Pe lângă faptul că apatia ar putea să prezică debutul demenței, apariția acestei nepăsări sau lipse de motivație ar putea să ofere o „fereastră a oportunităților” în ceea ce privește tratarea acestei boli în stadii precoce. Aceasta este concluzia unei noi cercetări realizate de o echipă de oameni de științ, condusă de profesorul  James Rowe de la Universitatea Cambridge, scrie www.sciencedaily.com.

Potrivit sursei citate, demența frontotemporală este o cauză semnificativă a demenței în rândul persoanelor tinere. Ea este adesea diagnosticată între vârsta de 45 de ani și 65 de ani. În plus, această formă de demență modifică comportamentul, limbajul și personalitatea, ducând la impulsivitate, la comportament inadecvat social și la comportamente repetitive sau compulsive.

O trăsătură comună a demenței frontotemporale este apatia, cu o lipsă a motivației, a inițiativei și a interesului față de unele lucruri. Nu este vorba despre depresie, arată sursa citată, nici de lene, însă poate fi confundată cu acestea.

Scanarea creierului anumitor persoane, în cadrul studiilor, a arătat că la oamenii cu demență frontotemporală, boala este cauzată de micșorarea anumit părți din partea frontală a creierului – și cu cât este mai severă micșorarea zonelor, cu atât este mai gravă apatia. Însă oamenii de știință atrag atenția că apatia poate debuta cu decenii înaintea altor simptome și că ar putea fi un semn al problemelor care urmează să apară.

„Apatia este unul dintre cele mai frecvente simptome la pacienții cu demență frontotemporală. Ea este legată de declinul funcțional, de scăderea calității vieții, de pierderea independenței și de o rată mai mică de supraviețuire. Cu cât descoperim mai multe despre efectele precoce ale demenței frontotemporale, când oamenii încă se simt bine în propria piele, cu atât mai bine putem trata simptomele și putem î+amâna sau chiar preveni demența”, a declarat Maura Malpetti, cercetător în domeniul ştiinţelor cognitive de la Departmentul de Neuroștiințe Clinice, la Universitatea din Cambridge.

Cercetătorii spun că demența frontotemporală poate fi genetică și că aproximativ o treime dintre pacienți au un istoric familial cu această formă a bolii. Acest studiu nou, condus de profesorul Rowe și de colegii săi, a implicat 304 persoane sănătoase care aveau un defect la o genă care cauzează demență frontotemporală și 296 dintre rudele acestora, care aveau gene normale. Participanții la studiu au fost urmăriți pe o perioadă de mai mulți ani. Niciunul dintre ei nu avea demență. Cercetătorii au vrut să afle dacă există modificări în ceea ce privește apatia, au efectuat teste de memorie și investigații de tipul IRM la nivelul creierului.

„Prin faptul că am studiat oamenii de-a lungul timpului (...) am arătat că până și modificările subtile în apatie au prezis o schimbare în ceea ce privește cogniția, dar acest lucru nu a fost valabil și în sens invers. Noi am observat micșorarea locală a unor zone din creier care susțin motivația și inițiativa, cu mulți ani înainte de debutul așteptat al simptomelor”, a declarat Maura Malpetti, primul autor al studiului.