Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  PROIECTE  »  Dosar

Un produs al pandemiei

Viața Medicală
Dr. Daciana TOMA vineri, 21 mai 2021

Pandemia de COVID-19 a determinat schimbări semnificative în activitatea medicilor de familie. A adus cu sine dificultăţi, dar și câteva lucruri bune.

340-felix0499-robSă fii medic este o onoare, să fii medic de familie este un privilegiu, să fii medic de familie în România este o aventură. Iar în acest ultim an, pandemic, această aventură s-a dovedit a fi surprinzătoare. Am fost de-a dreptul într-un carusel profesional, legislativ și emoţional. 

Pandemia a schimbat profund modul de desfășurare a activităţii în cabinetele medicilor de familie. Noi nu am fost desemnaţi „să fim” COVID sau non-COVID. Am fost și-și.

Ne-am ajutat pacienţii în fiecare zi a perioadei stării de urgenţă și a celei de alertă, indiferent dacă erau pacienţii cu boli cronice sau acute, infectaţi cu SARS-CoV-2 sau doar îngrijoraţi de pericolul infecţiei, oameni veniţi din zone roșii sau galbene, aflaţi în carantină.

Majoritatea pacienţilor ne-au sunat să ne informeze asupra stării lor, să găsească răspunsuri la îngrijorările lor și  rezolvare la neclarităţile legislative care ne-au împovărat pe toţi.

Un câștig uriaș pentru întreaga lume

Pentru mine a fost fabulos să pot să merg la cabinet în toată această perioadă și să știu că le pot fi de folos pacienţilor. Introducerea consultaţiilor la distanţă a fost un câștig uriaș pentru pacienţi și pentru medici. Face parte dintre lucrurile bune aduse de pandemie.

Alături de posibilitatea de a transmite documente online către casele de asigurări, către DSP. Desigur, au mai rămas încă documente (raportări) pe care le ducem fizic la DSP – probabil că pentru a rezolva definitiv acest aspect mai este nevoie de încă o pandemie.

Cu casele de asigurări de sănătate lucrurile au fost relativ clare, mai puţin procedura de eliberare a concediilor medicale pentru pacienţii izolaţi sau aflaţi în carantină.

Un alt lucru bun adus de pandemie a fost perioada în care nu a fost nevoie să folosim cardurile de sănătate la cabinet, cea în care am putut elibera reţete fără să ţinem cont de protocoale. Nimeni nu a „ieșit” să ne spună dacă prin nefolosirea cardului, respectiv prescrierea fără scrisori medicale, a fost sau nu devalizat sistemul.

Eu cred că nu. Pentru că obţinerea unei scrisori medicale presupune costuri suplimentare pentru sistem. Desigur, evaluarea pacientului conform recomandărilor ghidurilor, îngrijirea lui în cadrul unei echipe nu are nicio legătură cu obligativitatea existenţei scrisorilor medicale.

Ne-a fost greu să încercăm să facem faţă situaţiei create de transformarea spitalelor în unităţi suport COVID. Asta în condiţiile în care evoluţia bolilor cronice nu a ţinut cont de deciziile guvernanţilor.

Și toate aceste decizii unidirecţionale își vor arăta rezultatele în cel mai scurt timp, când vor ieși la iveală, sub formă de complicaţii, toate afecţiunile care nu au putut fi diagnosticate și tratate corect în această perioadă: patologia oncologică, diabetul, afecţiunile psihiatrice, tuberculoza etc.

Prăpastie fără precedent

În toată această perioadă a fost foarte importantă susţinerea pe care am avut-o din partea pacienţilor. Practic, ne-am susţinut unii pe alţii în faţa iureșului legislativ și în faţa desconsiderării guvernanţilor.

Pentru că ba erau de vină medicii de familie, ba erau pacienţii, ba eram și unii, și alţii. Și asta în ciuda faptului că în mod sistematic am transmis informări către Ministerul Sănătăţii și CNAS referitoare la disfuncţionalităţile sistemului.

Parcă niciodată nu a fost așa o prăpastie între medicii practicieni și decidenţi. Dar pentru că încă mai îndrăznesc să privesc cu speranţă către viitor, îmi doresc ca Ziua Medicului de Familie să fie un nou început, să urmeze vremuri în care să facem medicină cu adevărat, nu doar să vorbim despre ce ar trebui să facem, fără să putem face acest lucru.

La mulţi ani, dragi colegi, medici de familie! Să sperăm că viitorul va fi mai bun! Mii de mulţumiri tuturor colegilor din alte specialităţi. Doar împreună ne putem ajuta pacienţii!

 

Etichete: pandemie covid ziua medicului de familie SARS-Cov-2 monitorizare pacienti CNAS ministerul sanatatii dsp

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.