Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Internaționale

Cel puțin 115.000 de angajaţi din sănătate au murit din cauza COVID-19

Viața Medicală
Dorina Novac marţi, 25 mai 2021, ora 13:25

Cel puțin 115.000 de lucrători din domeniul sănătății și asistenței medicale au murit din cauza COVID-19 de la începutul pandemiei, a declarat, luni, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a vorbit în deschiderea adunării generale a membrilor OMS despre eforturile depuse și sacrificiile făcute de lucrătorii din sănătate din întreaga lume în lupta cu pandemia de COVID-19, scrie medicalxpress.com.

OMS

„Sunt mulţi cei care au fost ei înşişi infectaţi şi, deşi rapoartele sunt rare, estimăm că cel puţin 115.000 de angajaţi din domeniul sănătății şi din centre de îngrijire au plătit cu preţul suprem în timp ce lucrau pentru ceilalţi oameni”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Acesta a subliniat că mulți lucrători din domeniul sănătății s-au simțit, la începutul pandemiei, neajutorați și neprotejați, din cazua lipsei de echipamente de protecție.

Directorul OMS a denunţat încă o dată „inegalitatea scandaloasă” în ceea ce priveşte accesul la vaccinuri pe plan mondial, avertizând că „perpetuează pandemia”.

Astfel, potrivit lui, peste 75% din toate dozele de vaccinuri anti-COVID din lume au fost administrate în doar 10 ţări.

„Numărul de doze administrate în lume până în prezent ar fi fost suficient pentru a vaccina toți lucrătorii din domeniul sănătății și persoanele în vârstă, dacă ar fi fost distribuite în mod echitabil. (...) Nu există o modalitate diplomatică de a spune acest lucru: un mic grup de ţări care fabrică şi cumpără majoritatea vaccinurilor controlează soarta restului lumii”, a adăugat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Etichete: OMS director OMS pandemia de COVID-19 lucratori din sanatate

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.