Newsflash
Hi-tech & Gadgets

Aplicațiile de corona tracking din UE se interconectează

de Florentina Ionescu - oct. 26 2020
Aplicațiile de corona tracking din UE se interconectează

Din 19 octombrie, un gateway de interoperabilitate al UE a intrat în funcțiune, iar primele aplicații de depistare a contacților și de avertizare au fost legate la sistem.

Pentru a valorifica întregul potențial al aplicațiilor de depistare a contacților și de avertizare în vederea întreruperii lanțului de infectare cu coronavirus la nivel transfrontalier și a salva vieți (așa-numitele aplicații de corona tracking), Comisia Europeană (CE), la invitația statelor membre ale UE, a instituit la nivelul întregii UE un sistem care să asigure interoperabilitatea – un așa-numit „gateway”.

corona-aplicatie urmarire contacti

După încheierea cu succes a fazei-pilot, sistemul a intrat în funcțiune în 19 octombrie, odată cu conectarea prin intermediul acestui serviciu a primului set de aplicații naționale: aplicația Corona-Warn-App a Germaniei, aplicația COVID Tracker a Irlandei și aplicația immuni a Italiei.

În total, aceste aplicații au fost descărcate de aproximativ 30 de milioane de persoane, ceea ce reprezintă două treimi din numărul total de aplicații descărcate în UE, se arată într-un comunicat remis redacției.

„Multe state membre au lansat aplicații facultative de depistare a contacților și de avertizare, iar Comisia a sprijinit aceste demersuri prin facilitarea interacțiunii dintre aplicații în condiții de siguranță. Libera circulație este o parte integrantă a pieței unice – gateway-ul înlesnește acest lucru, ajutându-ne să salvăm vieți”, a afirmat Thierry Breton, comisarul pentru piața internă.

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a explicat că aplicațiile de depistare a contacților și de avertizare pot completa în mod eficient alte măsuri, cum ar fi testarea pe scară mai largă și depistarea manuală a contacților.

„În contextul în care numărul de cazuri de infectări este din nou în creștere, aceste aplicații pot avea o contribuție importantă la întreruperea lanțurilor de transmisie. Atunci când funcționează la nivel transfrontalier, aceste aplicații sunt instrumente și mai puternice. Sistemul de gateway care intră în funcțiune astăzi (19 octombrie – n.red.) este un pas important în activitatea noastră și îi invit pe cetățeni să utilizeze aceste aplicații, pentru a se proteja unii pe alții”, a subliniat Stella Kyriakides.

După cum a explicat Jens Spahn, ministrul federal al sănătății din Germania, noul serviciu de gateway permite conectarea aplicațiilor din întreaga Europă. Astfel, contacții pot primi atenționări și în timpul unei călătorii sau după încheierea unei călătorii în străinătate.

„În întreaga Europă, numărul infectărilor este din nou în creștere. În momentul de față, aplicațiile de avertizare naționale aduc o schimbare reală. Prin întreruperea mai rapidă a unui lanț de infectare, datorită unei aplicații de avertizare, se contribuie la menținerea sub control a pandemiei”, a precizat Jens Spahn.

20 aplicații cu sisteme descentralizate

În lupta împotriva coronavirusului, majoritatea statelor membre au decis să lanseze aplicații de depistare a contacților și de avertizare. În total, 20 aplicații care au la bază sisteme descentralizate pot fi interoperabile prin serviciul de gateway.

Aplicațiile pot fi legate la gateway în baza unui protocol care prevede mai multe teste și verificări și pentru fiecare aplicație trebuie emisă o actualizare.

Săptămâna aceasta va fi legată a doua serie de aplicații. Se estimează că astfel vor fi legate aplicația eRouška a Cehiei, aplicația smitte stop a Danemarcei, aplicația Apturi COVID a Letoniei și aplicația Radar Covid a Spaniei, urmând ca în luna noiembrie să fie legate la sistem și alte aplicații.

Pentru o privire de ansamblu asupra statelor membre participante se poate consulta pagina web special creată în acest sens.

O singură aplicație pentru cei care călătoresc în altă țară europeană

Gateway-ul asigură faptul că aplicațiile funcționează fără probleme la nivel transfrontalier. Prin urmare, utilizatorii vor trebui să instaleze o singură aplicație și, atunci când călătoresc într-o altă țară europeană participantă, vor putea, în continuare, să fie informați cu privire la contacți și să primească avertizări, indiferent dacă se află în țara lor de origine sau în străinătate, se mai arată în comunicatul de presă.

Serverul gateway păstrează nivelul datelor comunicate la minimul necesar. Acesta va primi și va transmite în mod eficient identificatorii arbitrari între aplicațiile naționale.

Gateway-ul nu va trata nicio altă informație în afară de cheile arbitrare, generate de aplicații: informațiile sunt pseudonimizate, criptate, menținute la minimumul necesar și stocate numai atât timp cât este necesar pentru depistarea infecțiilor.

Nu este posibilă identificarea unei persoane anume și nici localizarea dispozitivelor sau urmărirea deplasării dispozitivelor.

Schimbul de informații este sigur

Gateway-ul a fost instituit în urma acordului statelor membre cu privire la specificațiile tehnice ale acestuia care să asigure schimbul sigur de informații între serverele back-end ale aplicațiilor naționale de depistare a contacților și de avertizare în baza unei arhitecturi descentralizate.

Sistemul a fost dezvoltat și instituit în mai puțin de două luni de T-Systems și SAP și va fi exploatat de centrul de date al Comisiei din Luxemburg.


Notă autor:

Credit foto: Gerd Altmann de la Pixabay

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe