Acasă » ACTUALITATE » Internaționale
Doza booster adaptată la varianta Omicron reduce spitalizările

Doza booster a vaccinului anti-COVID dezvoltat de Pfizer şi BioNTech şi adaptat împotriva variantei Omicron a redus semnificativ spitalizările în rândul pacienţilor vârstnici.
Potrivit unui studiu realizat de cercetători israelieni, a existat o reducere de 81% a spitalizărilor în rândul persoanelor cu vârste peste 65 de ani cărora le-a fost administrată doza booster în comparaţie cu cei care au primit cel puţin două doze dintr-un vaccin anti-COVID-19, dar nu şi doza adaptată la Omicron.
Cercetarea a fost desfăşurată de la sfârşitul lunii septembrie până la mijlocul lunii decembrie şi a cuprins 622.701 de persoane cu vârste de cel puţin 65 de ani, eligibile pentru boosterul bivalent. Dintre aceste persoane, 85.314 - reprezentând 14% - au fost vaccinate cu noul booster, scrie Agerpres.
Citește și: Serul adaptat Omicron se poate administra concomitent cu vaccinul gripal
Studiul, realizat de cercetători din cadrul Clalit, furnizor de servicii medicale din Israel, precum şi de la Universitatea Ben-Gurion din Negev şi Sapir College, nu a fost încă supus procedurii de evaluare peer-review.
„Spitalizarea din cauza COVID-19 s-a produs în cazul a şase persoane care au primit vaccinul bivalent şi în cazul a 297 de participanţi care nu l-au primit. S-au înregistrat decese asociate COVID-19 în cazul unei persoane vaccinate cu serul bivalent şi la 73 de participanţi care nu s-au vaccinat cu acest ser”, au precizat autorii studiului.
Deşi o scădere a mortalităţii de 86% nu este determinantă din punct de vedere statistic în contextul ratelor de deces relativ scăzute înregistrate în Israel, scăderea constatată a fost, cu toate acestea, semnificativă, au precizat oamenii de ştiinţă israelieni.
„Participanţii care s-au vaccinat cu serul bivalent au prezentat rate mai scăzute de spitalizare şi mortalitate din cauza COVD-19 în comparaţie cu persoanele care nu au primit acest vaccin, în primele 70 de zile după vaccinare”, au adăugat autorii cercetării.
În timp ce vaccinul bivalent ţinteşte varianta iniţială a noului coronavirus şi subvariantele BA.4 şi BA.5 ale Omicron, oamenii de ştiinţă ţin sub observaţie o altă subvariantă Omicron, XBB.1.5, care se răspândeşte rapid în Statele Unite.