Studii numeroase efectuate în ultimele decenii au descoperit că rugăciunea și meditaţia produc modificări semnficative ale parametrilor clinici.
Scăderea valorilor tensiunii arteriale în ambulatoriu, a ritmului cardiac, modificarea nivelurilor de melatonină și serotonină, suprimarea neurotransmisiei glutamatergică corticostriatală sunt câteva dintre surprinzătoarele efectele demonstrate de cercetători. În plus, s-a demonstrat că rugăciunea și meditaţia stimulează răspunsul imun, scad nivelul speciilor de oxigen reactiv, reduc stresul și promovează stările de dispoziţie pozitive, reduc durerea și anxietatea, rata complicaţiilor și a duratei spitalizării și sporesc respectul de sine. Bolnavii în stadiu terminal care au practicat meditaţia sau rugăciunea personală au resimţit o influenţă favorabilă asupra calităţii vieţii generale și spirituale. Interesant este că meditaţia spirituală s-a dovedit a fi superioară meditaţiei seculare și relaxării în ceea ce privește scăderea anxietăţii și îmbunătăţirea stării de spirit, a experienţelor spirituale și a toleranţei la durere.

Beneficiile intervenţiilor de mindfulness

Anderson a făcut o revizuire analitică a 41 de studii clinice pentru a evalua relaţia dintre condiţiile de sănătate (depresie, anxietate și alte afecţiuni de sănătate) și frecvenţa rugăciunii private (personale). Studiile observaţionale au demonstrat că rugăciunea privată frecventă este asociată cu un beneficiu semnificativ pentru depresie și alte afecţiuni de sănătate mintală, cum ar fi anxietatea.
Intervenţiile de mindfulness, cum ar fi MBSR (Mindfulness Based Stress Reduction) și MBCT (Mindfulness Based Cognitive Therapy), au arătat beneficii terapeutice pentru gestionarea durerii, îmbunătăţirea sănătăţii mintale și emoţionale, a supraalimentării sau dependenţei de substanţe. Analizele sistematice arată că practicile contemplative efectuate opt săptămâni reduc stresul și cresc starea de bine în comparaţie cu intervenţiile psihoterapeutice active de control.

IVD, subiect de studiu

În ciuda presupunerilor provocatoare care stau la baza conceptului de intenţie de vindecare la distanţă (IVD), practica este larg răspândită. Din anul 2000, în Marea Britanie au existat mai mulţi vindecători la distanţă (14.000) decât terapeuţi, care practică orice altă formă de terapii complementare sau alternative (CAM). Același lucru este valabil și în SUA, unde IVD este una dintre cele mai frecvente practici de vindecare în afara medicinei convenţionale. Într-un sondaj efectuat de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor și Centrul Naţional de Statistică, dintre cele cinci cele mai populare practici de vindecare CAM, trei implicau rugăciunea. Cea mai populară practică a fost rugăciunea pentru sine, iar a doua a fost rugăciunea pentru altul, o altă formă de IVD.
Astin și colab. au efectuat o revizuire sistematică a literaturii privind eficacitatea oricărei forme de vindecare la distanţă ca tratament pentru orice afecţiune medicală. Un total de 23 de studii care au implicat 2.774 de pacienţi au îndeplinit criteriile de incluziune și au fost supuse analizei. Dintre aceste studii, 13 (57%) au raportat efecte terapeutice semnificative statistic care favorizează vindecarea la distanţă. Într-o altă revizuire sistematică, Crawford și colab. au examinat studiile de vindecare prin atingere și de vindecare la distanţă, publicate între 1955 și 2001. Au fost identificate 90 de studii, dintre care 45 au fost efectuate în medii clinice și 45 în medii de laborator; 71% dintre studiile clinice și 62% dintre studiile de laborator au raportat rezultate pozitive.

Rugăciunea de la distanţă și fertilizarea in vitro

Un studiu surprinzător a fost efectuat în Coreea de Sud. Cha și colab. au studiat 219 femei infertile, cu vârste cuprinse între 26 și 46 de ani, care au fost tratate prin fertilizare in vitro în Seul. Aceste femei au fost randomizate în două grupuri, unul de rugăciune și grupul control.

Rugăciunea a fost condusă de grupuri de rugăciune din SUA, Canada și Australia. Pacienţii și furnizorii acestora nu au fost informaţi despre intervenţie. Anchetatorii și chiar statisticienii nu au știut alocările grupului până când nu au fost colectate toate datele. Astfel, studiul a fost randomizat, triplu orb, controlat și prospectiv. Cercetătorii au constatat că femeile pentru care cineva se ruga au avut o rată a sarcinilor aproape de două ori mai mare decât femeile pentru care nimeni nu se rugase (50% vs. 26%; p < 0,005) și au prezentat o rată de implantare mai mare decât cele din grupul de control (16,3% vs. 8%; p < 0,001). Beneficiile rugăciunii erau independente de furnizorii de clinici sau de laborator și de variabilele clinice. Astfel, acest studiu a arătat că rugăciunea de la distanţă facilitează implantarea și sarcina.
Nu mai puţin importante sunt numeroasele studii efectuate pe animale, deoarece probabilitatea efectului placebo este eliminată. Douăzeci și doi de bush babies (otolemur garnettii, galago) cu răni rezultate din comportamentul cronic autovătămător au fost randomizaţi în grupuri de rugăciune și control, similare la linia de bază. Rugăciunea a fost efectuată timp de patru săptămâni. S-a constatat că animalele din grupul de rugăciune au avut o reducere mai mare a dimensiunii plăgii și o îmbunătăţire superioară a parametrilor hematologici comparativ cu animalele de control.

Experimente de influenţare la distanţă

Majoritatea experimentelor care studiază IVD (distant healing intention) s-au concentrat pe o întrebare pragmatică: funcţionează? Există două aspecte la această întrebare. Dacă persoana A și persoana B sunt izolate strict, se află la distanţă, există dovezi empirice că A îl poate afecta B în vreun fel? Al doilea aspect este legat de eficacitatea IVD ca terapie de vindecare: A îl poate vindeca pe B?
Întrebarea privind dovada de principiu a fost examinată prin trei clase de experimente: (1) conexiuni minte-minte, (2) interacţiuni directe între minte și materie și (3) analogi de laborator ai IVD, cunoscuţi sub denumirea de experimente pe „interacţiuni mentale îndepărtate cu sistemele vii” (DMILS). Sute de experimente din aceste trei clase au fost publicate și metaanalizate. Dovezile cumulate confirmă un adevăr șocant: „Da, A îl poate afecta pe B la distanţă”.
Categoria experimentelor cel mai strâns legate de fenomenele IVD sunt studiile DMILS. Au fost realizate trei variante de protocoale : (1) studii care investighează influenţa intenţiei lui A asupra stării fiziologice a lui B (experimente de „intenţie la distanţă”); (2) studii care investighează influenţa atenţiei lui A asupra stării fiziologice a lui B, în timp ce A îl privește pe B prin intermediul unei legături video unidirecţională (experimente „de la distanţă”); (3) studii care investighează influenţa intenţiei lui A asupra atenţiei sau comportamentului lui B, (experimente de „asistare la distanţă”).
Variabilele fiziologice studiate au inclus activitatea electrodermică, ritmul cardiac, activitatea electrocorticală și oxigenarea sângelui cerebral – RMN –, precum și studii de funcţionalitate – spectroscopia infraroșu și electrogastrograma.
Ca rezultat al analizei sale, Schmidt a concluzionat, pe baza rezultatelor pozitive, semnificative statistic, că studiile DMILS au oferit dovada de principiu că intenţia și atenţia focalizate afectează corpul uman și comportamentul la distanţă.