Newsflash
Dosar

Un medic sui-generis

Un medic sui-generis

Viaţa fiecăruia dintre noi poate fi marcată de câteva întâlniri ce se dovedesc esenţiale. Sunt întâlniri unice, memorabile, a căror semnificaţie se revelează doar în timp.

La o astfel de întâlnire ne referim astăzi, întâlnirea cu un medic ce a intrat în viaţa noastră și ne-a lăsat în conștiinţă o puternică amprentă. Un medic atipic, de un fel aparte sau, cum ar spune latinul, un medic sui-generis.

Continuăm să trăim lângă oameni care au muncit și muncesc neistovit, care se dăruiesc, aproape risipindu-se, unor semeni ai lor, dar nu avem puterea să recunoaștem că trebuie să ne aducem aminte și de ei, să le aducem un omagiu, să le consacrăm câteva rânduri. Căci scrisul este singurul care ne salvează de neant, reţine impresii și tot ceea ce ne-a marcat într-un fel sau altul.

În general, recunoaștem meritele unor asemenea oameni abia când aceștia poposesc în veșnicie, când nu mai există fizic printre noi.
Avem în interiorul nostru atâta orgoliu, atâta indiferenţă, și poate chiar invidie, încât nu putem recunoaște, necum evidenţia sau admira gesturi, fapte, atitudini.

De aceea, am socotit necesar să aducem un cuvenit semn de recunoaștere publică a meritelor unui astfel de medic, a devotamentului său faţă de bolnavi, a capacităţii sale de a se dedica uriașei misiuni
asumate.

Medicul Mircea Vasile Doran, căci despre el este vorba, a înfiinţat, cu aproximativ douăzeci de ani în urmă, Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din Dărmănești, judeţul Bacău (CRRN Dărmănești).

Dr. Mircea Doran

Format la Școala de medicină din Timișoara, student al unor iluștri profesori care au marcat cu personalitatea lor epoca, precum Virgiliu Niculescu, Constantin Caloghera, Eduard Pamfil, medicul Mircea Doran a venit din Reșiţa natală în orașul Comănești, prin repartiţie guvernamentală, în noiembrie 1981.

Ascensiunea sa a fost fulminantă. La vârsta de numai 30 de ani era deja directorul Căminului-spital de bolnavi cronici din Comănești, pentru ca, mai apoi, să-l regăsim la Căminul-spital de bolnavi psihic din Târgu Ocna. Ceea ce însă va rămâne definitoriu în cariera sa și definitiv legat de numele său este mai sus amintitul Centru de recuperare neuropsihiatrică, pe care l-a înfiinţat în anul 2000.

DE LA MINĂ LA CĂMIN pentru bolnavii neuropsihic

Într-o vreme în care avem în vedere doar interesele materiale, în care strivim orice ideal, în afară de cel material, Mircea Doran găsește de cuviinţă să construiască un spital pentru bolnavi neuropsihic.

Pe locul unei mine dezafectate, pe un pământ steril și părăsit, pe niște dărâmături, acest medic a construit cu pasiune, pricepere și tenacitate (este adevărat, din bani publici, dar trecând prin hăţișul birocratic și înfruntând tot felul de obstacole), un centru care adăpostește bolnavi neuropsihic.

darmanesti-bacau

I-au stat alături, în acest demers anevoios, dar asumat, cadre medicale, personal auxiliar și de îngrijire, precum și persoane cu dizabilităţi. Ne gândim acum, într-o enumerare fugară, deloc cuprinzătoare, la asistentele medicale Doina Călugăru și Adina Ardeleanu, la infirmierele Maria Miron, Mihaela Mihai, Elena Dobrea, Marieta Leru și, nu în ultimul rând, la Dumitru Stoian, un adevărat factotum al echipei.

Din acel steril, acea ţărână roșie, mină dezafectată, din acel scrum al istoriei s-a ivit frumosul edificiu de astăzi, graţie mâinilor harnice și efortului fizic al celor numiţi mai sus, intens susţinut și de beneficiari, precum Doru Ifrim, Miluţă Sandu, Anton Sion, Viorel Moise, Ion Manolache ș.a.

Sprijinit de instituţiile în drept, acesta a reușit să doteze Centrul după standarde înalte, a amenajat o gospodărie-anexă, autofinanţându-se parţial, a îndrumat și susţinut specializarea unora dintre salariaţi. A creat o oază de verdeaţă, de liniște – de supravieţuire! –, în care cei internaţi aici s-au putut bucura de o viaţă ocrotită și de un tratament medical și uman.

O adevărată instituţie specializată, care să permită abordarea unei palete variate și complexe de ergoterapie pentru persoanele internate aici, terapii prin artă, numeroase activităţi de relaxare, spectacole, șezători, tabere de neuitat, toate la un loc menite să le asigure un climat benefic acestor bolnavi năpăstuiţi.

Și, pentru ca totul să fie desăvârșit, ambiţiosul medic a considerat indispensabilă apropierea de Dumnezeu a acestor nefericiţi ai sorţii, prin construirea unei biserici, pentru care a donat materialul lemnos necesar. Se adaugă astfel, în patrimoniul Centrului, ctitoria sa de suflet, Biserica „Sf. Pantelimon”. O echipă de englezi a vizitat cu ani în urmă Centrul și i-a acordat titlul de „Centru de excelenţă”.

Asemenea unui misionar

Se confirmă, încă o dată, că omul poate sfinţi locul, deschizând căi spre lumină când dovedește determinare, empatie și dedicare pentru cei care se află în suferinţă și neputinţă. Aici, în acest spital, medicul Mircea Doran a investit totul. Și pasiune, și energie, și știinţă, dar și sănătate. Fără să se plângă vreodată că a obosit.

Mai mult decât pe sine, a iubit și iubește spitalul creat de el însuși, dar și pe cei internaţi aici, alături de care își petrece cea mai mare parte a zilei, neglijându-și, de multe ori, familia și viaţa personală. Asemenea unui misionar, credinţa sa este aceea că doctorul trebuie să stea în spital, „să moară acolo”.

Știm cu toţii că nu e lesne să lucrezi cu bolnavi neuropsihic, să-ţi petreci timpul în mijlocul lor, să faci faţă comportamentului lor confuz. Cunoscând acest medic, am descoperit un nou fel de a iubi. De regulă, iubim ceea ce e frumos, sănătos, ceea ce este comod, ceea ce ne conferă o stare de bine.

Îi evităm însă, îi marginalizăm, ne temem de cei bolnavi mintal. Nu ne încumetăm să stăm în preajma lor, necum să le mai și peticim rănile sufletului. Iată însă că, aidoma doctorului Doran, există și medici care simt nevoia să dăruiască bunătate, afecţiune, înţelegere unor persoane cu probleme neuropsihice.

Unele dintre acestea au ajuns aici după o viaţă de muncă și dăruire profesională exemplare: mai tineri sau mai în vârstă, oameni simpli sau intelectuali recunoscuţi. Bolile neuropsihice nu aleg, lovesc la întâmplare.

Umărul de sprijin

Ne-am întrebat adesea de unde are acest medic atâta forţă în tot ceea ce face. Dintr-o luptă continuă? Dintr-o obstinată voinţă de nerenunţare? Din prea multă dragoste? Din iertare? Am admirat răbdarea și tăria cu care știe să încurajeze, căldura umană plină de înţelegere cu care reușește să șteargă diferenţele dintre el și bolnavii săi.

Cine caută un umăr de sprijin și un ajutor la vreme de necaz le găsește la el. Nu întâmplător, pe lângă formulele de adresare cuvenite, precum „domnule doctor” sau „domnule director”, i-am auzit pe unii dintre cei internaţi aici – mai tineri, e drept – spunându-i „tată”.

Am putea să-i spunem, pentru capacitatea sa de a se apropia de bolnavi, pentru afecţiunea și grija pe care le-o poartă permanent: „Uriașul cu suflet pe măsură”, sau „Doctorul iubirii de oameni”, sau… „OMUL cu inimă mare”.

Cuvintele lui Heinrich Heine însă îl definesc cel mai bine: „În întregul univers, nu există nimic mai frumos și mai bun decât inima omenească”. Iar inima doctorului Mircea Vasile Doran este în stare să cuprindă toată lumea.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe