La final de martie, Colegiul
Medicilor din România a aniversat douăzeci de ani de existență,
prilej de trecere în revistă a drumului parcurs de acest organism
esențial pentru societatea noastră. Cei peste 250 de invitați și
delegați din întreaga țară au avut ocazia să reconsidere locul
și rolul acestei structuri, realizările incontestabile ale
statutului medicului român și nu mai puțin dificultățile,
neajunsurile și problematica atât de complexă a medicinii noastre,
afectată de degradarea marcată a tuturor domeniilor de activitate.
Trebuie subliniat că progresele incontestabile de ordin tehnic și
tehnologic se regăsesc în practica medicinii noastre, aliniată la
standardele actuale mondiale, dar nu și în reabilitarea și
reconsiderarea factorului uman, cu repercusiuni severe asupra stării
de sănătate a întregii țări.
Ca membru fondator și component al
primului consiliu național al CMR, semnatarul acestor rânduri a
avut cinstea de a figura în programul sesiunii inaugurale, dar a
preferat să ofere celor prezenți o diaporamă tematică, foarte
apreciată. Cu regretul că, prin forța împrejurărilor, lipsesc
imaginile și fundalul sonor care înnobilează întreg montajul, fac
parte cititorilor de textul acestuia.
Moștenirea lui Hipocrate
Două decenii nu-s atât de mult
Pe nesfârșita timpului cărare.
Dar pentru cei ce viața își
închină
Celor din jur, înseamnă totul:
Iubire, pasiune, renunțare.
Dacă tot ne-am strâns atâția,
Să vorbim de sănătate,
N-ar fi drept să-l dăm uitării
Pe strămoșul Hipocrate.
El a creat pentru oameni
Vestita „Școală din Kos”
Și ne-a lăsat moștenire
Un tezaur fabulos.
72 de tratate
Despre boli, anatomie,
Chirurgie, nașteri, glande,
Regimuri, ortopedie,
Meșteșuguri, legi și norme,
Pandemii, epilepsie,
Cum să ne ferim de moarte,
Să trăim în armonie.
El a definit valoarea
Logicii pentru gândire,
Flerul, spiritul sintetic,
Iar celebrele-aforisme
L-au dus către nemurire.
Medicilor le-a dat sfaturi
Pentru sfânta lor chemare
Cum să ne-ngrijească viața
Ce ni-i dată spre păstrare.
Căci jăratecul gândirii
Îl avea în cap, în minte
Și-i era ușor să pună
Înțelepciunea-n cuvinte.
Pare floare le ureche
Actuala medicină,
Față de ce-a fost pe vremea-i,
Când n-avea măcar... lumină.
Știa el de RMN?
De hormoni? Tomografie?
De transplant sau vaccinare,
Anticorpi, imunitate
Ori de laparoscopie?
Nu! Citea la lumânare
Nu avea nici stetoscop,
Dar făcea din medicină
Chiar al vieții sale scop.
Ca „Părinte-al medicinii”
Cum a fost supranumit
Nu-l contest, dar spun de-a dreptul
Că a fost un tată... vitreg
Și cred că s-a cam pripit.
Și un dinte împotrivă-i
Tot am. Și pe drept cuvânt:
Ce-i veni să redacteze
Pustia de jurământ?!
Nu poți să te-abați oleacă
De la drumul drept trasat,
Că pe dată, cu mânie,
Te trezești admonestat.
Ba, dacă iei jurământul
Și te-apuci de puricat,
Mai că-ți vine să lași baltă
Tot ce greu ai învățat.
Și, la drept vorbind, maestrul
Nu știu, zău, de-a fost chiar
sfânt.
Dar s-a întrecut pe sine
Și s-a răzbunat pe medici
Cu faimosu-i jurământ.
Auzi, sfântă nerozie,
Să-l iubești, neapărat,
Pe cel care cu răbdare
Meserie te-a-nvățat!
Retrogradul ăla care
A rămas la vechiul mit
Că poți pune-un diagnostic
Din ce vezi, ce-asculți sau numai
Dintr-un simplu pipăit.
Știm doar, ale noastre simțuri
Ne pot duce în eroare.
Dialog? Vreme pierdută.
La ce bun consultul clasic,
Când dispunem de atâtea
Mijloace de explorare?
Ba, mai spune jurământul
Să împart cu el avutul
Dobândit cu-a mea sudoare.
N-am ce face? Cum să-mprăștii
Bunătate de strânsoare?
M-a-nvățat, dar ce scofală
E să scoți un apendic?!
Cu talentu-mi din născare
Orice operație-mi pare
Doar un fleac, un mizilic.
Toți chirurgii de pe lume
Au călcat al său cuvânt:
Să scoți fierea cu-ai ei calculi
E proscris de jurământ.
Ba, scrie să-ți pui pofta-n cui
Pentru-a dragostei plăceri
Cu-ale tale paciente.
Cum să îți declari acordul
Cu astfel de prevederi?
Altceva era să-nchege
Un model de moțiune
Fără greș, care s-aducă
Binele și fericirea
Peste-ntreaga națiune.
Propria căpătuire
De-ar fi fost fapt juruit,
DNA era himeră,
Ilicit, ANI, poveste
Și-altfel ar fi fost primit.
Astăzi cine-l mai ia-n seamă
Pe bătrânul Hipocrate?
Legi, tradiții, jurăminte
Bune-s doar de scos în față,
Ca să fie încălcate.
Interes, binele public
Vorbe de politicieni
Mai bine-i s-aduni avere
Decât să faci tu pomeni.
De-aia zic, strămoșul nostru
Odihnească-se în pace
Nu schimbăm noi fața lumii
Omenirea-i la răscruce
Timpul nu se mai întoarce.
Demni de-al nostru-naintaș
Să ne dovedim cu toții
S-avem grijă cum ne creștem
Fiii, fiicele, nepoții.
Și în pas cu ce-i la modă
Vom rosti și respecta
Jurământul hipocratic,
Ca să spunem cu mândrie:
Vom fi iar ce-am fost cândva.