Vaccinarea este un subiect intens comentat atât în mass-media, cât și în mediul online. Această mișcare a atras atenția specialiștilor în sociologie și antropologie, care au ținut să afle ce stă la baza ei, care sunt motivațiile celor ce susțin acest curent și care este profilul adepților. Privind situația obiectiv, această lume a vaccinurilor poate fi descompusă, împărțită în mai multe părți cu argumente și motivații mai mult sau mai puțin plauzibile. Dar acest conflict iscat între provacciniști și antivacciniști nu este cumva un dialog orb în care cei implicați nu se înțeleg pentru că nu au limbaj comun?
Filtrarea informațiilor și discursul antivaccinist
Oamenii sunt bombardați de informații, însă filtrarea acestora depinde foarte mult și de capacitatea fiecăruia de a înțelege anumiți termeni sau anumite fenomene. În plus, ține și de percepția fiecăruia. Analizând mediul online, specialiștii au ajuns la concluzia că, de regulă, site-urile antivaccin au mult mai multă grijă la referințele pe care le citează ca sursă, în timp ce site-urile provaccin au parcă mai multă grijă pentru argumentele științifice. Aceste elemente pot avea un impact semnificativ asupra cititorului, câștigându-i încrederea în articolele publicate. Multe site-uri de acest gen sunt însoțite (aproape întotdeauna) de comentariile celor care le accesează, de multe ori aceștia interacționând intens și intrând în polemici. Interesant este însă că unele dintre aceste discuții ar fi chiar regizate, urmărind manipularea cititorilor, arată anumite date. Forumurile și comunitățile de pe Facebook sunt foarte active în acest domeniu, sociologii descoperind că există diferențe ale discursului între comunitățile online, forumuri, Facebook, mass-media și chiar instituții publice. Un alt element interesant de urmărit ar fi influența mediului online asupra părinților aflați în situația de a-și vaccina sau nu copiii, discursul acestora în discuțiile cu alte persoane și ce mesaj transmit mai departe, după ce au citit informațiile de pe internet.
Statisticile arată că 59% din cei care consumă informația prin social media citesc doar titlul înainte de a distribui sau de a comenta o știre. Majoritatea linkurilor distribuite nici măcar nu sunt accesate, iar informația ajunge de cele mai multe ori la cititor prin intermediul titlurilor. Acest fenomen este valabil și în cazul informațiilor vehiculate despre vaccinuri, însă nu toți cei care refuză să își vaccineze copiii sunt victimele teoriilor conspiraționiste vehiculate în social media. Potrivit datelor deținute de Centrul european de prevenire și control al bolilor (ECDC), majoritatea părinților refuză să își vaccineze copiii pentru că le este frică de efectele adverse și pentru că „nu sunt sigure 100%”.
Narațiunea mișcării antivacciniste se bazează mai mult pe elemente negative: efecte adverse pe termen lung, riscuri etc. În opoziție, comunitatea medicală recunoaște existența acestor efecte adverse, dar afirmă că sunt minore și se manifestă pe termen scurt. Se produce un dezechilibru, mișcarea antivaccinistă mizând pe amplificarea acestor efecte negative și apelând la elemente emoționale care sensibilizează receptorul informației. Riscul este un element foarte important. Persoanele implicate în tot acest fenomen pot fi împărțiți în două categorii: cei indeciși – care au o ezitare, dar nu refuză vaccinul cu adevărat – și cei ferm convinși.
Atitudini și percepții
Un studiu coordonat de prof. dr. Adriana Băban (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca), care a avut ca obiectiv identificarea percepțiilor și atitudinile medicilor privind vaccinarea, a cuprins efectuarea a 29 de interviuri semi-structurate cu medici de diferite specialități (18 medici de familie, șase medici școlari, doi pediatri și trei ginecologi). Din cei 29 de respondenți, 21 au subliniat că beneficiile vaccinării depășesc riscurile acesteia. „Vaccinurile au trecut proba timpului. O mulțime de boli care provocau mortalitate infantilă au fost eradicate sau limitate”, a argumentat unul dintre medicii incluși în studiu.
În privința riscurilor vaccinării, cele mai frecvente temeri ale medicilor intervievați au fost: frica de efectele secundare, îngrijorarea față de noile vaccinuri și o eficacitate redusă a vaccinurilor. De asemenea, participanții la studiu și-au arătat neîncrederea atât față de instituțiile statului, cât și față de companiile producătoare de vaccinuri, argumentând că ar fi la mijloc interese financiare importante, iar competiția dintre acestea ar fi în detrimentul pacienților.
Dincolo de propriile suspiciuni, acești medici au fost întrebați cum răspund pacienților ezitanți. Dintre aceștia, 18 au afirmat că în primul rând ascultă nedumeririle pacienților și le oferă informații despre vaccinuri. În schimb, 12 respondenți au declarat că acționează directiv, încercând să convingă pacientul să aleagă vaccinul, iar patru dintre ei au considerat că nu intră în atribuțiile lor să îi convingă să se vaccineze.
Acest studiu arată că există și în rândul medicilor opozanți ai vaccinării, unii dintre ei tratând cu indiferență această problemă. De cele mai multe ori, medicii apelează la dovezile științifice când recomandă sau nu un vaccin. Cert este că ar fi necesară o strategie coerentă ce trebuie dezvoltată de Ministerul Sănătății, direcțiile de sănătate publică, iar comunicarea medic-pacient
trebuie încurajată.
O altă problemă o reprezintă erorile autorităților în comunicarea publică. Un exemplu grăitor este reprezentat de informațiile vehiculate despre epidemia de rujeolă. Pe un site ce avea ca scop comunicarea unor informații oficiale despre epidemia de rujeolă erau afișate o serie de tabele care fie aveau rânduri sau coloane necompletate, fie prezentau date discordante. Autoritățile ar trebui să se implice mai mult în această mișcare, mass-media și părinții copiilor nu ar trebui să fie singurii implicați în vaccinare.
Pseudoștiință și vaccinuri
Pseudoștiința este un alt element frecvent întâlnit în zilele noastre. Este un termen ce definește diferite practici, metodologii fără caracter plauzibil, care încearcă, în mod eronat, deliberat sau prin ignoranță, să fie prezentate ca elemente științifice. Există mai multe motive pentru care aceasta se răspândește. Jurnalista Andrada Fiscuțean a identificat, în cadrul unei conferințe pe tema vaccinării, următoarele motive: lipsa fondurilor alocate cercetării; influențarea de către mediul politic sau colaborarea deficitară între oamenii de știință; lipsa accesului la anumite publicații științifice sau chiar la internet în unele zone; „Confirmation bias” sau promovarea anumitor argumente pe care le agreăm și ignorarea celorlalte; „Efectul Dunning-Kruger” – cu cât știm mai puțin, cu atât există șanse mai mari să ne considerăm experți sau „speranța este cel mai puternic motor din spatele poveștilor bune” (Donald Maass).
Conflictul perceptiv
Conflictul provaccin-antivaccin trebuie privit macroscopic. Prof. dr. Cosima Rughiniș (Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității București) și dr. Sorina Vasile au analizat acest fenomen și au ajuns la concluzia că această relație conflictuală este de fapt un conflict perceptiv, nu cognitiv. „Lumea vaccinurilor toxice” este: externă indivizilor, perceptibilă, accesibilă, împărtășită colectiv, sub asediu și regenerată global. Există două categorii ce construiesc și alimentează acest conflict: pe de o parte, elementele constructive – experiențe personale directe sau indirecte, povești emoționante care sunt vehiculate în presă, online etc.; investigații efectuate de părinți, activiști un așa-numit „research”, căutare de patternuri, cauzalitate ilustrată prin diferite povestiri; VAERS (Vaccine Adverse Event Reporting System) din SUA este o arhivă oficială în care pot fi raportate de către oricine eventualele efecte adverse survenite în urma vaccinării; Vaccine Injury Compensation Program sau „tribunalul vaccinurilor” din SUA –, iar pe altă parte, elementele deconstructive. Din ultima categorie fac parte: studiile, metaanalizele, sintezele sistematice care caută să infirme diferite ipoteze cauzale sau să caute noi explicații pentru diferite boli; jurnalismul investigativ și verificarea faptelor și a informațiilor.
