„Atunci
când prescrie antibiotice, medicul zilei de azi trebuie să se gândească la
perspectivele medicinii de mâine“ (Prof. dr. Mircea Angelescu)
Consumul de antibiotice în România continuă să crească, atingând cote
alarmante: peste 5% din populaţie beneficiază zilnic de un tratament antibiotic
şi peste 90% din antibiotice sunt procurate din farmacii private, cu circuit
deschis.
Ce
anume generează abuzul de terapie antibiotică? Administrarea medicaţiei în
lipsa unei infecţii, simptomatologia având posibil altă cauză decât cea
infecţioasă; utilizarea greşit justificată, din cauza unor rezultate de
laborator interpretate eronat de prescriptor (colonizări); durata de
administrare prelungită, excesiv de acoperitoare pentru confortul
prescriptorului/pacientului. O altă cauză o constituie utilizarea
nediscriminatorie a antibioticelor disponibile, prescriindu-se clase de
antibiotice cu risc mare de a genera rezistenţă (peniciline, chinolone,
cefalosporine), precum şi antibiotice cu potenţial mare de dismicrobism, în
defavoarea celor cu risc scăzut. Eliberarea dezorganizată a antibioticelor este
şi ea o problemă sensibilă în România: antibiotice injectabile de uz strict
spitalicesc se pot procura din farmacii ce deservesc comunitatea.
Ce
se poate face în acest context? Creşterea calităţii prescierii de antibiotice,
limitarea eliberării nejustificate a acestora, stoparea promovării neetice a
antibioticelor, educarea publicului beneficiar asupra riscurilor administrării
necontrolate a antibioticelor. În acest sens, toţi actorii implicaţi au o serie
de responsabilităţi.
Decidenţii trebuie să elaboreze
şi să implementeze reguli privind eliberarea antibioticelor, să asigure
programe de bună practică a prescrierii antibioticelor în spital şi ghiduri de
terapie antibiotică în practica ambulatorie, să reglementeze campaniile de
promovare a antibioticelor, să controleze şi să asigure respectarea deciziilor,
să faciliteze campanii de informare şi de educare a populaţiei privind
utilizarea raţională a antibioticelor.
Medicii prescriptori trebuie să comunice
pacienţilor de ce în anumite condiţii nu este necesară administrarea
antibioticelor ca terapie, să nu prescrie niciun tratament antibiotic la
solicitarea pacientului şi să fie deosebit de precauţi cu promovarea
antibioticelor.
Farmaciştii trebuie să nu
elibereze antibiotice la cererea publicului larg, fără prescripţie medicală, şi
nici antibiotice de uz spitalicesc prin farmacii cu circuit deschis, în
comunitate.
Populaţia generală trebuie să nu-şi
autoadministreze antibiotice, să nu solicite eliberarea de antibiotice fără
prescripţie medicală şi să nu insiste pentru prescrierea unui anumit antibiotic
pentru confortul psihic.
