Una dintre cauzele identificate ale ezitării pacienților în ceea ce privește vaccinarea constă în îndoielile acestora privind vaccinarea medicilor. În discuțiile din mediul online se ridică deseori următoarele probleme: „Au medicii încredere în vaccinare și în vaccinuri? Medicii sunt suficient protejați împotriva bolilor prevenibile prin vaccinare? Pacienții sunt suficient protejați atunci când accesează sistemele de sănătate, dacă discutăm despre vaccinarea medicilor? Există programe de management ale unităților medicale care să includă vaccinarea medicilor ca metodă dublă de protecție atât a medicilor, cât și a pacienților îngrijiți în unitățile medicale? Există proceduri de siguranță care să includă vaccinarea medicilor care sunt susceptibili de a se contamina sau a contamina ei înșiși pacienții cu care vin în contact?”.
    Cel mai studiat comportament în acest sens este vaccinarea contra gripei. La o simplă căutare în bazele de date medicale, găsești sute de studii pe această temă, unele foarte recente, deoarece vaccinarea medicilor împotriva gripei protejează nu doar pacienții, ci și pe medici și pe familiile acestora (1).
    Personalul medical și auxiliar care este implicat în sistemul de sănătate prezintă un risc crescut de îmbolnăvire pentru boli care pot fi prevenite prin vaccinare. De aceea, vaccinarea este prefect justificată pentru a proteja lucrătorii din sănătate de expunerea profesională și pentru a împiedica răspândirea bolilor prevenibile prin vaccinare, care reprezintă o amenințare pentru pacienții cu diverse susceptibilități. Revizuirea politicilor europene de vaccinare pentru personalul medical și auxiliar a arătat diferențe semnificative între țări în ceea ce privește vaccinurile recomandate, cadrul de implementare (obligatoriu sau recomandare), grupurile-țintă de personal și sediile centrelor de sănătate. Mai mult, studiile publicate disponibile au identificat diferențe semnificative de imunitate ale personalului din sănătate din diverse țări europene. Pentru a obține o acoperire mai mare a vaccinării, sunt necesare recomandări mai ferme. Problema vaccinării obligatorii trebuie luată în considerare pentru bolile care pot fi transmise pacienților sensibili (gripă, pojar, oreion, rubeolă, hepatită B, tuse convulsivă, varicelă). Acceptarea vaccinărilor și a vaccinărilor obligatorii de către personalul medical și auxiliar din sistemul de sănătate este o provocare și pare să fie specifică pentru anumite boli (2).
    Un studiu publicat în martie 2018 explorează argumentele acceptării și promovării vaccinărilor în rândul personalului din sănătate în șase țări europene (3). Aceștia (în special medicii de familie, medicii de specialitate și asistenții medicali) au completat în mod voluntar un chestionar în Bulgaria (N = 485), Republica Cehă (N = 518), Kosovo (N = 466) și Marea Britanie (N = 80). Datele obținute arată că există încă loc pentru a îmbunătăți gradul de acceptare a vaccinării în rândul lucrătorilor din sănătate din statele europene, schimbare de comportament care ar trebui să conducă la rate mai ridicate de acoperire vaccinală. Beneficiile care ar putea fi așteptate de la un astfel de rezultat sunt: îmbunătățirea activității de advocacy și un control mai bun al morbidității și al mortalității legate de infecția cu gripă sezonieră.
    Acoperirea vaccinală la personalul sanitar în țările europene este mai scăzută decât în statele americane. Comitetul consultativ pentru practicile legate de vaccinare (Advisory Committee on Immunization Practices – ACIP) recomandă întregului personal din sănătate să primească anual o doză de vaccin gripal, pentru a reduce morbiditatea și mortalitatea legate de gripă în rândul personalului și al pacienților acestora, dar și absenteismul legat de această patologie. Practic, în SUA, ACIP stabilește regulile legate de vaccinare și verifică anual rata de acoperire vaccinală.
    Aceste reguli au efect în rândul personalului din sănătate. Într-un raport al Centrului pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC), publicat în septembrie 2017 (4), privind acoperirea vaccinală contra gripei în rândul personalului sanitar în SUA, se arată că procentele sunt practic constante în ultimii patru ani. Proporția personalului vaccinat este mai mare în spitale (92,3%) față de ambulatorii (76,1%). Ca și în sezoanele precedente, proporția este mai mare în instituțiile medicale unde managementul a solicitat vaccinarea personalului (96,7%) și mai scăzută acolo unde vaccinarea nu a fost solicitată, promovată sau oferită (45,8%). Implementarea unor strategii la aceste niveluri poate crește acoperirea vaccinală în rândul medicilor, al asistenților și al personalului auxiliar, pentru protecția
pacienților privind gripa.
    Desigur, gripa nu este singura boală împotriva căreia ne putem proteja prin vaccinare la nivelul profesioniștilor din sănătate. Eliminarea rujeolei până în 2010 a fost un obiectiv european ambițios care, din păcate, nu a fost îndeplinit. Două dintre căile care ar putea ajuta la eliminarea rujeolei în populația generală ar putea fi: o serie de recomandări mai ferme și o acoperire vaccinală mare a personalului din sistemul de sănătate.
    Campanii intense în rândul personalului din sănătate privind vaccinarea, împreună cu un management înțelept în rândul spitalelor, al ambulatoriilor și al asistenței primare, ar putea aduce și la noi o îmbunătățire a acestei situații. În România, încrederea în vaccinare a avut de suferit în ultimii ani din multiple cauze, iar răspunsurile oficiale la campaniile online sau stradale au fost aproape inexistente. Pentru a trece peste această perioadă dificilă a sistemului de sănătate românesc va fi nevoie de multă muncă, de strategii și fonduri dedicate. Cu siguranță, în ceea ce privește vaccinarea, pe lângă adoptarea Legii vaccinării, rezolvarea problemei aprovizionării cu vaccin în flux constant și vaccinarea personalului sanitar după reguli bine stabilite vor ajuta la schimbarea în bine a calității actului medical.