Newsflash
Hi-tech & Gadgets

Aplicație mobilă pentru persoanele cu deficiențe de vedere, implementată în Sectorul 1

de Florentina Ionescu - mar. 16 2021
Aplicație mobilă pentru persoanele cu deficiențe de vedere, implementată în Sectorul 1

Începând de ieri, Primăria Sectorului 1 din Capitală folosește o aplicație mobilă pentru persoanele cu deficiențe de vedere.

Persoanele cu deficiențe de vedere vor putea merge fără însoţitor la Registratura Primăriei Sectorului 1 din Bd. Banu Manta nr. 9, ghidate de o aplicație gratuită care poate fi descărcată online pe smartphone. 

Sistemul Step Here

Pe baza aplicației, odată instalată, persoana nevăzătoare este preluată din stația de autobuz sau din proximitatea instituției și ghidată pentru a ajunge la Registratura Generală, la birourile de relații cu publicul ale instituției, la centrul de informare etc., se arată într-un comunicat de presă remis redacției.

Sistemul se numește „Step-Hear” și reprezintă un ghidaj audio complex pentru nevăzători și persoanele cu deficiențe de vedere pentru a-și căpăta informații în timp real despre poziția exactă, obiectivele pe care le are în zona de proximitate, direcția și distanța către acestea.

În momentul în care telefonul se conectează cu senzorul cel mai apropiat, utilizatorul va primi un mesaj audio pre-înregistrat care-i va da toate informațiile necesare. În plus, există opțiunea de a suna un număr de urgență.

„Ne-am propus să accesibilizăm clădirile administrației publice locale pentru toate categoriile de persoane cu dizabilități. Lansarea sistemului Step-Hear reprezintă o primă etapă a unui program mai amplu care vizează crearea de pante, covoare tactile pentru nevăzători, aplicații mobile, indicatoare pentru deficienţe de vedere, simboluri vizuale, site-uri accesibilizate etc.”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Sistemul informatic devine funcțional de mâine

Sistemul informatic, care constă în amplasarea mai multor senzori în poziții strategice, va deveni pe deplin funcțional începând de miercuri, 17 martie 2021. Dezvoltatorul programului a realizat ieri dimineață un prim test, la care a participat și un reprezentant al Asociației Nevăzătorilor.

Administrația locală își propune să implementeze aceste sistem care le ajută pe persoanele cu deficiențe de vedere și la sediul Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 1 din Piața Amzei nr. 13 și la sediul Serviciului de Stare Civilă (Casa de Căsătorii) din Bd. Mareșal Aveșal Averescu nr. 17, potrivit sursei citate.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe