Newsflash
Internaționale

Amazon participă la un studiu pentru un vaccin împotriva cancerului

de Dorina Novac - iul. 19 2022
Amazon participă la un studiu pentru un vaccin împotriva cancerului

Amazon dezvoltă vaccinuri împotriva cancerului, în parteneriat cu Fred Hutchinson Cancer Center, cu sediul în Seattle.

Potrivit unui document postat pe Clinicaltrials.gov, Amazon și Fred Hutchinson caută 20 de pacienți cu vârsta peste 18 ani pentru un studiu de fază 1, aprobat de Administrația Americană pentru Alimente și Medicamente (FDA), scrie CNBC.

amazon

Scopul studiului este dezvoltarea unor vaccinuri personalizate, care să trateze cancerul de sân și de piele, se arată în document.

Citește și: O doză de vaccin HPV oferă protecţie solidă împotriva cancerului de col uterin

Studiul a fost publicat pentru prima dată în octombrie anul trecut și a fost lansat la data de 9 iunie. Potrivit sursei citate, acesta va fi finalizat până la 1 noiembrie 2023.

Centrul pentru cancer Fred Hutchinson va sponsoriza și conduce studiul, în timp ce Amazon este listat drept colaborator.

„Este foarte devreme, dar Fred Hutch a primit recent permisiunea de la Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA pentru a continua cu un studiu clinic de fază I și nu este clar dacă va avea succes. Acesta va fi un proces lung, pe mai mulți ani – dacă ar progresa, am fi deschiși să colaborăm cu alte organizații din domeniul sănătății care ar putea fi, de asemenea, interesate de eforturi similare”, a declarat purtătorul de cuvânt pentru CNBC într-un comunicat.

Amazon a lansat în 2020 o farmacie online, și-a intensificat serviciul de telesănătate, numit Amazon Care, și a dezvoltat serviciile de îngrijiri medicale la domiciliu.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe