Newsflash
Internaționale

Celula care este originea cancerului ovarian, pe cale de a fi descoperită

de Florentina Ionescu - feb. 11 2020
Celula care este originea cancerului ovarian, pe cale de a fi descoperită

Cercetătorii de la Oxford se află foarte aproape de a descoperi celula care este originea cancerului ovarian, iar obiectivul lor este acum de a dezvolta o metodă de screening pentru această boală.

Noua tehnică se numește „single cell RNA sequencing”, scrie medicalxpress.com, adică secvențierea ARN-ului dintr-o singură celulă. Tehnica examinează toate moleculele de ARN dintr-o celulă, pe când tehnica tradițională putea să analizeze doar un grup de celule într-un tip dat. 

ovare cancer ovarian

În cadrul studiilor, oamenii de știință au folosit secvențierea aceasta pentru a analiza ARN-ul din celulele normale individuale din stratul interior (epiteliul) trompelor uterine, strat care este originea majorității cancerelor ovariene. Prin această analiză, experții au putut să identifice noi subtipuri de celule normale din trompele uterine.

Un lucru surprinzător este că „amprenta” moleculară a acestor subtipuri de celule a fost oglindită practic în cancerele ovariene individuale. Cercetătorii au descoperit că secvențierea ARN-ului unei singure celule din trompele uterine normale poate identifica un grup specific de paciente cu cancer ovarian care au cele mai mici șanse de a supraviețui bolii și care nu beneficiază de pe urma tratamentelor actuale.

„Identificarea tipurilor de celule canceroase este un pas timpuriu foarte important în alegerea medicamentelor și tratamentelor pe care le vom utiliza, deoarece diferitele tipuri de celule răspund diferit la tratament. «Clasicul Oxford», noul nostru instrument de clasificare a tumorilor, ar trebui să ne ofere predicții mai precise pentru prognosticul bolii în cazul pacientelor, însă ar trebui să ne și ajute să dezvoltăm terapii țintite pentru fiecare tip de cancer”, a declarat profesorul Ahmed Ashour Ahmed, directorul al laboratorului „Ovarian Cancer Cell Laboratory” de la MRC Weatherall Institute of Molecular Medicine din cadrul Universității Oxford, citat de Medical Xpress.


Notă autor:

Sursa foto: https://pixabay.com/

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe