Newsflash
Hi-tech & Gadgets

Cutting edge în ştiinţele medicale

de Dr. Aurel F. MARIN - iun. 29 2012
Cutting edge în ştiinţele medicale

            În perioada 7–10 iunie a.c., la Bucureşti s-a desfăşurat al zecelea Congres Mondial al Societăţii Internaţionale de Medicină Adaptativă (ISAM), organizat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale „Victor Babeş“, sub egida European Science Foundation, a Academiei Române, a Societăţii Europene de Cardiologie, a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti şi a Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii. Reuniunea, la care săptămânalul „Viaţa medicală“ a fost partener media, a oferit publicului medical din ţara noastră prilejul de a urmări o serie de personalităţi de vârf din diverse domenii ale medicinii prezentând rezultatele cercetărilor proprii – contribuţii nemijlocite la progresul ştiinţific, comunicate în jurnale de top şi adunând un mare număr de citări, dar şi distincţii internaţionale. Nu trebuie neglijat nici aspectul interactiv al unei astfel de manifestări ştiinţifice de elită, vorbitorii răspunzând cu acelaşi interes întrebărilor adresate de cercetători cu experienţă sau de studenţi cu preocupări academice, a căror prezenţă pe toată durata lucrărilor congresului s-a făcut lesne remarcată.

Celulele stem cardiace şi regenerarea inimii

            Prof. dr. Piero Anversa (Boston), directorul Centrului de medicină regenerativă al Universităţii Harvard, a prezentat mecanismele de reparare cardiacă, identificate printr-o serie de cercetări proprii. Astfel, identificarea la mamifere de celule progenitoare cardiace a stat la baza ipotezei că la nivelul cordului ar exista celule stem capabile să genereze cardiomiocite şi vase de sânge. După punerea la punct a unei metode de izolare şi multiplicare a celulelor stem cardiace umane (hCSC), plecând de la mici fragmente de miocard excizate chirurgical, echipa profesorului Anversa a demonstrat că hCSC posedă proprietăţile fundamentale ale celulelor stem: autoregenerare, multiplicare clonală şi multi­potenţă. Celulele stem izolate din cord se diferenţiază cu pre­că­dere în cardiomiocite şi, într-o mai mică măsură, în celu­le musculare netede şi celule endoteliale. Injectate la nivelul miocardului infarctat, în modele murine imunodeprimate sau după imunosupresie, celulele stem cardiace umane gene­rează un cord himeric, în care s-a putut identifica miocard uman, compus din miocite, arteriole şi capilare funcţionale, care contribuie la performanţa hemodinamică a ventriculului stâng infarctat. După reuşita demonstraţiei de principiu în modele experimentale animale (verificate şi la mamifere mari), profesorul Anversa a iniţiat recent studiul clinic de fază I SCIPIO (Stem Cell Infusion in Patients with Ischemic cardiOmyopathy), în care un milion de hCSC au fost administrate intracoronarian la aproximativ patru luni de la operaţia de bypass multiplu, la pacienţi cu cardiomiopatie ischemică cronică, fără efecte adverse şi cu rezultate (iniţiale) foarte încurajatoare. Astfel, infuzia intracoronară de hCSC autologe a dus la ameliorarea funcţiei sistolice a ventriculului stâng şi la reducerea dimensiunii infarctului, la pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă postinfarct miocardic. De altfel, rezultatele preliminare au fost publicate în noiembrie trecut, în Lancet. Echipa de la Harvard se pregăteşte să iniţieze trialul clinic de fază II, chiar FDA solicitându-i profesorului Anversa să continue şi în faza clinică cercetările experimentale de până acum. De altfel, spre deosebire de alte studii care au implicat celulele stem, în alte centre, metodologia pusă la punct la Boston – de izolare şi multiplicare a hCSC autologe, după prelevarea unei mici mostre de ţesut miocardic – are toate şansele să fie standardizată şi certificată GMP, după cum a afirmat reputatul profesor american de origine italiană.

Un puzzle complex: boala Alzheimer

            A doua conferinţă plenară – care, alături de cea a profesorului Anversa, a completat programul din deschiderea Congresului ISAM de la Bucureşti – a fost susţinută de prof. dr. Bengt Winblad (Stockholm), direc­torul Centrului de Cercetare a Bolii Alzheimer din cadrul Institutului Karolinska, perso­nalitate de vârf a domeniului. Deloc întâmplător, ampla sa trecere în revistă a lecţiilor desprinse din diversele studii clinice privind posibile noi terapii în boala Alzheimer a avut la bază şi foarte multe cercetări conduse de dsa, cu rezultate publicate în jurnale internaţionale de top. Cerce­tările privind terapia bolii Alzheimer au înregistrat oarece succese în privinţa trata­mentului simptomatic, dublate însă de eşecuri în dezvoltarea unor tratamente care să modifice evoluţia bolii. De la aceste succese parţiale şi eşecuri a plecat şi dezbaterea privind insuficienta înţelegere a patogeniei bolii Alzheimer, răsfrântă apoi în dificultatea de a identifica markeri pentru diagnosticul precoce, de a stabili ţintele terapeutice, de a dezvolta noi medicamente şi de a proiecta noi studii clinice. Deşi sunt numeroase cercetări, în desfăşurare la acest moment, care vizează amiloidul beta, rolul acestuia în patogenia bolii nu este clarificat. Poate că ar fi necesară, după cum crede profesorul suedez, reconsiderarea abordării terapeutice a acestei afecţiuni, dat fiind că este foarte puţin probabil ca vreun medicament singularizat să poată fi identificat.
            Boala Alzheimer trebuie văzută ca un puzzle complex, după cum recomandă profesorul Winblad, iar datele din cercetarea preclinică furnizează constant noi piese utile pentru o posibilă rezolvare. Astfel, deşi amiloidul beta rămâne o preocupare pentru grupurile de studiu (cea mai recentă cercetare de acest fel  fiind publicată chiar de prof. dr. Bengt Winblad, în chiar preziua prezentării de la Bucureşti, în ediţia online a revistei Lancet Neurology, acolo fiind vorba de un studiu care a demonstrat – pe subiecţi umani – siguranţa, tolerabilitatea şi inducerea răspunsului imunologic cu o nouă moleculă menită să inducă anticorpi specifici împotriva capătului N-terminal al amiloidului beta), atenţia cercetătorilor se îndreaptă deja şi asupra organitelor celulare (în speţă, mitocondriile). Posibilele soluţii terapeutice ar putea consta fie într-o asociere a mai multor medicamente, fie în crearea unor molecule multivalente, care să interfereze cu o serie de mecanisme implicate în patogenia bolii, fie, în final, în identificarea acelor molecule biologice cu efecte pleiotropice şi cu acţiune multimodală – precum factorii neurotrofici – care să acţioneze la diferite niveluri ale lanţului de modificări patologice care conduc la boala Alzheimer. Până atunci, însă, vorbitorul a subliniat necesitatea unei standardizări optime a diagnosticului afecţiunii, care să permită selectarea unor grupuri omogene de pacienţi, fără de care viitoarele studii clinice ar putea conduce, ca şi până acum, la eşecuri.

Chirurgie reconstructivă prin medicină regenerativă

            De o atenţie specială, din partea auditoriului, s-a bucurat şi conferinţa plenară susţinută de prof. dr. Raymund Horch (Erlangen), şeful Departamentului de chirurgie plastică şi chirurgia mâinii şi al Laboratorului de inginerie tisulară şi medicină regenerativă, din cadrul Universităţii „Friedrich Alexander“ Erlangen-Nürnberg. Unde ne aflăm în domeniul ingineriei tisulare şi al medicinii regenerative? Răspunsul dat de profesorul german la această întrebare, bazat pe bogata experienţă proprie şi pe studiile în care a fost şi este implicat, a avut ca preambul o trecere în revistă a începuturilor ingineriei tisulare. Astfel, de la substitutele de piele obţinute prin bioinginerie, extinse apoi şi la alte tipuri de ţesuturi, speranţele s-au îndreptat apoi către combinarea acestora cu celule stem mezenchimale sau embrionice, ceea ce a dus la includerea ingineriei tisulare în domeniul mai vast al medicinii regenerative, alături, desigur, de terapia genică.
            Chiar dacă rezultatele de până acum sunt încă departe de deziderate, specialiştii şi-au îndreptat atenţia către structurile care, alături de matrice şi de substitutele celulare, joacă un rol esenţial în generarea de ţesuturi viabile. Audienţei i-au fost prezentate rezultatele uimitoare obţinute de echipa profesorului Horch prin punerea la punct a unei metode originale de vascularizare axială in vivo a grefei acelulare.
            Practic, speranţele de dezvoltare a medicinii regenerative se îndreaptă acum către combinarea resurselor celulare ale organismului cu mecanismele fiziologice in vivo, care ar elimina una din principalele probleme ale chirurgiei reconstructive – rejetul sau devitalizarea grefei –, dar şi cu sinteza prin inginerie tisulară, pe baza unor metode inovatoare de biologie moleculară.

Hipoxia şi regenerarea sanguină

            Ne-am bucurat să regăsim, în cadrul Congresului ISAM de la Bucureşti, cercetători români care s-au afirmat în cadrul unor centre de prestigiu din străinătate, obţinând astfel o binemeritată recunoaştere internaţională pentru rezultatele cercetărilor originale, păstrând totodată şi o strânsă legătură cu comunitatea ştiinţifică medicală din România. Prezenţa lor printre lectorii invitaţi să susţină conferinţe plenare a fost deci una firească.
            Prof. dr. Ştefan Constantinescu (Bruxelles şi Bucureşti), de la Institutul Ludwig pentru Studiul Cancerului din capitala Belgiei, dar şi cadru didactic titular la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“, a ţinut o prelegere despre „actorii“ regenerării sanguine: eritropoietina, trombopoietina şi receptorii acestora.
     La rândul său, dr. Mircea Ivan (Indianapolis), de la Divizia de hematologie-oncologie a Universităţii Indiana, cu studii postdoctorale la Dana Farber Cancer Institute şi la Universitatea Harvard, a susţinut o conferinţă plenară despre universul în continuă expan­siune al hipoxiei. De la descoperirea iniţială a factorului inductibil prin hipoxie (HIF), cercetările medicului român s-au îndreptat asupra micro-ARN (miR) indus de HIF, din care miR-210 s-a dovedit a fi un fel de placă turnantă în biologia cancerului, cu impact asupra metabolismului celular, proliferării celulare, reparării ADN şi angiogenezei.

Telocitele şi medicina adaptativă cardiovasculară

     În fine, seria conferinţelor plenare incluse în programul Congresului ISAM a inclus şi două prezentări cu şi despre telocite. Prof. dr. Maria-Simonetta Faussone-Pellegrini, de la Universitatea din Florenţa, s-a referit la celulele stromale, trecând în revistă diversele tipuri de celule interstiţiale descrise până în prezent, categorie în care intră şi telocitele. Dr. Sawa Kostin (Bad Nauheim), de la Institutul „Max Planck“ pentru Studiul Inimii şi al Plămânului, a prezentat mecanismele implicate în repararea cardiacă prin dediferenţierea şi apoi rediferenţierea cardiomiocitelor, observate la vertebratele mici. Recent, grupul german a demonstrat mecanismul care stă la baza controlului dediferenţierii cardiomiocitelor adulte la mamifere, cu posibile implicaţii în repararea leziunilor miocardice. Dsa a discutat şi potenţialul rol pe care telocitele îl pot juca în procesul de reparare cardiacă.
     Tot despre telocite s-a discutat şi în cele două simpozioane tematice (din 25, câte au fost înscrise în agenda reuniunii), conduse de profesorii Gianni Bussolati (Torino) şi Xiangdong Wang (Shanghai), respectiv de profesorii Cai Dongqing (Jinan) şi Maria-Simonetta Faussone-Pellegrini (Florenţa).
     Amintim, din bogata ofertă de prezentări ştiinţifice incluse în cadrul simpozioanelor tematice, temele principale: mecanismele din adap­tarea cardiovasculară; ischemia mio­cardică şi reperfuzia; celulele stem cardiace; obezitatea, ţesutul adipos şi boala coronariană ischemică. Din domeniul neuroştiinţelor, auditoriul a putut alege între: progrese în cercetarea şi clinica demenţei; managementul bolii Parkinson precoce sau tardive; bariera hemato-encefalică şi angiogeneza – rolul în neurodegenerare; moleculele multimodale în tratamentul neuroprotector şi neuroreabilitare; progrese în accidentul vascular cerebral. Desigur, un număr important de lucrări au fost grupate în jurul unor teme cu răsunet general, implicând şi cercetarea fundamentală: adaptarea la hipoxie; inflamaţia şi sepsisul; mecanismele de semnalizare a adaptării la hipoxie; răspunsul la stresul oxidativ. În fine, o umbrelă generoasă de dezbateri au oferit şi simpozioanele: modele experimentale în me­dicina adaptativă; activitatea fizică în medicina adaptativă; epigenetica şi medicina adaptativă; tendinţe moderne în medicina adaptativă; patofiziologia adaptării; abordarea curentă în medicina adaptativă.
 
Principii incomode şi… entuziasm
Interviu cu dl acad. Laurenţiu M. Popescu, preşedintele Congresului ISAM
 
   – Un congres internaţional de medicină adaptativă, la Bucureşti… Este primul de acest fel organizat la noi. Este cumva ciudat, pentru că nu s-au mai organizat, în România, la acest nivel, reuniuni pe teme de largă actualitate, cu o componentă importantă de cercetare fundamentală. Cum s-a întâmplat acest congres?
     – A fost o concurenţă de mai mulţi factori. Mai întâi, aceste reuniuni se organizează de două decenii, la intervale de doi sau trei ani, acesta a fost al zecelea congres mondial de medicină adaptativă. Vreau să subliniez importanţa subiectului: de fapt, tot ce face organismul este o tendinţă către adaptare. Că reuşeşte sau nu – este o altă problemă. Toată existenţa noastră este, de fapt, o încercare de adaptare la tot felul de condiţii schimbătoare. În al doilea rând, reuniunea a fost organizată la Bucureşti ca urmare a solicitării din partea organizaţiilor implicate, din SUA şi Canada. Începând din 1992, de la primul congres, gazde au fost SUA, Germania, Franţa, Japonia, Taiwan… Următoarele ediţii vor fi organizate în Japonia, apoi în China. România, din acest punct de vedere, este în grupul select de ţări recunoscute pe plan internaţional ca având anumite grupuri de valoare în medicină.
     – Care ar fi acestea, în cazul ţării noastre?
     – Să nu ne ascundem după deget, am fost identificat eu şi grupul de la Institutul Babeş, ca un potenţial grup important, care poate organiza acest congres. Un exces de „nu ştiu de ce“, de falsă modestie mi se pare inutil. E mai bine ca publicul medical să ştie adevărul. Probabil că, in toto, Şcoala românească de medicină, în momentul de faţă, nu este recunoscută pe plan internaţional, dar anumite grupuri medicale, fie din medicina clinică, fie din cercetarea fundamentală, chiar cu tendinţe de medicină translaţională, sunt recunoscute internaţional. România a avut întotdeauna grupuri de valoare, dar nu o reţea medicală de valoare.
     – Practic, nu există un sistem, ci insule…
     – Exact.
     – Cum pot fi ele identificate? Prin publicaţii?
     – Prin publicaţii este cel mai evident şi obiectiv. Criteriul este luat foarte în serios de profesionişti, de cei care se compară întotdeauna cu cei de peste graniţă. Trebuie să ne comparăm cu echivalenţii noştri din comunitatea internaţională, măcar cu cei din Uniunea Europeană.
     – Cum aţi gândit organizarea acestui congres? Prezent fiind la lucrări, am remarcat tematica foarte variată, dar şi implicarea specialiştilor români.
     – Am gândit reuniunea ca pe un congres mondial, cu participare românească, adică exact invers decât majoritatea manifestărilor medicale organizate la noi în ţară. Congresul pe care l-am organizat a fost unul pentru elită, nu am vizat să avem cât mai mulţi participanţi, ci cât mai mulţi participanţi importanţi. De altfel, participarea nu a fost liberă, nu oricine a dorit a şi putut să vină să prezinte un poster sau să vorbească, la acest congres. Am avut trei categorii de invitaţi. În primul rând, personalităţi de excepţie din lumea medicală internaţională, vârfurile domeniilor pe care le abordează, care au prezentat conferinţe plenare. În al doilea rând, au fost vorbitori invitaţi, lideri de domeniu, care au susţinut prelegeri. În fine, a fost şi o secţiune de postere, nu foarte numeroasă, numai pentru tineri până în 35 de ani, materializată într-un mic concurs de postere, la care premiul a fost chiar o mică sumă de bani, pentru a-i încuraja pe tinerii cercetători la nivel internaţional. Simplificând lucrurile, am putea spune că e o exemplificare a principiului enunţat de profesorul Derek de Solla Price, părintele scientometriei: ca să existe un om de ştiinţă pe palierul de potenţial laureat al Premiului Nobel, trebuie să existe cel puţin alţi zece oameni de ştiinţă de valoare foarte bună, şi pentru ca ei să existe, este nevoie de încă o sută, de valoare bună. Un principiu incomod şi… scump. Înseamnă că trebuie să finanţez o sută de oameni buni, ca să obţin zece excepţionali, pentru a avea şansa teoretică de a obţine recunoaşterea mondială absolută. În cazul congresului nostru, au fost 100 de invitaţi – de fapt 120 – şi şapte conferinţe plenare. Acestea au fost susţinute de oameni cu adevărat ieşiţi din comun în realitatea ştiinţifică contemporană şi aş da doar două exemple: profesorul Piero Anversa, de la Universitatea Harvard, considerat numărul unu în lume în materie de celule stem în inimă, şi profesorul Bengt Winblad, de la Institutul Karolinska, membru al Comitetului Nobel, specialistul cel mai citat din lume în materie de boală Alzheimer. Am considerat că trebuie să folosim prilejul celor şapte conferinţe plenare pentru a scoate în evidenţă şi oameni de ştiinţă români, care lucrează în alte ţări, în laboratoare supraspecializate şi au un succes real, dovedit prin publicaţii şi prin recunoaştere internaţională. Este vorba de profesorul Ştefan Constantinescu (Bucureşti şi Bruxelles) şi de profesorul Mircea Ivan (Indianapolis), multă vreme la Universitatea Harvard.
     – Pentru ce teme aţi optat, în cadrul acestui congres? Medicina adaptativă, generic, este un domeniu foarte vast…
     – Dacă ar fi să mă refer la specialităţile medicale vizate, aş spune că una dintre ele a fost cardiologia, ştiinţele cardiovasculare, în sensul cel mai larg, şi, de aceeaşi valoare, zona neuroştiinţelor – cu neuroregenerare, neuroplasticitate etc. În jurul acestor domenii au fost construite alte teme, ţinând de hematologie, de boli digestive. Desigur, au fost abordate şi probleme fundamentale, care implică toate specialităţile, cum ar fi inflamaţia, cancerul. Ar trebui menţionat că au fost două simpozioane, în care majoritatea celor care au prezentat lucrări au fost străini, dedicate telocitelor, pentru că aceste celule sunt în atenţia opiniei publice internaţionale.
     – Referindu-ne la cercetarea fundamentală, ce se poate face pentru a spori cumva ponderea acesteia, în cadrul mai larg al cercetării din medicină, şi, mai departe, pe cea a medicinii translaţionale?
     – Cercetarea fundamentală are nişte reguli bizare. Dacă trebuie să formulăm o regulă în acest sens, ar fi: dă-le bani şi nu-i întreba ce fac! E foarte greu pentru o autoritate să dea bani şi să nu te întrebe ce faci cu ei… Cam asta ar fi istoria ştiinţei fundamentale, de-a lungul ultimei sute de ani. România ar trebui să stabilească nişte priorităţi. În loc să finanţeze, mai mult sau mai puţin egal, zeci, poate sute, de proiecte de cercetare – pentru un ochi avizat, pare că jumătate din ele sunt făcute doar pentru a obţine o leafă –, România ar trebui să ierarhizeze lucrurile. Acele două-trei, cinci labora­toare/institute/grupuri – cum vreţi să le numim – care au rezultate pe plan interna­ţio­nal, să fie declarate de impor­tanţă naţională sau măcar finanţate cu prioritate, nu prin mecanismele birocratice obişnuite şi nu lăsând la îndemâna colegilor să decidă cine primeşte bani pentru cercetare… Până nu se vor stabili nişte priorităţi, interese… Simplu, ar trebui spus aşa: cu ce poate ieşi România pe plan internaţional? Asta se poate stabili şi apoi finanţa, în limitele rezonabilului. Apoi, aşa cum am făcut şi noi la acest congres, trebuie făcute vizibile realizările medicinii româneşti. Nu au avut prezentări numai vârfurile momentului din România, am adus şi români din străinătate, pentru a-i supune şi în acest fel atenţiei internaţionale.
     – Aţi reuşit, cumva, să realizaţi aceste deziderate, la Institutul Babeş, concentrând lucrurile către o descoperire ce a fost preluată şi este cercetată internaţional – e vorba de telocite. Eforturile dv. putem spune că au fost răsplătite, dar, în cercetare, de multe ori, se întâmplă ca rezultatele să nu apară…
     – Vreţi să spuneţi: de cele mai multe ori. Dar… cine nu riscă nu câştigă. Este ca în afaceri: nu îţi asumi niciun risc, nu câştigi nimic, ai o viaţă foarte liniştită, cu o leafă modestă. În cercetarea fundamentală, viaţa este un şir neîntrerupt de succese şi – de cele mai multe ori – insuccese, iar cine rezistă la acestea din urmă s-ar putea să aibă succes. Viaţa este impredictibilă.
     – Este importantă perseverenţa?
     – Depinde ce încărcătură psihică ai. Pentru succes este obligatorie.
     – Venirea atâtor personalităţi la Bucureşti şi, până la urmă, expunerea publicului român la prezentările lor va avea efecte pozitive? Pentru grupul de cercetare pe care îl conduceţi, spre exemplu, congresul ISAM se va materializa şi prin noi colaborări, noi proiecte de cercetare?
     – Aceste lucruri sunt deja materializate. Lăsând la o parte pseudosecretomania, trebuie să vă spun că am avut o discuţie îndelungă cu profesorul Anversa, care mi-a spus foarte clar că doreşte o cooperare cu grupul nostru, în materie de telocite, şi doreşte chiar să facă o secţie, în laboratoarele dsale de la Harvard, dedicată telocitelor. Cred că un semn mai bun e greu de prevăzut… Pot să vă mai spun că un profesor de la Milano, de asemenea, a solicitat o colaborare directă cu laboratoarele noastre, un profesor din Belgia la fel, unul din Spania… Şi lucrurile pot continua. Nu aş vrea să enumăr, în acest interviu, numărul de laboratoare care doresc să colaboreze cu noi, dar vreau să vă spun că în doar două zile postcongres am primit vreo zece e-mailuri – fie de la oameni pe care îi cunosc, fie de la oameni care au participat şi pe care nu am avut prilejul de a-i cunoaşte personal – care s-au exprimat pozitiv asupra congresului: organizare, tematică, ospitalitate…
     – Congresul mondial de medicină adaptativă a trecut, ecouri probabil că vor mai exista… Aş vrea însă să vă întreb: va rămâne un eveniment singular, în peisajul medical ştiinţific românesc, sau vor mai fi şi alte asemenea reuniuni?
   – După câte îmi dau seama, există, avem în România, la Cluj, pe profesorul Dafin Mureşanu, cunoscut în întreaga lume pentru capacităţile sale organizatorice în domeniul neuroştiinţelor. Am aflat de la dsa că va organiza la Bucureşti următoarea conferinţă mondială de tratament cu celule stem, în cursul anului viitor, în primăvară. Sper din toată inima, deci, că nu a fost un eveniment unic. Pentru mediul ştiinţific românesc, consider că a fost o manifestare extrem de reuşită, am primit şi am văzut reacţii pozitive adevărate, din partea colegilor români, ceea ce nu se întâmplă foarte frecvent. Aş mai vrea să precizez, pentru lumea medicală românească, în care există variante temperamentale ce merg de la entuziasm la scepticism: în ce priveşte telocitele – pentru că sunt legat direct de acest lucru – să devină din ce în ce mai puţin sceptici în legătură cu existenţa şi importanţa lor, pentru că în cel puţin două din cele şapte conferinţe plenare au fost menţionate ca o descoperire importantă, care va figura în viitorul imediat al medicinii, şi cel puţin şase sau şapte profesori din străinătate – din Germania, Italia, Belgia, Elveţia, China – au prezentat rezultate concludente în legătură cu telocitele. Aş merge mai departe, să vă spun că un grup de la Shanghai a făcut analiza genelor telocitelor şi a arătat că sunt diferite de alte celule, iar un grup de la Guangzhou a injectat deja telocite la şoareci cu infarct miocardic experimental şi a obţinut rezultate pozitive, de îmbunătăţire a parametrilor funcţionali ai inimii. Lucruri comunicate oficial, fără participarea noastră. Cercetări independente.
     – Aşteptăm cu interes dezvoltarea cercetărilor şi, până la urmă, posibilele aplicaţii clinice ale descoperirii pornite de la Bucureşti.
     – Probabil că aplicaţiile clinice vor fi realizate împreună cu profesorul Anversa, la Harvard.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe