Newsflash
Hi-tech & Gadgets

Mamelon reconstruit cu ajutorul unui polimer

de Florentina Ionescu - mar. 24 2023
Mamelon reconstruit cu ajutorul unui polimer

Un polimer folosit la imprimanta tridimensională (3D) ar putea îmbunătăţi rezultatele reconstrucţiei mamare la pacientele care au avut cancer mamar.

Schela reconstrucție 3D a mamelonului
Schela reconstrucție 3D a mamelonului; Foto: W Weill Cornell Medicine; Spector Lab

Investigatorii de la Weill Cornell Medicine au dezvoltat o tehnică nouă pentru a-i ajuta pe chirurgi să reconstruiască mameloane cu un aspect mai natural la acele paciente care au suferit o operaţie de reconstrucţie mamară, după o mastectomie.

Dr. Jason Spector, profesor de chirurgie plastică la Weill Cornell Medicine, a raportat într-un studiu publicat la 8 martie că, împreună cu colegii săi, a dezvoltat o tehnică de reconstrucţie a mamelonului, utilizând o matriţă imprimată 3D. Acest „schelet” este realizat dintr-un polimer dizolvabil. Ulterior, procesul de vindecare a corpului împreună cu această matriţă dizolvabilă duce la obţinerea unui mamelon. Noile mameloane nu doar că arată și se simt la atingere de parcă ar fi reale, dar în același timp își menţin forma pe o perioadă mai lungă.

„Noi am dezvoltat o nouă abordare în ceea ce privește ingineria mameloanelor pentru reconstrucţia sânului, despre care credem că va avea un impact extrem de pozitiv asupra vieţii pacientelor care au suferit din cauza efectelor cancerului mamar și din cauza unei mastectomii”, a declarat dr. Jason Spector. El conduce și departamentul de chirurgie plastică și reconstructivă de la Weill Cornell Medicine.

În prezent, în chirurgia plastică se folosesc diverse abordări pentru reconstruirea mamelonului, folosind părţi din pielea pacientelor. Cu toate acestea, în urma procesului de vindecare, mamelonul se aplatizează de cele mai multe ori, odată cu trecerea timpului. Astfel, într-un an sau doi de la operaţie, este posibil ca acesta să fie complet plat.

Crearea condiţiilor optime

Dr. Spector și echipa sa și-au propus să descopere o alternativă mai bună. Așa a luat naștere parteneriatul cu Tepha, companie care creează un polimer numit P4HB.

Cercetătorii au folosit polimerul P4HB și l-au introdus la o imprimantă 3D, pentru a crea o matriţă de forma și dimensiunea mamelonului. Pe un model animal, ei au arătat că, în timp, matriţa din polimer se descompune. Prin procesul natural de vindecare a corpului, spaţiile goale din ea se vor umple cu ţesuturi grase și vasculare.

„Dacă noi creăm condiţiile optime și folosim tiparul potrivit ca dimensiune, corpul însuși va fi inginerul care va crea ţesutul”, a conchis dr. Spector. În prezent, echipa sa lucrează cu acest polimer în al doilea studiu. Cercetătorii speră să reducă timpul necesar dizolvării polimerului din care este făcută matriţa, de la șase luni la doar trei luni.

 

 


Notă autor:

https://medicalxpress.com/news/2023-03-3d-printed-scaffold-breast-reconstruction-results.html

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe