În fiziologie şi terapeutică, oligoelementele
fac de multă vreme concurenţă substanţelor extrase din plante. Deşi cele din
urmă îşi adjudecă prioritatea, având ca aliată experienţa populară multiseculară,
progresul neuroştiinţelor aduce întăriri primelor. Treptat, începând cu
valorizarea calciului în excitabilitatea nervoasă, până la descoperirea
relativ recentă a canalelor de calciu, au pătruns în spaţiul microproceselor
neuronale, cu paşi egali dar siguri, sodiul şi potasiul, magicienii
transmiterii influxului nervos şi ai fenomenelor de membrană, împreună cu
litiul, un eutimizant remarcabil. Ultimul venit, dar care câştigă din ce în ce
mai mult teren, este magneziul, care se substituie, în multe ocazii, celorlalte
oligoelemente. El se regăseşte ca un cation activ atât în masa circulantă, cât şi
dincolo de bariera hematoencefalică, extra- şi intraneuronal. Această din urmă localizare
este deosebit de importantă, pentru că îi permite să intre în relaţie cu populaţia
mitocondrială şi chiar cu materialul genetic.
Chintesenţa informaţiilor despre „galaxia“
magneziului se găsesc în importanta monografie: Magnesium in the central nervous system, publicată sub redacţia prof. dr. Robert Vink de la
Universitatea din Adelaide (Australia) şi prof.
dr. Mihai Nechifor de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T.
Popa“ Iaşi. Cartea, conţinând capitole scrise de unii dintre cei mai cunoscuţi
experţi în domeniul cercetării magneziului, adună sintetic ultimele date
experimentale şi clinice privitoare la rolul magneziului în sistemul nervos
central. Ea oferă unghiuri de abordare complete şi actuale al acestei
patologii, înmănunchind descoperirile contemporane ale neuroştiinţelor şi
oferind explicaţii pentru mecanismele moleculare implicate în funcţionarea
creierului.
Impresionanta materie ştiinţifică conţinută
în volum face imposibilă o relatare succintă sub formă de recenzie. De aceea,
am optat pentru vitrinarea ideilor care ies în evidenţă din cadrul fiecărei
comunicări. Astfel: • Concentraţia magneziului liber poate fi stabilită in vivo în creierul uman prin
spectroscopia cu rezonanţă magnetică. Ea este în creier la jumătate din cea din
muşchii scheletici (Free magnesium
concentration in the human brain, autori: Stefano Iotti şi Emil Malucelli) •
Magneziul este al patrulea important cation în corpul uman şi al doilea
cantitativ în interiorul celulei. Numeroase funcţii celulare şi enzime incluzând
canalele ionice, ciclurile metabolice şi căile de semnalizare sunt reglate de
acesta (Intracellular magnesium
homeostasis, autor: Andrea M. P. Romani) • Este cunoscut faptul că
magneziul intră în sistemul nervos central prin bariera hematoencefalică şi
este transportat activ de celulele coroidale epiteliale în interiorul
lichidului cefalorahidian. Mecanismul care stă la baza acestui fenomen necesită
încă investigaţii suplimentare (Magnesium
transport across the blood-brain barriers, autori: Mounir N. Ghabriel şi
Robert Vink) • Curba de tip parabolic care figurează dependenţa sintezei
proteice de concentraţia Mg2+ este similară cu aceea a preparatelor
ribozomice acelulare, reflectându-se ulterior în iniţierea sintezei ADN (Intracellular free Mg2+ and MgATP2– in coordinate
control of protein synthesis and cell proliferation, autor: Harry Rubin) •
Deficienţa extracelulară de magneziu induce apoptoza mai ales datorită
stresului oxidativ, în timp ce mobilizarea magneziului din depozitele intracelulare
urmată de creşterea magneziului liber citosolic pare că acţionează în faza
efectorie (Magnesium and the Yin-Yang
interplay in apoptosis, autori: Valentina Trapani, Lucia Mastrototaro şi
Federica I. Wolf) • Deoarece eliberarea de neurotransmiţători, excitabilitatea
neuronală şi activarea NMDA-R este modulată de Mg2+, o schimbare în
hemostazia acestuia poate afecta tonusul şi plasticitatea sinaptică din reţeaua
neuronală şi în consecinţă poate altera capacitatea de memorare. În plus,
modificarea Mg2+ din creier poate fi privită ca un mecanism
contribuind la îmbătrânirea cognitivă (Brain-free
magnesium homeostasis as a target for reducing cognitive aging, autor:
Jean-Marie Billard).
Cu această comunicare se încheie prima secţiune
a lucrării: „Magneziul în creierul normal“. Cea de-a doua se ocupă de
„Magneziul în bolile nerurologice“:• Efectele Mg2+ asupra funcţiei cognitive în creierul normal şi
patologic investigată în laborator pe rozătoare sunt încurajatoare, ca şi
abilitatea terapiei cu acest ion de a îmbunătăţi performanţele cognitive în
creierul lezat (The role of magnesium
therapy in learning and memory, autor: Michael R. Hoane) • Rolul Mg2+ în
patogeneza nevrozei este bine descris, menţionându-se că deficienţa lui produce
o depresie corticală extinsă şi alterează procesarea nociceptivă şi eliberarea
de neurotransmiţători (Magnesium in
headache, autori: Lisa A. Yablon şi Alexander Mauskop) • Ionul de magneziu
este un cofactor crucial care joacă un rol esenţial în interiorul celulei şi
reglează o varietate de reacţii biochimice. Modificări intra- şi extracelulare
de Mg2+ influenţează funcţiile celulelor şi ţesuturilor.
Administrarea sistemică a acestui cation poate constitui o alternativă pentru
ameliorarea barierei hematoencefalice şi diminuarea edemului cerebral (The role of magnesium in edema and
blood-brain barrier disruption, autori: Mehmet Kaya şi Bulent Ahishali) • Eficacitatea
Mg2+ administrat fie pentru a preveni, fie pentru a
trata deficitul de auz a fost dovedită în mai multe studii la animale şi la
oameni – în particular în pierderea auzului produsă de zgomote (Magnesium and hearing Ioss, autori:
Izabelle Sendowski, Xavier Holy, Florent Raffin şi Yves Cazals) • Administrarea
parenterală de magneziu pe cale intravenoasă, intratecală sau epidurală poate
reduce durerea, având un efect anestezic şi analgezic cerut intra- şi
postoperator. Efectele sale benefice au fost demonstrate la pacienţii suferinzi
de durere neuropatică, algii legate de neoplasme neurologice, nevralgie
postherpetică, neuropatie diabetică (The
role of magnesium in pain, autori: Hyo-Seok Na, Jung-Hee Ryu şi Sang-Hwan
Do) • Scăderea Mg2+ a fost identificată ca jucând un rol-cheie în
procesul secundar posttraumatic, în parte datorită rolului său central în
reglarea unui mare număr de cauze remanente. Declinul său este asociat şi cu
apariţia deficitelor motorii şi cognitive (The
role of magnesium in CNS injury, autori: Naomi L. Cook, Frances Corrigan şi
Corinna van den Heuvel) • Mai multe studii pe animale puse în condiţii de
ischemie cerebrală, descărcări epileptice, hipoxie-ischemie perinatală,
hemoragie subarahnoidiană şi traumatism cranian au beneficiat de rezultate
pozitive prin terapia cu magneziu. Date de laborator arată că activitatea
neuroprotectoare a magneziului este prezentă numai în condiţiile hipotermiei
ischemice (The use of magnesium in
experimental cerebral ischemia, autori: Bruno P. Meloni, Kym Campbell şi
Neville E. Knuckey) l Utilitatea magneziului constă în faptul că este un agent
neuroprotector ieftin şi la îndemână, reducând vasospasmul cerebral şi volumul
infarctat după producerea unei hemoragii subarahnoidiene (Magnesium in subarachnoid hemorrhage, autor: Walter M. van den
Bergh) • Administrarea intravenoasă de sulfat de magneziu se distinge ca o măsură
ideală în accidentul vascular cerebral, fiind ieftină, la îndemână, uşor de
administrat şi fără efecte adverse (Magnesium
in clinical stroke, autori: Jeffrey L. Saver şi Sidney Starkman) • Cunoştinţele
derivate din studiile preclinice relevă un scenariu complex în care scăderea
magneziului poate avea atât un efect antitumoral, cât şi unul protumoral,
deoarece inhibă creşterea tumorii la locul de origine, dar facilitează
implantarea metastazelor (Magnesium and
cancer: more questions than answers, autori: Marzia Leidi, Federica I. Wolf
şi Jeanette A. M. Maier) • Este de aşteptat ca Mg2+ să prevină şi să amelioreze cazurile de boală
Parkinson, deoarece este esenţial pentru funcţiile celulare de transport al
ionilor de calciu şi potasiu (Magnesium
in Parkinson’s disease: an update in clinical and basic aspects, autori:
Kiyomitsu Oyanagi şi Tomoyo Hashimoto). Secţiunea a treia a cărţii conţine
implicarea magneziului în bolile psihiatrice: • Nivelul magneziului a fost găsit
scăzut în diferite ţesuturi ale pacienţilor cu Alzheimer şi corelat negativ cu
deteriorarea clinică. Explicaţia constă în faptul că oligoelementul afectează
multe mecanisme biochimice vitale pentru plasticitatea neuronală şi sinaptică,
incluzând răspunsul receptorilor NMDA la aminoacizii excitanţi, influenţând
stabilitatea şi vâscozitatea membranei celulare în antagonism cu calciul (Magnesium in Alzheimer’s disease, autori:
Dehua Chui, Zheng Chen, Jia Yu, Honglin Zhang, Weishan Wang, Yuetao Song, Huan
Yang şi Yi Liu) • Hipomagneziemia a fost asociată cu stările de stres din
cefaleea fotosensibilă, fibromialgie, sindromul de oboseală cronică, stresul
audiogenic, la rece şi de traumă fizică (Magnesium
and stress, autori: Magdalena D. Cuciureanu şi Robert Vink) • La mulţi
pacienţi nevrotici se găseşte o reducere a concentrării magneziului plasmatic şi
intracelular. Administrarea acestuia scade anxietatea, panica, fobia şi ameliorează
deficitul de atenţie şi de somn. Se consideră că magneziul acţionează prin
reducerea eliberării de glutamat presinaptic; reducerea activităţii
receptorilor NMDA, în competiţie cu calciul, efect modulator anosteric pozitiv
la nivelul unor receptori metalotropic presinaptici ai glutamatului, scăderea
eliberării de catecolamină printr-un efect presinaptic direct (Magnesium in neuroses and neuroticism,
autori: Victoria Papadopol şi Mihai Nechifor) • Mg2+ a fost
găsit printre factorii cruciali ai activităţii celulare. Se face o scurtă
trecere în revistă a farmacologiei şi geneticii implicate în transportul său şi
a studiilor clinice şi biologice ale suplimentării cu magneziu în ADHD şi
autism la copii (Magnesium, hyperactivity
and autism in children, autori: Marianne Mousain-Bosc, Christian Siatka şi
Jean-Pierre Bali) • Cercetările au arătat că pacienţii schizofrenici şi
paranoici în stare acută şi fără tratament prezintă o scădere semnificativă a
nivelului magneziului intracelular. Terapia cu haloperidol sau risperidonă
creşte semnificativ concentraţia intracelulară de Mg2+, fără a modifica concentraţia plasmatică a
ionului (Magnesium in psychoses –
schizophrenia and bipolar disorders, autor: Mihai Nechifor) • Deficienţa de
magneziu produce o deturnare a NMDA cuplat cu canale de calciu. Administrarea
orală de magneziu la animale produce efecte comparabile cu cele ale
medicamentelor antidepresive (Magnesium
and major depression, autori: George A. Eby III, Karen L. Eby şi Harald
Murck) • În toxicomanii, magneziul reduce adicţia la opiacee şi psihostimulante.
El descreşte tentaţia de autoadministrare a cocainei şi amfetaminelor. În
adicţia heroinică, alcoolică şi a altor droguri, concentraţia plasmatică şi
intracelulară de magneziu este mai scăzută decât la subiecţii sănătoşi (Magnesium in drug abuse and addiction, autor:
Mihai Nechifor).
Reunind imaginea „din satelit“ pe care
credem că am prins-o, se poate afirma, în consens cu autorii, că alcătuirea
acestui volum colectiv este rezultatul eforturilor neobosite ale acelor cercetători
care şi-au dedicat activitatea studiului rolurilor pe care magneziul le joacă în
sistemele biologice.
