Newsflash
Internaționale

Avertizări privind siguranța unor medicamente

de Dr. Mădălina Badea - ian. 31 2020
Avertizări privind siguranța unor medicamente

Noi avertizări au fost emise recent privind siguranța unor medicamente sau clase terapeutice, precum flouroquinolonele și anticanceroasele. Sunt necesare studii suplimentare privind veridicitatea acestor asocieri.

Avertizari siguranta medicamentelorUn nou raport semestrial privind siguranța unor medicamente a fost publicat recent de Food and Drug Administration (FDA) în Statele Unite ale Americii. Cinsprezece substanțe sau clase terapeutice au fost incluse pe această listă, împreună cu reacțiile lor adverse, fiind necesare investigații suplimentare privind anumite asocieri. Ulterior, pot fi întreprinse diverse acțiuni, de la includerea acestor reacții adverse pe prospect până la limitarea utilizării sau chiar retragerea de pe piață a compușilor.

Terapia anticanceroasă, în fruntea listei

Cisplatinul, utilizat în tratamentul afecțiunilor oncologice, ar putea genera tromboză la nivel aortic. De asemenea, se investighează legătura dintre capecitabina folosită în tratamentul cancerului de sân, gastric sau colorectal și toxicitatea sa cerebeloasă. Inhibitorii kinazei ciclin-dependente 4/6, administrați în cancerul de sân metastazat, sunt investigați privind legătura cu afectarea pulmonară interstițială și pneumonita. Bosutinib, imatinib și ponatinib, inhibitori de tirozin-kinază utilizați în tratamentul leucemiei mieloide cronice, ar putea induce disfuncție tiroidiană. Axicabtagene ciloleucel, folosit în tratamentul limfomului B cu celule mari, ar putea produce disfagie. În legătură cu capsulele de tacrolimus, există anumite supoziții privind echivalența lor terapeutică.

Avertizări repetate privind fluoroquinolonele

Lista continuă cu diverse produse comerciale ce conțin fluoroquinolone (Moxifloxacin, Delafloxacin, Ciprofloxacin, Gemifloxacin, Levofloxacin), care ar putea avea un rol în apariția regurgitării aortice și mitrale. Nu este prima oară când această clasă de medicamente a fost inclusă pe lista FDA, mențiuni recente sugerând o posibilă conexiune între folosirea lor și apariția unor probleme precum anevrismele aortice (decembrie 2018), hipoglicemia și afecțiunile psihiatrice (iulie 2018) sau afecțiuni ale tendoanelor, mușchilor, articulațiilor, nervilor și sistemului nervos central (iulie 2016).

Este investigată legătura dintre vancomicină și apariția unor reacții cutanate severe, precum sindromul Stevens-Johnson sau necroliza epidermică toxică, precum și rolul baloxavir marboxil, utilizat în tratamentul gripei, în apariția unor astfel de reacții cutanate. Oritavancinul este un antibiotic cu o structură chimică similară vancomicinei, administrat pentru infecții bacteriene grave cu germeni Gram pozitivi, existând îngrijorări privind reacțiile adverse legate de infuzia acestui medicament. Șase dintre medicamentele utilizate în tratamentul infecției cu HIV ar putea avea toxicitate renală.

Baricitinib, utilizat în tratamentul poliartritei reumatoide, poate produce reacții de hipersensibilitate. Pentosan polisulfat de sodiu, folosit pentru sindromul vezicii dureroase, ar putea induce afecțiuni oculare. Acetatul de glatiramer este un medicament imunomodulator administrat la pacienții cu scleroză multiplă, în legătură cu acesta fiind emise precauții privind erori în utilizarea dispozitivului de administrare. De asemenea, acidul dezoxicolic ar putea produce cicatrici la locul de injectare.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe