Încă din vremurile antice, chinezii știau despre carantină, apoi indienii și în cele din urmă arabii și europenii.

Cuvântul „carantina” provine în limba română din limba italiană, unde „quaranta” înseamnă 40. De fapt, carantina înseamnă „40 de zile” de izolare. De unde provine acest termen de izolare de 40 de zile? De ce a ajuns la noi prin italiană, sau italienii l-au inventat?

De fapt, observăm că termenul carantină, cel italian, este prezent și în franceză, în engleză, în turcă, germană și rusă. Prin faptul că noi, ca români, vorbim despre carantină din italiană, apare evident că italienii au venit în ţările române cu acest termen. Rămâne să obiectivăm momentul. Ceea ce voi face mai departe.

Se știe că unul dintre marii români a murit de ciumă. Este de fapt primul caz consemnat istoric de izolare în timpul unei epidemii. Este vorba despre Iancu de Hunedoara. Momentul datează din 1456, în
cursul asediului Belgradului de către Mahomed (Mehmed) al II-lea, cuceritorul Constantinopolului.

Mehmed atacă centrul Europei, dar se opune Regentul Regatului Ungariei, românul Iancu din Hunedoara*. La acel moment al evoluţiei epidemiei de ciumă, Iancu se afla în „izolare”, la Belgrad. Tot orașul era „izolat”. Nimeni nu avea voie să intre sau să iasă din Belgrad. Spargerea sau nerespectarea izolării a condus la răspândirea bolii infecţioase.

Anecdotic, se afirmă că, supărat de pierderea Belgradului, Mehmed poruncește ca un cadavru musulman/turc care a avut ciumă să fie aruncat cu catapulta peste zidurile orașului. Astfel, Iancu de
Hunedoara se îmbolnăvește și moare. De fapt, spargerea izolării a realizat-o Mehmed. Iancu a murit câteva zile mai târziu.

Italienii și adoptarea carantinei

Istoria consemnează că Bătălia de la Belgrad a fost câștigată pe apă. Flota creștină a adus ajutoarele necesare stăvilirii atacului otoman. Flota lui Iancu era de fapt flota celor două state italiene celebre în Marea Neagră: Genova și Veneţia. În acel moment, Genova deţinea de peste 100 de ani porturile dunărene San Giorgio (devenit Giurgiu) și Akerman (de fapt Cetatea Albă, devenită apoi Bolgrad**).

Ori, genovezii aveau cunoștinţă despre epidemia de lângă Belgrad, astfel că știau să se păzească prin izolarea numită de ei carantină. Apare ca logic faptul că românii de pe Dunăre cunoșteau termenul italian „carantină”, înainte ca acesta să devină francez sau rusesc!

Dar, de ce au adoptat italienii carantina, și de unde a apărut această idee?! Se pare că termenul s-a propagat în spaţiul mediteranean înainte de 1347, când a avut loc a doua mare epidemie de ciumă din Europa***. În Europa, ciuma a venit din Orientul Apropiat arab. Unii sugerează Peninsula Crimeea, iar transmiţătorii ar fi fost tătarii sau hunii lui Timur Lenk.

Oricum ar fi, ciuma a ajuns acolo din India, iar originea epidemiei se regăsește în China de Sud-Est, cam pe unde se situează Canton (cu SARS-1) și Wuhan (cu SARS-2). Încă din vremurile antice, chinezii știau despre carantină, apoi indienii și în cele din urmă arabii.

Cum arabii au avut sub control partea de sud a Italiei (Sicilia, Tarento), apare evident că cei dintâi europeni care au folosit cunoștinţele medicale ale arabilor au fost italienii. Se pare că primii italieni care au impus carantina, evident în ciuda protestelor anticonstituţionale, au fost veneţienii din Ragusa (azi Dubrovnik, Croaţia).

Un termen preluat de la arabi

Cum corăbiile Veneţiei și Genovei cutreierau prin Mediterana, și cum ei au impus neconstituţional ca fiecare corabie suspectă să fie carantinată, termenul preluat de italieni de la arabi s-a răspândit în Europa. Nu numai oamenii erau neconstituţional lipsiţi de libertate 40 de zile, dar și bunurile lor!

Există dovezi cum că arabii cunoșteau și impuneau neconstituţional carantina, sub denumirea arabă, nu cea italiană? Ei bine, evident că da. Este cunoscut faptul că ciuma are un timp de incubaţie scurt: 3-7 zile. De aici apare evidenţa că acea carantină instituită de arabi nu se referă doar la ciumă, ci și la alte tipuri de infecţii. Posibil tuberculoză, sau lepră, despre care se amintește în scrierile medicale arabe timpurii.

Dar, de ce 40? Ei bine, se pare că italienii au adoptat 40 de zile de la arabi, care la rândul lor au adoptat 40 de zile din Biblie. Tot ceea ce este necurat se va curăţi în 40 de zile. Termenul provine din perioada în care o femeie care naște trebuie să se cureţe (Leviticul 13: 2-4).

Biblia precizează că este vorba despre 40 de zile dacă pruncul este băiat și 66 dacă este fată (Leviticul 13: 5). Despre carantină, în religia musulmană se afirmă (în termeni moderni) că Mahomed ar fi zis: „Dacă auziţi despre un loc cu ciumă într-o ţară, nu intraţi în ea. Dar dacă ciuma izbucnește într-un loc în timp ce vă aflaţi în ea, nu părăsiţi acel loc.”

Tot despre Mahomed se spune că ar fi zis: „Cei cu boli contagioase trebuie să fie ţinuţi departe de cei care sunt sănătoși.” Evident, Mahomed era anticonstituţionalist!

Gestionarea epidemiilor în tratatele lui Avicena

În tratatele lui Avicena (Ibn Sina), ca de exemplu „Canonul Medicinii”, se afirmă că înainte de orice întâlnire, cei în cauză trebuie să se spele pe mâini și apoi să-și schimbe hainele! Ibn Sina știa că epidemiile (în special ciuma) se transmit prin aer, în particule invizibile, necunoscute (atunci).

În cursul epidemiilor, Avicena (980-1037) propunea neconstituţional, evident, închiderea moscheilor, el fiind musulman, închiderea bazarelor, distanţarea fizică, închiderea în case a oamenilor și multe alte ilegalităţi de acest fel! Interesant este că autorităţile vremii lui puneau în aplicare planurile evident neconstituţionale ale celebrului medic!

O altă măsură luată de Avicena era curăţirea monezilor (banii de hârtie nu existau pe vremea aceea) cu oţet. Bolnavii trebuia să fie izolaţi în camere separate, sau case separate, dacă nu aveau camere suficiente pentru întreaga familie. Curat neconstituţional!

Se afirmă anecdotic, că tratatele lui Avicena spuneau despre izolarea de „arba ein” (arabă), care ar însemna în traducerea italiană 40. (De reţinut că din lucrările lui Avicena au mai rămas doar circa 400 de cuvinte!). Dar, dacă este așa, evident că italienii din Veneţia și Genova cunoșteau aceste 40 de zile de izolare, evident neconstituţionale, căci proveneau de la arabi!

Legile Române despre carantina și izolarea obligatorie

În 1812, pe vremea domnitorului fanariot Ioan Caragea (1812-1818), la o zi după înscăunare, pe 13 decembrie, ciuma a lovit Bucureștii. Mureau circa 300 de oameni pe zi. Se estimează minim 90.000 de decese în toată Ţara Românească.

Ciuma lui Caragea a mai bântuit ţările române mult după aceea – exista și în 1830. În acea perioadă, Principatele Dunărene Române au fost cedate de Imperiul Otoman, Imperiului Ţarist, pentru șase ani, pentru a le exploata financiar.

Era de fapt despăgubirea de război cerută de ruși ca
urmare a câștigării războiului cu turcii. Prin pacea de la Akerman din 1926, ţările române, vasale Imperiului Otoman, vor avea o guvernanţă militară rusă pentru șase ani.

Primii doi nu sunt consemnaţi ca având importanţă în istoriografia românească. În schimb, următorii patru devin extrem de importanţi. Atunci ajunge Guvernator al ambelor ţări, Ţara Românească și Ţara Moldovei, generalul rus Pavel Dmitrievici Chiseleev (sau, după alţii,
Chiseliov).

Cum Chiseleev venea de la Paris, numele său a fost franţuzit, astfel că el a devenit și este cunoscut drept P.D. Kiseleff – stradă
importantă în București.

Una dintre primele reglementări date de el este legată de „ciuma lui Caragea”. Constatând că ciuma bântuia prin ţările române, Kiseleff impune constituirea unui organism (administrativ) unic pentru cele două ţări, cu competenţe medicalo-sanitare. Acel organism s-a numit Consiliul Sanitar.

A fost primul organism administrativ unit al celor două ţări. Următorul organism comun al Ţărilor Române a apărut după Tratatul de Pace de la Paris, în 1856, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie de la Focșani.

Consiliul Sanitar era sub directa administrare a guvernatorului, dar în subordinea Ministerului de Interne (Dregătoria Locurilor din ţară). Cu timpul, Consiliul Sanitar a devenit Ministerul Sănătăţii (MS). Acesta a fost însărcinat cu aplicarea obligatorie și neconstituţională (aș zice neorganică - vezi mai departe) a carantinei!

Carantina în epoca lui Kiseleff

Kiseleff le impune parlamentelor (divanelor) celor două ţări să adopte un program constituţional, pentru fiecare dintre ele. Aceste scrieri s-au numit Regulamentele Organice. Ele au fost redactate în limba rusă în 1831, pentru Ţara Românească, și 1832, pentru Moldova.

Regulamentele Organice sunt considerate actualmente primele texte de jurisdicţie constituţională din istoria României. Dată fiind situaţia sanitară a ţării, aceste texte constituţionale au un capitol extrem de extins și tehnic privind carantina. Curat și constituţional!

Probabil, pentru că Regulamentele Organice au fost scrise în rusă, și poate pentru că atunci s-a impus termenul „carantină”, DEX consideră cuvântul de origine rusă.

Lungul drum al cuvintelor spre afirmare. Deși, chiar în rusă, termenul provine din, surpriză!, turcă. Interesant este că în turcă, termenul carantină provine direct din italiană.

Nu numai carantina era obligatorie, ci și vaccinarea. Curat neconstituţional dar trecut în constituţia de atunci! Statul se obliga a organiza clădirile pentru carantină, dar cine părăsea carantina era supus legilor penale, iar pedeapsa pentru unele abateri era moartea! Și nu numai persoanele erau supuse carantinei, ci și bunurile, cum a fost în dispută acum dacă da sau nu!

Prima lege a sănătăţii

Legea Sănătăţii din 1874 este considerată ca prima lege a sănătăţii din România. Cu toate acestea ea nu poartă acest nume, ci doar un număr: 131/1874.

Dezbaterile pe marginea ei au durat doi ani și jumătate. După promulgare, legea a suferit extrem de multe modificări între 1874 și 1910. Dovadă a dezvoltării impetuoase a disciplinelor medicale. Dar, niciodată legea sau prevederile cu nivel de lege ulterioare (numite regulamente) nu au fost considerate neconstituţionale!

Legea din 1874 preia Consiliul Sanitar Superior organizat de
Kiseleff cu 44 de ani înainte, și îl păstrează în subordinea Ministerului de Interne. Legea preciza, curat neconstituţional, cum în cursul epidemiilor se puteau rechiziţiona casele și bunurile!

În plus, și atunci vaccinarea era obligatorie! Acele legi și regulamente erau clare. Nu trebuia să intervină Parlamentul sau Regele. Atribuţiile de gestionare a carantinei erau asigurate de profesioniști.

În regulamentele ulterioare se precizează că profesioniștii au dreptul, dar și obligaţia de a izola și carantina și de a stabili sediul carantinei. Se precizează și care sunt bolile contagioase care necesită carantină.

Se spune și că decizia poate fi de moment: medicul nu trebuie să aștepte precizarea unei epidemii de la o autoritate superioară ca să plaseze bolnavul în carantină sau izolare.

De remarcat la aceste regulamente și legi este responsabilizarea publicului: declararea bolii și îngrijirea poate cădea în sarcina capului familiei sau a unui locuitor al casei respective, până la apariţia unui medic! Curat neconstituţional!

Legea Tomescu

Legea 236 din 1930, considerată deseori ca prima Lege a Sănătăţii din România (deși deja am văzut că nu este așa), l-a avut ca iniţiator pe Ministrul Sănătăţii de atunci, dr. P. Tomescu. Ea se numește astfel „Legea Tomescu”.

Legea Tomescu a apărut într-o epocă ce este acum considerată standardul de aur al democraţiei românești: perioada interbelică a Regelui Carol al II-lea (de până la Constituţia dictatorială din 1938). Această lege conţine însă pasaje complet neconstituţionale, prin aspectul impunerii izolării, carantinei, obligativităţii vaccinărilor ș.a.

Mulţi sunt supăraţi acum că suspecţii pot fi internaţi până la obţinerea diagnosticului. Iată cum Constituţia de la 1923 a considerat acţiunea drept constituţională!

În plus, Legea arată că măsurile pot fi luate de un singur medic dacă acesta consideră cazul suspect de a transmite o boală infecto-contagioasă. Aici, legea permite atacarea deciziilor dacă ele s-au luat cu rea-credinţă sau abuz.

Lucrurile legate de carantină, izolare, infecţiozitate erau clare pentru politicienii din 1930. Mai neclare sunt azi. Depinde de nivelul de educaţie! Legea 198 de organizare a sistemului de sănătate pe vreme de război nu abolește Legea Sanitară Tomescu, ci o completează cu un nou mod de a organiza sistemul de sănătate. În textul acestei legi apare de două ori cuvântul „carantină”.

De aici observăm că Mareșalul Antonescu era de acord cu obligaţiile de izolare a bolnavilor infecţioși, dar și a contacţilor acestora! Deși era curat neconstituţional, prevederile puteau fi încălcate, pentru că era război.

Legea nr. 3 din 1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei
Interesant este de a privi juridic această lege. La finalul ei, la dispoziţiile finale și tranzitorii se spune: Cu alte cuvinte, între 1930 și 1978, adică 48 de ani, a fost în vigoare „Legea Tomescu”! Chiar dacă între timp s-au schimbat Constituţiile de patru ori – 1938, 1948, 1952, 1965.

Niciuna nu a considerat că prevederile carantinării și vaccinării din 1930 sunt anticonstituţionale. O mulţime de constituţionaliști adormiţi timp de 48 de ani?!

Și în 1978 exista posibilitatea neconstituţională, evident, căci eram pe vremea comuniștilor, a restrângerii unor drepturi cetăţenești, dacă se declara apariţia unui focar infecţios epidemic. A fost legea nr. 3 din 1978 neconstituţională? Obligativitatea supunerii măsurilor stabilite de MS era clară!

Actuala Lege 95

Legea actuală, numită și 95R/2015, a Reformei în Sistemul de Sănătate, a ajuns deja la peste 3.000 de modificări și reformări/reformulări. Dar, chiar de la început a fost atacată la Curtea Constituţională, după momentul votării ei în Parlament, în 2006.

Atunci, CCR a făcut o lungă analiză de constituţionalitate. Ceea ce era de spus, s-a spus în Hotărârea CCR 298/2006. Nicio vorbă despre neconstituţionalitatea art. 25, referitoare la carantină și izolare. Ba mai mult, CCR în 2006 consideră că Legea 95 respectă art. 34 din Constituţie, cel referitor la sănătatea publică!

Nu a observat atunci CCR neconstituţionalitatea pe care o reclamă în 2020? Referitor la epidemii, în legea 95 se regăsesc articolele 25 și 27 care îi permit MS să ia măsurile necesare, fără aprobarea Parlamentului sau Curţii Constituţionale.

În plus, legea 95R/2015, făcând referire la asistenţa medicală transfrontalieră, la art. 901 arată că prevederile nu se aplică chiar dacă tratamentul bolnavilor necesită izolare sau internare obligatorie. Apar clar cuvintele „izolare” și „obligatorie”, aplicabile în ţară, dar neatacate de CCR până în 2020.

În concluzie, în istoria sanitară a românilor și a României există de-a lungul vremii numeroase exemple de obligativitate a carantinării și izolării persoanelor suspecte de boli infecţioase transmisibile. În această lungă istorie, nimeni nu s-a sesizat că acţiunile ar fi ilegale sau neconstituţionale.