Examenul de admitere la medicină se apropie cu pași repezi. Despre emoţiile acestei zile speciale ne-au povestit conf. dr. Bogdan Timar (decanul Facultăţii de Medicină de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara), Teodor Blidaru (fost președinte FASMR - Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România și delegat de tineret al României la ONU) și dr. Ioan Mirea, medic rezident psihiatrie și președinte SMMR (Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenţi).

Cum a fost pentru dv. ziua examenului de admitere la medicină?

Conf. dr. Bogdan Timar: Îmi aduc aminte și acum dimineaţa în care am plecat către Universitatea de Medicină și Farmacie din Piaţa Eftimie Murgu, unde urma să susţin examenul; îmi aduc aminte de aproape
fiecare pas pe care l-am făcut urcând treptele către amfiteatrul de la ultimul etaj.

În vara anului 2004, an în care eu am susţinut examenul de admitere, acesta consta într-o examinare de tip grilă, bibliografia fiind reprezentată de biologia claselor a XI-a și a XII-a.

Înainte de a susţine examenul de admitere desigur că au existat emoţii, însă emoţii pozitive, având o oarecare nerăbdare de a începe acest nou capitol din viaţa mea, și anume cel de student și de viitor medic.

Ce emoţii v-au încercat în momentul examenului?

Cred că tuturor ne este familiar momentul acela în care primești subiectul de examen și preţ de un minut timpul se dilată, și îţi trec prin minte toate scenariile posibile.

Același fenomen l-am experimentat și eu, dar, îndată ce am început să citesc prima întrebare, nimic din ceea ce mă înconjura nu mai conta, fiind în întregime concentrat pe rezolvarea subiectelor.

Unul dintre cele mai importante aspecte de avut în vedere este alocarea unui interval temporar suficient pentru completarea propriu-zisă a grilei de răspuns, deoarece aceasta din urmă va fi singura luată în considerare în procesul de corectare.

Subliniez acest fapt deoarece au existat cazuri nefericite în care candidaţii nu au reușit să completeze grila de răspuns în totalitate și s-au pierdut puncte preţioase.

Indiferent cât de raţional încerci să fii în contextul unui examen de o asemenea importanţă, o încărcătură emoţională aparte o are fereastra de timp dintre începerea procesului de corectare și aflarea punctajului obţinut.

Ce sfaturi le daţi viitorilor studenţi?

Îi felicit pe toţi cei care au decis să își înceapă o carieră în domeniul medico-farmaceutic prin susţinerea admiterii la o facultate de profil.

Doresc să îi asigur că, în pofida aparentelor dificultăţi posibil a apărea de-a lungul procesului profesional și de formare, alegerea acestei nobile și prestigioase cariere este încununată de multe și inegalabile satisfacţii.

Admiterea este ca un maraton

Ce a însemnat pentru dvs. examenul de admitere la medicină?

Teodor Blidaru: Pentru cei care au hotărât să își aleagă cariera de medic există un test de anduranţă: examenul de admitere la medicină. În prezent, mă pregătesc de susţinerea examenului de rezidenţiat și am susţinut sute de examene în timpul celor șase ani de facultate.

Cu toate acestea, niciunul nu a fost la fel ca examenul de admitere. Și pe niciunul nu cred că pot să mi-l amintesc la fel de bine ca pe acesta.

Cum a fost ziua examenului?

În urmă cu șase ani, după o doză consistentă de trafic de București, mi-am luat în primire locul în bulucul și agitaţia de elevi și părinţi de la poarta facultăţii.

În scurt timp, ecosistemul apăsător din acea stare de așteptare (cu toate discuţiile despre grile, controlul emoţiilor, grijă la completat borderoul, pozele cu părinţii, ultimele gustări și alte activităţi uzuale din acele momente) a fost perturbat de o ploaie de vară – acela a fost pentru mine momentul de reorganizare a gândurilor.

Aș putea să vă povestesc multe despre detaliile arhitecturale ale Bibliotecii „Thoma Ionescu”, dar voi spune doar că intrând în sala de lectură, sentimentul de uimire a fost mai puternic decât emoţiile legate de
examen.

Care au fost cele mai importante lecţii care v-au rămas în urma acestui examen?

Prima lecţie a fost să învăţ cum să învăţ. În primele luni de pregătire mi-am dat seama că stilul rigid de învăţare, axat pe memorare, deprins la școală, nu avea să mă ajute în această situaţie, deoarece nu aveam răbdare să memorez acel volum de materie.

Astfel, am început să învăţ din nou cum să învăţ logic, folosind scheme, imagini, tabele și alte materiale care să facă deprinderea materiei plăcută și interesantă.

Cel mai important lucru de conștientizat în legătură cu modul de învăţare este că nu există o reţetă a succesului, un singur mod care funcţionează la toată lumea. Gândim, înţelegem și stocăm informaţiile în mod diferit.

Astfel, prima etapă înainte de a învăţa este de a ne dezvolta acel mod personalizat, eficient pentru noi. Nu este ușor, dar ne va folosi toată viaţa.

Ce le transmiteţi celor care se pregătesc pentru acest examen?

Să încerce să fie cea mai bună variantă a lor, să fie mândri de efortul depus și de lucrurile învăţate, indiferent de rezultat. În plus, le transmit că există un mare obstacol care trebuie depășit înaintea unui examen încununat cu succes: emoţiile.

Emoţiile sunt normale și le avem cu toţii. Diferenţa stă în capacitatea fiecăruia de a și le cunoaște, pentru a le controla și transforma într-un aliat. În primul rând, pentru a ne controla emoţiile, trebuie să ne menţinem motivaţia.

În momentele de oboseală, anxietate sau stres, am încercat de fiecare dată să vorbesc cu un student mai mare, să vizitez facultatea, să mă interesez despre organizaţiile studenţești și stagiile de practică în străinătate, toate acestea pentru a-mi reaminti constant de ce îmi doresc să ajung acolo.

O altă tehnică pe care am folosit-o în momentele precum simularea sau ziua admiterii a fost aceea de a avea o ancoră. Ancora poate fi orice obiect, cuvânt, obicei sau gând care îţi poate da un reset emoţional, la nevoie.

Un super-erou în devenire

De ce este diferit examenul de admitere?
Dr. Ioan Mirea: Examenul de admitere la Medicină a fost primul examen din viaţă ce a necesitat o pregătire de anduranţă. A reprezentat un exerciţiu incredibil de voinţă, de motivaţie și de disciplină, deoarece mulţi dintre noi ne-am pregătit chiar și doi ani pentru acest moment.

Admiterea la Facultatea de Medicină este aproape întotdeauna în necunoștinţă de cauză, motivaţia tinerilor fiind una idealizată, de multe ori cu valenţe aparte comparativ cu celelalte facultăţi, considerând statutul de student medicinist ca al unui super-erou în devenire.

Îmi aduc aminte că imediat după aflarea rezultatelor și intrarea în facultate, mă simţeam deja doctor, un învingător, visam noaptea cum intru în spital să vindec și sentimentul era atât de real și de puternic încât eu chiar credeam că sunt la capătul drumului.

Era, evident, primul drum, unul dintre multele drumuri, pe care în continuare și din postura de medic rezident, le străbat spre o destinaţie ideală. Acel idealism adolescentin naiv s-a transformat în unul cultivat, într-o dorinţă reală și bine sistematizată îndreptată către cel mai dezirabil ţel individual: succes, performanţă, stabilitate, familie etc.

Ce se întâmplă după acest examen?

Orice tânăr proaspăt intrat la facultatea de Medicină trebuie să se obișnuiască repede cu statutul de student, mai degrabă decât cu idealul de medic, pentru că aici va petrece șase ani în care va afla treptat cine este el în toată această lume de-a dreptul specială a medicinei.

Heterogenitatea domeniului în care activăm îi oferă oricărui tânăr o direcţie în cariera medicală, indiferent de sistemul de valori, talentele sau preferinţele personale.

În același timp, șase ani de facultate pot trece fără vreo însemnătate aparte, medicina existând în viaţa unora doar ca un mijloc spre ceva mai bun, spre acel ideal care se menţine într-o bulă încă nefisurată de realitate.