Jurnaliștii de la newsweek.com au realizat un top al celor mai bune spitale din lume pentru anul 2022.
De mai bine de doi ani, cele mai bune spitale din lume s-au aflat în prima linie în ceea ce privește medicina la nivel mondial, evoluând în mod constant în lupta împotriva COVID-19.
Potrivit experților care i-au ajutat pe jurnaliștii de la newsweek.com să realizeze topul lor anual al celor mai bune spitale din lume - World's Best Hospitals – asta a însemnat că acele spitale au învățat să se adapteze rapid la provocările noi și la provocările existente și să improvizeze pe parcurs.
De exemplu, potrivit dr. Gary S. Kaplan, fost CEO al Virginia Mason Franciscan Health și actual vicepreședinte senior al CommonSpirit Health, „Pandemia a exacerbat deficitul de personal medical din domeniul sănătății în întreaga lume, în special în sfera asistenților medicali”.
Un alt exemplu este oferit de David Bates, șeful departamentului de medicină internă genrală și de îngrijire primară la Boston's Brigham and Women's Hospital (spital aflat pe poziția numărul 17 în lista realizată de Newsweek), care afirmă că:
„Noi am fost nevoiți să transformăm foarte rapid paturile de la ATI și să închidem mari zone ale spitalului. Au existat, de asemenea, provocări uriașe în ceea ce privește aprovizionarea cu lucruri cum ar fi ventilatoarele mecanice și echipamentul de protecție personală”.
Directorii unor mari spitale recunosc că multe lecții ar putea fi învățate de pe urma pandemiei de COVID-19, cum ar fi recunoașterea eficacității pe care o au ședințele realizate în mediul virtual (online), prețuirea importanței igienei în spital etc. Însă cea mai mare provocare a fost stabilirea priorităților individuale pentru un scop comun.
Lista de anul acesta cu cele mai bune spitale din lume include trei noi țări – Columbia, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.
Rezultatele arată excelența în domeniul medical în aceste spitale din lume. 21 de țări sunt reprezentate în topul global al celor 150 de spitale. Statele Unite ale Americii conduc cu 33 de spitale, fiind urmate de Germania cu 14 spitale. Italia și Franța au fiecare 10 spitale incluse în listă, iar Coreea de Sud are opt spitale.
Primele trei locuri (în top 250) sunt ocupate de trei spitale din SUA: Mayo Clinic – Rochester; Cleveland Clinic; și Massachusetts General Hospital.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe