Mai ţii minte cum era viaţa ta, înainte ca ea să fie haşurată de termene limită, de obiective urgent de îndeplinit, de teroarea ceasului deşteptător şi a smartphone-ului? Aveai timp suficient ca să explorezi lumea cu toate simţurile, să te opreşti şi să miroşi florile, să priveşti cerul, să desenezi pe asfalt.

E suficient să readuci la suprafaţă amintirile din copilărie, să asculţi melodia preferată, să admiri un apus uimitor de soare, pentru ca binele şi bucuria să-ţi invadeze toţi porii. Toate sunt experienţe estetice trăite cândva, care ne îmbogăţesc mai târziu, ca adulţi, făcându-ne permeabili unor expresii artistice mai profunde şi mai variate.

Esenţa umanităţii

Experienţele estetice, la fel ca şi cele artistice, sunt înscrise în ADN-ul nostru, arată un material publicat de organizaţia filantropică dedicată sănătăţii creierului dana.org. Experienţele arstitice sunt imperative ale evoluţiei umane, o parte esenţială a umanităţii noastre, şi sunt fundamentale pentru sănătatea şi bunăstarea noastră, pentru capacitatea de a învăţa.

Artiştii au intuit dintotdeauna acest adevăr – dar abordarea percepţiei şi rolului artelor, din punct de vedere ştiinţific, este relativ nouă.

Combustibilul evoluţiei

Modul în care artele stimulează creierul - prin recompensă, plăcere şi prin circuitele neuronale ale fricii - confirmă legătura lor cu supravieţuirea noastră ca specie, susţine biologul american E.O. Wilson. Şi astăzi, artele şi-au păstrat funcţia primordială, aceea de a susţine comunicarea şi relaţiile sociale.

Omul este proiectat pentru experienţe estetice, fie ele lumeşti, fie elevate, scrie filozoful american Dennis Dutton în cartea sa The Art Instinct (Instictul Artei).

Antropologul american Ellen Dissanayake afirmă că arta a jucat un rol esenţial în evoluţia omului şi în capacitatea sa de a se adapta. În cartea sa, Homo Aestheticus, opinează că autoexprimarea prin creaţii artistice reprezintă o nevoie umană de bază. Antropologul a documentat acest impuls artistic universal prin studiul culturilor de pe glob. A arătat că inclusiv popoarele nomade, care nu deţin multe bunuri materiale, îşi împodobesc corpul, decorează obiecte şi practică ritualuri comunitare cu cântece şi dansuri. 

Artele au fost leac de-a lungul timpurilor – de la muzica sacră a călugărilor gregorieni la ritualurile nativilor americani. Dar, în ciuda utilităţii lor universale, abia în urmă cu 15 ani oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că nu ne permitem să trăim fără ele.

O trăire unică

Experienţele estetice au un puternic impact asupra minţii şi organismului. Creează substraturi neurale şi conexiuni complexe. Asimilăm lumea prin simţurile noastre şi îi dăm semnificaţie prin cogniţie. Din această interacţiune rezultă o experienţă unică pentru fiecare dintre noi.

Cercetătorii din domeniu studiază activarea sistemului de recompensă din creier şi a reţelei modului de repaus (DMN), când un individ trăieşte o experienţă artistică sau creează. Sistemul de recompensă eliberează neurotransmiţători - dopamina, serotonina, ocitocina - , care dau senzaţia de plăcere şi de emoţie pozitivă.

Reţeaua modului de repaus, asociată altădată doar cu reveria, este acum conectată cu multe alte funcţii diferite. Acestea includ empatia, imaginaţia, creativitatea şi cogniţia, care ne îi permit individului să se pună în pielea artistului şi să simtă ce a simţit el.  

Galerie imagini (2)

Pionierii neuroesteticii

Termenul „neuroestetică” a fost formulat la sfârşitul anilor ’90 de către Semir Zeki, profesor la University College of London. Cercetarea era centrată iniţial pe estetica emipirică - examinarea bazei neurale a modului în care o persoane percepe şi judecă o operă de artă, precum şi experienţa estetică aferentă.

La University of California din San Diego, neurobiologul V.S. Ramachandran a emis cele opt legi ale experienţei artistice, pentru a descrie mecanismele neurale care stau la baza plăcerii date de arta vizuală. Într-o lucrare avându-l drept coautor pe William Hirstein, Ramachandran a arătat că tehnicile folosite de artiştii vizuali - simetria, echilibrul, compoziţia - generează o atracţie estetică şi un răspuns agreabil, pentru care creierul privitorului este cât se poate de dotat.

Senzaţie, emoţie, semnificaţie

În 2000, neurobiologul francez Jean-Pierre Changeux a explorat rolul memoriei şi emoţiei în contemplarea artei. A emis ipoteza că experienţa stimulează un complex mintal, implicând identificarea formelor, procese de memorie pe termen scurt şi lung, identificarea celuilalt cu sinele, permiţând individului să facă legătura dintre forme şi chipuri cu sensuri mai vaste.

Dar acest nou val al cercetării nu a fost preocupat doar de artele vizuale. Prin anii ’80, Robert Zatorre, un neurobiolog cognitiv de la McGill University din Montreal, a început să studieze impactul neurologic al muzicii. Zattore credea că înţelegerea felului în care percepem muzica, la nivel neurologic, ar duce la o mai bună a înţelegere a organizării şi structurii creierului. Neurobiologul Anjan Chatterjee de la University of Pennsylvania a definit mai apoi experienţa artei ca pe o triadă compusă din senzaţie, emoţiei şi semnificaţie. A arătat că un eveniment estetic declanşează un răspuns somatic şi emoţional, care duce la semnificaţii mai profunde la nivel personal.

Cercetare extinsă

Astăzi, domeniul a evoluat dincolo de scopul său iniţial, cu tot mai multe dovezi al impactului direct al artelor vizuale, arhitecturii, designului, media digitale, muzicii asupra creierului uman, biologiei şi comportamentului.

Pentru neurobiologii cercetători, identificarea sistemelor şi mecanismelor cerebrale care reacţionează la arte e la fel ca a căuta harta unei comori ascunse. Oamenii de ştiinţă pot acum identifica markeri biologici care oferă modalităţi obiective, măsurabile pentru a caracteriza schimbările din creier. Folosesc senzori „smart” pentru a măsura schimbările de respiraţie, temperatură, ritm cardiac şi reacţiile cutanate, când oamenii intră în contact cu arta.

Abordări în medicină

În ciuda avansului tehnologic în domeniul medical, o mulţime de probleme de sănătate rămân nerezolvate - în speţă, depresia, sau bolile neurodegenerative, precum Alzheimer şi Parkinson.

Pentru a gestiona aceste tot mai crescute ameninţări la adresa sănătăţii publice, oamenii de ştiinţă se gândesc să incorporeze în tratament intervenţii dinafara medicinei tradiţionale - intervenţii care sunt captivante, valorizante şi nu foarte scumpe.

Domeniul neuroesteticii oferă dovezi ştiinţifice cum că abordările bazate pe artă pot ajuta la îmbunătăţirea mobilităţii, sănătăţii mintale, vorbirii, memoriei, învăţării şi la gestionarea mai bună a durerii. Astfel de intervenţii ar putea scădea costurile şi povara bolilor cronice, tulburărilor neurologice şi problemelor mintale pentru milioane de oameni.

În lume, o mulţime de iniţiative de pionierat au făcut trecerea de la teorie la practică.

Iniţiative în spitale

Muzica reduce stresul, se ştie. Iar a oferi muzică în locuri cu un înalt potenţial de stres, cum sunt unităţile de primiri urgenţe, ar putea avea implicaţii majore pentru sănătate.

Recent, un număr în creştere de doctori din Canada şi din Marea Britanie s-au alăturat mişcării, prescriindu-le pacienţilor vizite la muzeu şi activităţi artistice.

Şi la noi, asociaţia Create.Act.Enjoy, iniţiată de câţiva tineri artişti, foloseşte arta pentru a alina suferinţa din spitale. Din 2012 încoace, în fiecare vară, asociaţia organizează în câteva unităţi sanitare din Cluj Napoca şi din Râmnicu Vâlcea concerte şi ateliere creative. În 2020, primul an al pandemiei, asociația a deschis minibiblioteci pentru bolnavii care nu puteau să părăsească incinta spitalului şi nici să primească vizitatori. Membrii Create.Act.Enjoy sunt convinşi că activităţile artistice propuse ameliorează sănătatea psihică, emoţională şi fizică a pacienţilor, indiferent de vârstă.