Multe persoane etichetează tulburările de alimentaţie ca fiind o alegere ce ţine de personalitate sau de stilul de viaţă, de ambiţia de a excela în domenii unde imaginea este importantă, cum ar fi industria modei sau a showbizului, ori de neglijenţa survenită după un eșec personal sau profesional, ceea ce este fals. Tulburările de comportament alimentar se numără printre afecţiunile psihice cu cea mai mare rată a mortalităţii.
În 2010, fotomodelul Isabelle Caro pierdea lupta pentru viaţă. Avea 28 de ani și suferea de anorexie nervoasă de la vârsta de 13 ani. O lună mai târziu, mama ei se sinucidea, considerându-se vinovată pentru moartea fiicei sale. Isabelle Caro a fost protagonista unei campanii împotriva anorexiei, boală care face atât de multe victime printre adolescentele care vor să aibă o imagine conformă cu standardele cinice ale societăţii.
Numărul de tulburări alimentare a crescut semnificativ în ultimul timp. Estimările arată că peste șapte milioane de persoane vor suferi de o tulburare de alimentaţie în timpul vieţii. Până la 3,7% dintre femei vor fi diagnosticate cu anorexie nervoasă și aproximativ 4,2% vor avea bulimie nervoasă, iar 86% dintre pacienţii cu tulburări de alimentaţie primesc acest diagnostic înainte de vârsta de 20 de ani.
Șansele lor de recuperare sunt cu atât mai mari cu cât boala este detectată mai devreme. Prin urmare, recunoașterea la timp a semnelor de avertizare devine esenţială. De obicei, boala coexistă cu alte afecţiuni, cum ar fi tulburarea de anxietate, depresia sau abuzul de substanţe.
Manualele de referinţă ale psihiatrilor (DSM 5) și ale psihologilor (Wan Weiten’s „Psychology themes & variations”) descriu mai multe tipuri de tulburări de alimentaţie.
Bulimia nervoasă (BN) se caracterizează printr-un ciclu format din alimentaţie compulsivă, urmată de un comportament compensator de „eliminare”, de tipul vărsăturilor autoinduse, utilizarea de laxative, diuretice, clisme menite să anuleze sau să compenseze efectele alimentaţiei excesive. Potrivit DSM 5, bulimia este diagnosticată dacă un astfel de episod are loc cel puţin o dată pe săptămână, timp de trei luni. Există și tipul de bulimie nonevacuare, compensarea exceselor alimentare fiind făcută prin exerciţii fizice epuizante sau prin adoptarea unor perioade de post.
Anorexia nervoasă (AN) este o tulburare mintală gravă. Statisticile arată că 90-95% dintre pacienţii anorexici sunt femei, iar adolescentele și tinerele sunt în mod deosebit în pericol. Această afecţiune constă în reducerea aportului energetic la valori mai mici decât necesarul, ducând la o greutate mai mică decât cea considerată normală. Tulburarea implică frica intensă de a câștiga în greutate, o distorsionare a percepţiei asupra propriului corp și asupra influenţei pe care imaginea corporală o are în ceea ce privește stima de sine, precum și refuzul de a menţine greutatea normală ori de a recunoaște gravitatea medicală a greutăţii scăzute.
Specialiștii descriu două subtipuri de anorexie. Anorexiile de tip restrictiv se manifestă prin reducerea greutăţii prin dietă și exerciţii fizice, fără episoade de alimentare în exces sau de eliminare inten­ţionată a alimentelor din organism. Anorexiile de tip consum alimentar excesiv/eliminare („binge-eating/purging”) restricţionează, de asemenea, consumul de alimente și utilizează exerciţiile fizice pentru a pierde în greutate, însă periodic apar episoade de alimentaţie compulsivă excedentară și/sau de eliminare a nutrienţilor (vărsături intenţionate, diuretice, purgative).
Anorexia este adesea asociată cu negarea bolii și cu rezistenţa la tratament, în ciuda emacierii și degradării severe a stării de sănătate. În plus, funcţionarea cognitivă și emoţională este perturbată în mod semnificativ la acești pacienţi. De aceea este dificilă includerea lor în programe terapeutice menite să restaureze statusul nutriţional și greutatea.
Tulburările compulsive de alimentaţie (BED – „binge-eating disorders”) constau în episoade de consumare a unor cantităţi de alimente excedentare și în pierderea senzaţiei de control asupra comportamentului alimentar în timpul acestor episoade. În plus, trebuie să existe cel puţin trei din următoarele simptome: alimentare mult prea rapidă, consum de alimente până când pacientul se simte dureros de plin, consumul de alimente în lipsa senzaţiei de foame, senzaţia de dezgust, deprimare sau vină după masă, persoana mănâncă singură, din cauza senzaţiei de jenă faţă de cei din jur creată de cantitatea mare de alimente consumate. Stresul asociat episoadelor de alimentaţie compulsivă și frecvenţa de cel puţin o dată pe săptămână, timp de minimum trei luni, reprezintă alte criterii de diagnostic. Tulburarea nu este însoţită de comportament compensatoriu recurent.
Sindromul alimentării nocturne (NES) se caracterizează prin episoade recurente de alimentaţie pe timp de noapte, descrise ca un consum excesiv de alimente după ora cinei sau după trezire în timpul nopţii.

Dintre simptomele care însoţesc această tulburare menţio­năm: anorexia matinală, insomnia persistentă, agravarea dispoziţiei seara, credinţa persoanei că nu poate reveni la culcare fără să mănânce.
Aproximativ 50% dintre persoanele cu tulburări de alimentaţie prezintă așa-numitele tulburări nespecifice. Acești pacienţi nu îndeplinesc toate criteriile de diag­nosticare pentru AN/BN sau simptomatologia lor este combinată, însă, în cazurile în care comportamentele perturbate con­tinuă, ei pot progresa la AN sau BN.
Persoanele cu rude de gradul întâi cu tulburare de alimentaţie au o probabilitate mai mare de a dezvolta aceeași boală, ceea ce sugerează o cauză genetică. Traumele și stresul pot contribui la declanșarea bolii. Psihoterapia cognitiv comportamentală la adolescenţi este mult mai eficientă în forma terapiei familiale. Iniţial, aceasta se axa pe abordarea problemelor familiale incriminate în dezvoltarea bolii. Astăzi se încearcă reducerea sentimentului de vină și folosirea familiei ca resursă pentru recuperare.

Tipuri de tratament în tulburările de alimentaţie

Planul de tratament este unul complex, constând în consiliere nutriţională, medicaţie și consiliere psihologică, colaborarea în cadrul echipei multidisciplinare fiind esenţială pentru reușita tratamentului.
Medicaţia farmacologică este utilă pentru pacienţii cu bulimie nervoasă și cu BED. Formele uzuale de farmacoterapie includ antidepresive și medicamente antiepileptice. Pentru bulimia nervoasă, antidepresivele sunt tratamentul farmacologic principal: fluoxetina (de elecţie), antidepresivele triciclice, inhibitorii monoaminooxidazei și ondansetronul s-au dovedit eficiente în scăderea mâncatului compulsiv și a inducerii vărsăturilor. Pentru BED, lisdexamfetamina este indicată ca medicament de elecţie. Topiramatul, un anticonvulsivant, reduce semnificativ frecvenţa alimentării excesive și, prin urmare, ajută la restabilirea greutăţii corporale. Pentru anorexia nervoasă, dovezile care susţin beneficiile medicamentelor sunt limitate. Tratamente diferite au fost utilizate pentru tratarea simptomelor de însoţire. Olan­zapina pare să demonstreze un anumit beneficiu pentru creșterea în greutate, iar administrarea transdermică a agenţilor hormonali este explorată pentru îmbunătăţirea sănătăţii osoase.
Psihoterapia, mai ales prin terapiile cognitive comportamentale de durată și prin terapiile familiale la adolescenţi, aduce beneficii semnificative. Spitalizarea se recomandă în cazul unor probleme psihice sau cardiace severe. Un studiu recent a demonstrat rezultate benefice în urma implantării unor electrozi în zone din creier considerate responsabile de comportamentul anorexic la paciente aflate în pericol de moarte prematură.