Potrivit raportului The Economist Intelligence Unit (EIU), subestimarea cancerului pulmonar ține de mai multe cauze: de faptul că prea puţini dintre cei care trec prin această boală îi supravieţuiesc pentru a trage un semnal de alarmă în comunitate; de faptul că un screening pentru cancerul pulmonar poate fi scump şi, deci, controversat; nu în ultimul rând, boala se aociază cu fumatul, prin urmare, cu stigmatizarea şi autostigmatizarea.

Povara cancerului pulmonar

Cancerul pulmonar provoacă la fel de multe decese precum cele de sân, colorectal și prostatic la un loc. Este primul ca incidență între cancerele care afectează bărbații și al treilea în topul celor care apar la femei. Rata de supraviețuire la cinci ani este mică pentru cancerul pulmonar, de aproximativ 15% în țările vestice și 11% pentru România – cea mai mică dintre statele analizate. Practic, graficele pentru incidență și mortalitate la cinci ani prezentate în raport sunt aproape identice. Este adevărat însă că această rată de supraviețuire a înregistrat o creștere atât în România, cât și în celelalte țări analizate, meritul fiind, probabil, în primul rând al tratamentelor inovative.

Povara cancerului pulmonar, calculată ca sumă provenită din costurile directe cauzate de boală și din costurile indirecte, este mai mare decât poverile cancerului de sân, colorectal și prostatic la un loc. Totuși, fondurile alocate pentru fiecare dintre aceste tipuri de cancer nu respectă proporția: raportul dintre finanțarea și povara bolii este mult mai mic pentru cancerul pulmonar, comparativ cu cel de sân, colorectal și prostatic. Acest aspect a fost subliniat, cu ocazia prezentării raportului, de dr. Mary Bussell, asociat The Economist Intelligence Unit: „Un plan fără o finanțare este un vis”.

Povara bolii se calculează în funcție de anii de viață ajustați prin dizabilitate (DALY). Un DALY reprezintă un an de viață sănătoasă pierdut prin boală, pierdere care poate fi produsă prin moarte prematură sau prin dizabilitate ori stare precară de sănătate.

Media europeană a anilor de viață pierduți prin dizabilitate provocată de cancerul pulmonar este de 619; Polonia stă cel mai prost la acest capitol, cu 890 DALY, Suedia – cel mai bine, cu 373 DALY, iar povara pentru România este de 760 DALY.

Pe de altă parte, cancerul pulmonar primește doar 5,5% din fondurile alocate cercetării în cancer. Potrivit raportului, România se află pe ultimul loc între cele unsprezece țări analizate, cu 0,48% din PIB alocat cercetării (în general, nu doar pentru sănătate), Polonia primește 0,97% din PIB, iar pe primul loc se află Suedia, cu 3,35% din PIB.

Fumatul, „the lower hanging fruit”

Supraviețuirea depinde în primul rând de stadiul în care boala este descoperită, iar cancerul pulmonar este rareori diagnosticat în stadii timpurii, atunci când tratamentul curativ – chirurgical – reprezintă o opțiune. Acest lucru are mai multe cauze comune țărilor analizate. Din nefericire însă, România nu are un plan național funcțional de cancer, fiind singura în această situație dintre toate cele unsprezece țări.

Un plan național de cancer setează o strategie națională prin prioritizarea și coordonarea programelor care să ducă la scăderea poverii bolii. „Există un plan care a fost creat în urmă cu trei ani, dar care nu este implementat. Una dintre tarele sistemului românesc este lipsa de continuitate în proiecte, odată cu schimbările politice”, a subliniat conf. dr. Șerban Negru, medic oncolog și vicepreședinte al Societății Naționale de Oncologie Medicală din România (SNOMR).

Medicul a adăugat că în România, la fel ca în celelalte zone, este nevoie de o mai bună prevenție primară – și anume, gestionarea fumatului, „the lower hanging fruit”, cauza cea mai abordabilă a cancerului, care se asociază cu 90% dintre aceste malignități. România a primit un scor maxim (9 din 9) în raport pentru măsurile de sănătate publică și politicile de control al fumatului. Și totuși, afecțiunile asociate fumatului cauzează anual 36.600 de decese, iar costurile directe și indirecte asociate tutunului la nivelul întregii economii se ridică la 24.704 milioane de lei anual.

Vrem să vedem cancerul pulmonar primul pe lista agendei româneşti de sănătate.” (Dr. Mary Bussell, asociat The Economist Intelligence Unit)

O cursă contracronometru

Raportul citează platforma „Lung Cancer Europe”, care recomandă creșterea conștientizării cancerului pulmonar în rândul medicilor generaliști și de familie, care înseamnă atât activități de training, cât și trimiterea rapidă a pacientului la specialist. Pentru un diagnostic precoce, este necesară o mai bună implicare a medicilor de familie, cei care iau contact mai des cu bolnavul, cu o mai mare atenție acordată simptomelor precum tusea și hemoptiziile în rândul persoanelor cu factori de risc. Nu avem stabilit un traseu rapid de acces la diagnostic al pacienților suspecți de cancer pulmonar (raportul acordă României 0 puncte din 2, pentru lipsa menționării unor criterii de timp pentru aceste demersuri).

De asemenea, accesul la tratament din momentul primirii diagnosticului și la tot ceea ce înseamnă îngrijire secundară și terțiară nu este fluid (1 punct din 2 posibile). „Singura șansă de vindecare a unui cancer pulmonar este să fie operat, ulterior tratat suplimentar, prin chimioterapie și/sau radioterapie, pentru consolidarea rezultatului”, a completat conf. dr. Șerban Negru.

Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC), a menționat o inițiativă a asociației, „un proiect curajos privind educarea și navigarea pacientului cu suspiciune de cancer bronhopulmonar, realizat împreună cu Societatea Română de Pneumologie, cu scopul de a reduce la jumătate durata de la momentul diagnosticării până la începerea tratamentului, care acum este de 90 de zile”.

De altfel, multe țări se confruntă cu problema fragmentării sistemului de îngrijiri în cancerul pulmonar, arată raportul, cu diferențe de șanse între persoanele care locuiesc în apropierea centrelor specializate și cei care trăiesc la distanță mare de ele. Norvegia și Franța apelează la telemedicină pentru a atenua aceste aspecte.

Este nevoie de un plan de cancer care să organizeze coerent tot traseul pacientului oncologic, de la prevenţie până la îngrijirile paliative. (Conf. dr. Şerban Negru, vicepreşedinte SNOMR)

De la biomarkeri la paliație

Un capitol pentru care România a primit 3 puncte din 6 este cel al testării biomarkerilor pulmonari și rambursării acestor costuri – decontăm testarea pentru doar unul dintre cei patru biomarkeri (EGFR), iar analizele pentru ceilalți trei (ALK, ROS1și PD-L1) sunt susținute de companiile farmaceutice. „Fiecare companie are interes pentru anumiți biomarkeri, însă toți ar trebui să fie testați. Este nevoie de o armonizare în această privință, astfel încât medicul să poată lua cea mai bună decizie terapeutică pentru pacient”, a explicat conf. dr. Șerban Negru.

Imunoterapia este disponibilă și în România, fiind responsabilă de trendul ascendent în supraviețuire – EIU acordă punctaj maxim pentru disponibilitatea tuturor moleculelor inovative în țara noastră pentru cancerul pulmonar, însă nu și-a propus să analizeze și accesul la aceste tratamente. Referitor la radioterapie, raportul arată un deficit de 77% privind numărul de echipamente disponibile, comparativ cu nevoia pacienților și a medicilor. Un alt aspect semnalat este că România și Belgia sunt singurele țări ale căror ghiduri clinice nu iau deloc în discuție îngrijirea paliativă a acestor pacienți.

Psihologul, parte a echipei de îngrijire

Cancerul pulmonar se asociază cu cel mai crescut nivel de stigmă și distres oncologic între pacienții cu tumori maligne, a subliniat prof. dr. Dégi László Csaba, director al Societății Internaționale de Psiho-oncologie. Acestea au un impact negativ în ceea ce privește supraviețuirea, calitatea vieții, comunicarea, solicitarea ajutorului, participarea la grupurile de suport. Ghidurile clinice românești nu se referă la povara psihologică a pacientului cu cancer pulmonar și nici la trimiterea acestuia către psiholog (0 puncte). „E nevoie de un sprijin psihosocial al pacienților oncologici care intră în acest traseu și trebuie să implicăm psihologii în acest proces”, a menționat profesorul Dégi. Specialistul a făcut parte din echipa ce a realizat planul național de control al cancerului și a subliniat rolul mass-mediei și al supraviețuitorilor cancerului pulmonar în educația publicului.

Întreruperea fumatului „dintr-odată”, și „nu pe bucățele”, a fost recomandarea pentru public a pacientului invitat la această întâlnire, fost fumător, de 17 ani supraviețuitor al cancerului pulmonar, după intervenția chirurgicală și chimioterapie.

Pe de o parte, noi dăm statul în judecată, medicii sunt în cabinetele lor, cu mâinile aproape goale, copleşiţi de numărul de pacienţi care îi aşteaptă la uşă, iar companiile farma au un business de care trebuie să aibă grijă. Este nevoie să fim solidari, stă în puterea noastră, a societăţii civile, de a schimba ceva. (Cezar Irimia, preşedinte FABC)

Cinci recomandări generale ale raportului (pe care îl puteți citi integral aici)

1. O mai bună planificare strategică – statele au nevoie de un plan naţional de cancer updatat la fiecare cinci ani şi finanţat corespunzător. Acest plan are nevoie de date, de un registru, de un plan de implementare şi de unul de evaluare.

2. Concentrarea pe detecţia timpurie, inclusiv evaluarea aspectelor pro şi contra în ceea ce priveşte oportunitatea existenţei unui program naţional de screening. Belgia şi Olanda au derulat studiul clinic NELSON, care a constat în efectuarea unui screening prin tomografie computerizată toracică cu doză mică în rândul populaţiei aflată la risc înalt de cancer pulmonar. Rezultatele preliminare indică o rată crescută de succes privind detecţia timpurie a cancerului pulmonar. Este nevoie de creşterea conştientizării în rândul medicinei primare, astfel încât pacienţii la risc înalt să fie identificaţi şi investigaţi. Evaluarea clinică este importantă.

3. Aducerea pacienţilor în faţă şi în centru şi asigurarea să sunt auziţi de factorii decizionali. Este nevoie de îmbunătăţiri în ce priveşte călătoria unui pacient cu cancer pulmonar de la prima suspiciune de boală pe tot parcursul procesului de diagnosticare şi tratament. Înţelegerea este primul pas pentru schimbarea comportamentului. Creşterea conştientizării, implicarea organizaţiilor de pacienţi în dezvoltarea politicilor naţionale ajută la obţinerea consensului. Aceste organizaţii pot fi perturbatoare şi dificile, dar ele aduc perturbarea creativă prin care sistemul de sănătate are nevoie să treacă pentru a se îndrepta cu adevărat spre o îngrijire centrată pe pacient.

4. Crearea unor sisteme care să asigure acces sustenabil şi echitabil la inovaţie – accesul la tratamentele noi şi la testarea cu biomarkeri.

5. Destigmatizarea bolii prin educaţie, conştientizare şi compasiune. Pacienţii au senzaţia că toţi interlocutorii lor sunt de aceeaşi părere: că este vina loc că s-au îmbolnăvit, fumând. Uneori, pacienţii sunt ei înșiși de acord cu acest lucru şi consideră că nu merită îngrijiri de calitate sau medicamente scumpe. Este nevoie de promovarea eforturilor antifumat, precum şi de asigurarea că pacienţii primesc ajutor psihologic, îngrijiri de susţinere şi de paliaţie. Strategiile de destigmatizare folosite în alte boli ar putea fi adaptate în acest scop, pentru ca pacienţii cu cancer pulmonar să fie trataţi cu demnitate şi compasiune.