– Reuniunea de la Bucureşti s-a desfăşurat înaintea celui de-al şaselea Congres al Societăţii Mondiale de Microchirurgie Reconstructivă (WSMR), de la Helsinki. A fost decisă de Comitetul executiv al WSMR, din care fac parte, ca reprezentant al Europei. A fost o onoare că ni s-a acordat, mie personal şi societăţilor de microchirurgie şi chirurgie plastică, şansa de a organiza această manifestare. A fost în acelaşi timp o mare provocare, în actualele condiţii economice şi financiare.

    – Am reuşit să aduc aproximativ 40 de nume mari, de referinţă, personalităţi marcante în microchirurgie la ora actuală. În cadrul secţiunilor pe care le-am stabilit, am avut posibilitatea să prezentăm fiecare experienţa şi în acelaşi timp să aflăm noutăţile în domeniul propriu, căci fiecare are o activitate mai bogată într-o direcţie sau alta din vastul domeniu al microchirurgiei reconstructive.

   – Părerea mea de rău este legată de faptul că, din păcate, tinerii specialişti şi rezidenţi români implicaţi în activitatea microchirurgicală nu s-au arătat interesaţi în a participa la lucrări. Recunosc că am o mare deziluzie, pentru că nu am organizat acest congres doar pentru profesori, pentru colegii cu experienţă, ci în primul rând pentru tineri, care chiar ar fi avut ce învăţa: ceea ce s-a prezentat au fost chestiuni esenţiale, puncte de referinţă pentru activitatea lor viitoare. Şi asta cu atât mai mult cu cât clinicile de chirurgie plastică din Cluj, Iaşi, Timişoara sunt acreditate în calitate de centre metodologice europene în asistenţa de urgenţă în chirurgia mâinii, în care activitatea microchirurgicală este de maximă importanţă!Practic, între acestea şi clinici similare din alte ţări europene există un schimb permanent de experienţă pentru rezidenţi şi specialişti tineri.

    – În calitate de fost preşedinte al Societăţii Române de Chirurgia Mâinii şi al Societăţii Române de Microchirurgie Reconstructivă, am reuşit să organizez câteva manifestări importante internaţionale, cea mai recentă fiind cea de anul trecut, al XV-lea Congres al Federaţiei Europene a Societăţilor de Chirurgia Mâinii (FESSH), cu peste 700 de participanţi, practic de pe întreg mapamondul. A fost recunoscut ca unul din cele mai reuşite congrese ale FESSH… Astfel de manifestări ştiinţifice internaţionale dovedesc că un grup de oameni pasionaţi de munca lor a reuşit să întărească legăturile dintre România şi celelalte ţări ale lumii, să situeze ţara noastră pe harta mondială a chirurgiei mâinii, a microchirurgiei. Suntem cunoscuţi, apreciaţi şi respectaţi în comunitatea internaţională.

    – Am gândit structura ştiinţifică a congresului ca un îndreptar, un curs de referinţă. Programul s-a desfăşurat sub forma unor mese rotunde, centrate pe subiecte principale, de mare actualitate în întreaga lume. Invitaţii şi-au prezentat experienţa proprie, am ajuns la discuţii, dezbateri foarte interesante şi constructive, s-a pus „punctul pe i“ în diverse abordări practice, tehnici…

    – Cred că a fost piesa centrală a acestui congres. La ora actuală, este pâinea cea de toate zilele în domeniul chirurgiei plastice. În ultimii 20 de ani se discută din ce în ce mai mult despre lambourile pe perforante. Am reuşit să aduc personalităţile cele mai mari în domeniu, care şi-au expus experienţa, iar în cadrul discuţiilor am demonstrat că ne situăm – atât cu preocupările de cercetare, cât şi cu nivelul tehnic al intervenţiilor chirurgicale – la acelaşi standard cu ceea ce se practică peste hotare.

    – Avem o experienţă bogată şi rezultate foarte bune în transferul de os vascularizat, dar mai ales în transferul de lambouri compozite osteomusculare, respectiv de muşchi cu coaste. De altfel, în ultimii ani am publicat câteva articole referitoare la acest subiect, în presa internaţională de specialitate, ultimul la începutul acestui an, care au fost bine apreciate şi citate. Coasta vascularizată ca parte a lamboului compozit reprezintă o indicaţie bună în fracturile de la nivelul oaselor membrului superior, îndeosebi ale metacarpienelor, în unele cazuri de fracturi la nivelul oaselor membrelor inferioare, îndeosebi atunci când există imposibilitatea de a utiliza fibula, dar şi în defecte de os asociate cu defecte mari de ţesut moale. O altă preocupare a fost pentru transferurile digitale de la picior la mână pentru reconstrucţia funcţionalităţii mâinii. De asemenea, lambourile pe vase perforante, domeniu în care colectivul clinicii noastre se numără printre pionieri, au reprezentat un punct forte al participării noastre ştiinţifice. În acest sens, am prezentat date referitoare la clasificarea lambourilor pe vase perforante, la metodele de transpoziţie şi am discutat paradigmele pentru selecţia acestor lambouri la membrele superioare.

    – Sunt foarte multe. Deja am primit oferte de a fi editor şef sau coeditor la tratate de specialitate scrise de colective internaţionale: unul despre reconstrucţia membrelor superioare şi inferioare („Flaps in Limbs Reconstruction“), în Editura Lippincott din SUA, altul – „Enciclopedy of Microsurgery“, în Editura Springer din Germania. Voi fi preocupat ca la aceste tratate să fie implicaţi ca autori şi cât mai mulţi dintre specialiştii români cu experienţă în domeniu. Avem în plan şi publicarea unui mare număr de articole ştiinţifice în reviste internaţionale de prestigiu, care să reflecte preocupările şi experienţa noastră, precum şi unele tehnici inovatoare imaginate şi puse în practică de noi. Cu ocazia acestei reuniuni, am reuşit să consolidăm relaţiile pe care le aveam, să reîmprospătăm colaborări ştiinţifice mai vechi cu clinici din Grecia sau să creăm unele noi cu alte clinici din lume (SUA, China, Japonia, Coreea). Dacă tinerii din specialitatea noastră vor şti să fructifice aceste relaţii, suntem liniştiţi că lăsăm profesionişti în urma noastră…

   – În domeniul lambourilor pe vase perforante au fost prezentate studii anatomice şi fiziologice, ţintite exact pe lucrurile pe care încă le ştim puţin: dimensiunea reală a acestor lambouri, vascularizaţia lor. Alte noutăţi s-au referit la abordul multidisciplinar în diferite cazuri grave, cu încercări multiple de reconstrucţie.

   – Din păcate, suntem în impas: la chirurgii plasticieni abilitaţi să facă reconstrucţii nu ajung cazurile care ar putea beneficia de ele. În România există un interes redus pentru subiect din partea femeilor care îşi pierd un sân prin operaţii pentru cancer şi care nu ştiu ori nu sunt îndrumate de către oncologi, chirurgi în această direcţie. Ele au dreptul să fie informate că pot să-şi recapete integritatea corporală, să-şi îmbunătăţească simţitor starea psihică prin astfel de metode reconstructive, cu rezultate extraordinar de frumoase. Dorim să ne concentrăm eforturile pentru a se crea un program naţional de reconstrucţie a sânului, cum există în multe ţări, şi care să fie subvenţionat de stat. Desigur, e nevoie de bani pentru aceasta… Aş dori, în final, să mulţumesc tuturor sponsorilor, care prin generozitatea lor ne-au dat posibilitatea organizării şi desfăşurării acestui eveniment: Medical Technologies International, Maramed, S&T, Medochemie, Comelf Bistriţa, Asociaţia Chirurgilor Plasticieni din România (ACPR), Societatea de Microchirurgie Reconstructivă, Estima Medical Group, Go To Solution, Modal, Romania Travel Plus.

Interviu cu conf. dr. Lucian Jiga, preşedintele Societăţii Române de Microchirurgie Reconstructivă

    – Prezenţa acestei manifestări la Bucureşti reprezintă practic acceptul scenei internaţionale de microchirurgie de a-i considera egali cu cei din ţări dezvoltate pe medicii români din domeniu, cu ceea ce prezintă ei, tehnici, noutăţi, realizări. Reuniunea are un înalt nivel ştiinţific şi, fără lipsă de modestie, pot spune că toţi participanţii din clinici româneşti au expus subiecte de actualitate imediată, care pot concura cu lucrările prezentate de colegii din Europa de Vest, SUA, Asia, Australia. Pentru mine e o onoare să fac parte din Comitetul de organizare al acestui precongres, desfăşurat sub preşedinţia prof. dr. Al. Georgescu. Dsa a făcut eforturi extraordinare în ultimii ani pentru a pune microchirurgia românească pe scena mondială, pe locul cuvenit.

    – Au fost, în principal, despre lambourile pe vase perforante, preocupare care ne-a fost insuflată de profesorul Georgescu. La ora actuală, centrul nostru şi cel condus de dsa sunt singurele din ţară în care se practică de rutină chirurgia reconstructivă utilizând aceste tipuri de lambouri.

    – Desigur. Dacă tot vorbim de antrenament, SRMR are în momentul de faţă, prin eforturile încununate de succes ale predecesorilor mei – Alexandru Georgescu, Mihai Ionac, Constantin Ciuce – unul din cele mai relevante şi mai active programe de training în microchirurgia reconstructivă la nivel mondial. Programul nostru e acreditat de Comisia europeană de chirurgie plastică, reconstructivă şi estetică, distincţie acordată în urma unei examinări riguroase. Practic, a început în 1999, acum avem peste 650 de participanţi din toată lumea.

    – În principal, sunt câteva programe pe care le-am lansat de când am devenit preşedinte. Unul din cele mai importante este acordarea unei burse – susţinute complet de un parteneriat între SRMR şi compania de instrumente microchirurgicale S&T – de training în microchirurgie la Timişoara, exclusiv pentru rezidenţi români din toate specialităţile chirurgicale. Microchirurgia este o tehnică, nu ţine neapărat de chirurgia plastică, o practică neurochirurgii, oreliştii, chirurgii vasculari, ortopezii… Venim astfel în sprijinul tinerilor care, în condiţiile mizere de salarizare, nu-şi pot permite decât târziu să-şi perfecţioneze tehnici care practic ar trebui să fie de bază în arsenalul oricărui chirurg din secolul XXI. Avem un site nou al Societăţii – www.srmr.org – care a optimizat comunicarea între membri. Avem grupuri de lucru, în principal axate pe tinerii specialişti: dacă ei se confruntă cu cazuri dificile, pot cere păreri autorizate de la microchirurgi cu experienţă mare, membri în comitetul director al Societăţii…

    – Cum îi spune şi numele, e practicată sub microscop operator, un element de infrastructură destul de scump. În toate centrele universitare mari din ţară există cel puţin unul, la Timişoara de exemplu avem trei. Tot ce ţine de instrumente e scump, dar investiţia trebuie făcută o dată. Trebuie să ai suportul conducerii unităţii sanitare în care lucrezi. Practic, prezenţa în spital a unui microchirurg este un avantaj, el poate să rezolve nişte cazuri altfel considerate imposibil de soluţionat.

    – Remunerarea e punctul nevralgic, e extrem de necompetitivă în sistemul de stat. Posibile talente, microchirurgi de succes în viitor părăsesc ţara pentru a găsi de la început o poziţie mai bună, unde să-şi poată împlini visurile, atât în ceea ce priveşte profesia, cât şi viaţa personală. Pe de altă parte, există instituţii private, din ce în ce mai multe în ţară. Desigur, microchirurgia e scumpă, dar cred că în viitorul apropiat ea va putea fi practicată şi în sistem privat şi aceasta e o motivaţie pentru tineri.