales în momente de vulnerabilitate.

 

 

 

Dacă vă identificați cu cauza și dacă aveți o idee, o soluție sau o cunoștință care poate ajuta, vă invit să le semnalați la e-mail: iordache@iordache.biz sau telefonic: 0745.348.891. Eu voi continua această misiune. Nu ar trebui să fie greu. Marea majoritate a lucrurilor care pot fi făcute nu necesită efort material. Tot ceea ce necesită este bunătate. Dar bunătatea este, nu-i așa?, gratis.


 
1. Olshansky SJ et al. A potential decline in life expectancy in the United States in the 21st century. N Engl J Med. 2005 Mar 17;352(11):1138-45

2. Campania „Pentru un stil de viață sănătos”, inițiată de CNA și International Advertising Association (IAA). www.cna.ro. 2009 Sep 29

3. Kenney WL, Chiu P. Influence of age on thirst and fluid intake. Med Sci Sports Exerc. 2001 Sep;33(9):1524-32

4. European Hydration Institute. Human hydration. 2016

5. Benton D. Dehydration influences mood and cognition: a plausible hypothesis? Nutrients. 2011 May;3(5):555-73

6. Hydration for Health Initiative. Hydration, mood state and cognitive function. 2015

7. Maffeis C et al. Fluid intake and hydration status in obese vs normal weight children. Eur J Clin Nutr. 2016 May;70(5):560-5

8. Kenney EL et al. Prevalence of inadequate hydration among US children and disparities by gender and race/ethnicity: National Health and Nutrition Examination Survey, 2009–2012. Am J Public Health. 2015 Jun 11;105(8):e113-8

9. Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 5.079/2016 din 31 august 2016 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar

10. Jarrett OS et al. Impact of recess on classroom behavior: group effects and individual differences. J Educational Res. 1998 Nov-Dec;92(2):121-6

11. Dale D et al. Restricting opportunities to be active during school time: do children compensate by increasing physical activity levels after school? Res Q Exerc Sport. 2000 Sep;71(3):240-8

12. Jambor T. Recess and social development. Earlychildhood News. 1999

13. Blatchford P et al. The social context of school playground games: Sex and ethnic differences, and changes over time after entry to junior school. Br J Dev Psychology. 2003;21:481-505

14. Jarrett OS et al. Boys and girls at play: Games and recess at a Southern urban elementary school. In: Play and Culture Studies, Stuart R (ed.). Vol. 3: Theory in context and out. Ablex, Westport, 2001

15. Jarrett OS, Duckett-Hedgebeth M. Recess in middle school: What do the students Do? In: Play and educational theory and practice: Play and culture studies, Lytle E (ed.). Vol. 5. Praege, Westport, 2003

16. Holmes RM. The outdoor recess activities of children at an urban school: Longitudinal and intraperiod patterns. Am J Play. 2012;4(3):327-51

17. Jarrett OS. A research-based case for recess. US Play Coalition. 2013 Nov

18. Murray R, Ramstetter C; Council on School Health.; American Academy of Pediatrics. The crucial role of recess in school. Pediatrics. 2013 Jan;131(1):183-8

19. Centers for Disease Control and Prevention and SHAPE America – Society of Health and Physical Educators. Strategies for Recess in Schools. CDC, Atlanta, 2017

20. Ordinul ministrului sănătății nr. 1.955/1995 pentru aprobarea Normelor de igienă privind unitățile pentru ocrotirea, educarea și instruirea copiilor și tinerilor

21. Mustafa M. Heavy school bags. Daily Times (PK). 2016 May 24

22. Markovic Z et al. What does a schoolbag of primary school girl pupils look like? Acta Kinesiologica. 2011;5(1):83-6

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.