Newsflash
Internaționale

Ablaţia minim invazivă a insulinoamelor

de Dr. Diana Andronache - dec. 2 2022
Ablaţia minim invazivă a insulinoamelor

Ablaţia endoscopică cu radiofrecvenţă ghidată cu ultrasunete (EUS-RFA) poate fi o alternativă mai puţin invazivă la rezecţia insulinoamelor pancreatice în rândul pacienţilor care nu sunt eligibili sau refuză intervenţia chirurgicală.

Ghidurile Societăţii Europene de Tumori Neuroendocrine recomandă însă, ca terapie de elecţie pentru neoplasmele neuroendocrine pancreatice rezecabile, intervenţia chirurgicală, aceasta fiind curativă la 90% dintre pacienţii cu insulinom.

Un studiu retrospectiv efectuat pe zece pacienţi cu insulinom pancreatic arată însă că prin EUS-RFA, tehnică minim invazivă, poate fi obţinută remisiune clinică, definită ca prezenţa unor niveluri normale ale glicemiei și absenţa simptomelor asociate hipoglicemiei, la 6 și la 12 luni. Dimensiunea medie a formaţiunii tumorale a fost de 11,9 mm.

La doi pacienţi au apărut dureri abdominale ușoare postprocedural, în decurs de 24 de ore, însă au fost tratate cu o singură administrare de analgezice non-opioide, iar un pacient a avut sângerare precoce urmată de hemostază spontană. Răspunsul radiologic complet, documentat prin tomografie computerizată abdominală cu substanţă de contrast, la 90 de zile după procedură, a fost obţinut la toţi cei zece pacienţi.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe