Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Internaționale

Dapaglifozin în IC cu FEVS ușor redusă sau păstrată

Viața Medicală
Dr. Diana Andronache vineri, 30 septembrie 2022

Terapia cu dapaglifozin reduce riscul combinat de agravare a IC sau de deces de cauză cardiovasculară la pacineții cu insuficienţă cardiacă cu fracţie de ejecţie ușor redusă sau prezervată.

p1Inhibitorii cotransportorului de sodiu-glucoză 2 (iSGLT2), dezvoltaţi iniţial ca agenţi de scădere a glicemiei în tratamentul diabetului zaharat tip 2, reduc riscul de deces în rândul pacienţilor cu insuficienţă cardiacă cronică cu fracţie de ejecţie redusă și la cei cu boală renală cronică, indiferent de prezenţa sau absenţa diabetului zaharat tip 2.

Având în vedere rezultatele favorabile obţinute în studii, ghidurile clinice actuale recomandă cu putere utilizarea iSGLT2 la pacienţii cu insuficienţă cardiacă (IC) cronică și fracţie de ejecţie redusă. Pentru pacienţii cu insufi­cienţă cardiacă și fracţie de ejecţie a ventriculului stâng (FEVS) ușor redusă sau păstrată, există puţine opţiuni de tratament farmacologic.

Date recente au demonstrat că tratamentul cu empaglifozin, un iSGLT2, reduce riscul combinat de spitalizare pentru IC sau de deces de cauză cardiovasculară în rândul pacienţilor cu IC și o FEVS de peste 40%, o constatare care sugerează că beneficiile terapiei cu iSGLT2 pot fi obţinute la toţi pacienţii cu IC, indiferent de FEVS.

În New England Journal of Medicine au fost publicate rezultatele studiului DELIVER, care a avut ca obiectiv evaluarea ipotezei că iSGLT2 dapaglifozin ar reduce riscul de agravare a insuficienţei cardiace sau de deces cardiovascular la pacienţii cu o FEVS ușor redusă sau conservată.

Rezultate favorabile

În acest studiu de fază 3, internaţional, multicentric, de tip dublu-orb, placebo controlat, au fost incluși 6.263 de pacienţi, care au fost urmăriţi pe o perioadă medie de 2,3 ani.

În populaţia globală, rezultatul primar a fost documentat la 512 pacienţi (16,4%) din grupul tratat cu dapaglifozin și la 610 pacienţi (19,5%) din grupul placebo. Numărul deceselor de cauză cardiovasculară și a evenimentelor de agravare a insuficienţei cardiace, atât cele primare, cât și cele recurente, a fost mai mic în grupul tratat cu dapaglifozin, comparativ cu grupul placebo, în populaţia globală și în rândul pacienţilor cu o FEVS mai mică de 60%.

Agravarea insuficienţei cardiace a fost observată la 368 de pacienţi (11,8%) din grupul dapaglifozin și la 455 de pacienţi (14,5%) din grupul placebo, decesul de cauză cardiovasculară la 231 de pacienţi (7,4%), respectiv la 261 de pacienţi (8,3%). Într-un studiu anterior, DAPA-HF, dapaglifozin a redus riscul de agravare a insuficienţei cardiace sau deces cardiovascular la pacienţii cu IC și o FEVS de 40% sau mai mică.

Rezultatele studiului DELIVER le extind pe cele ale studiului DAPA-HF la pacienţii cu IC și o FEVS mai mare de 40% și sunt în concordanţă cu rezultatele studiului EMPEROR-Preserved. Datele obţinute oferă, așadar, dovezi suplimentare pentru a susţine utilizarea unui iSGLT2 ca terapie esenţială la pacienţii cu IC, indiferent de prezenţa sau absenţa diabetului zaharat tip 2 sau a fracţiei de ejecţie a VS.

Citiți și: Cemiplimab în carcinomul cutanat cu celule scuamoase

Etichete: dapaglifozin insuficienta cardiaca studiu

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 199 de lei
  • Digital – 149 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC