Acasă » ACTUALITATE » Internaționale
Amazon plănuiește să intre în industria farmaceutică

În Statele Unite ale Americii, gigantul Amazon și-a dezvoltat în luna noiembrie o divizie intitulată Amazon Pharmacy.
Acest serviciu le permite clienților să facă tranzacții în zona de farmaceutice prin intermediul platformei Amazon și să primească livrări nelimitate, gratuite, dacă au un abonament Amazon Prime.
Potrivit BBC, deși Amazon încă nu a anunțat planurile pe care le are în alte țări în acest sector, chimiștii din Regatul Unit al Marii Britanii se pregătesc pentru un nou competitor. Intrarea pe piața de farmaceutice în UK va afecta farmaciile și pe cei care vând astfel de produse online. Ceea ce le lipsește farmaciilor din UK, spune un specialist citat de BBC, este logistica, iar la acest capitol Amazon stă excepțional de bine.
„Este exact ceea ce își doresc consumatorii – să aibă o rețetă până la 10 dimineața și să le fie distribuite produsele de către Amazon seara”, a declarat Ahsan Bhatti, proprietarul unei farmacii online numite Quick Meds.
O declarație mai veche a directorului executiv al Amazon sugera că, printre altele, Amazon oferă prețuri mai bune prin faptul că taie costurile adăugate de intermediari în lanțul de distribuție.
Sectoarele farmaceutice și de sănătate au lanțuri complexe și ineficiente de distribuție, potrivit analizei BBC, pe care Jeff Bezos ar vrea să le scurteze. Asta înseamnă, în cele din urmă, că Amazon ar putea negocia prețuri mai bune și că ar putea oferi discounturi consumatorilor care vor cumpăra acest gen de produse online, prin Amazon Pharmacy.