Newsflash
Internaționale

Experții israelieni examinează legătura dintre vaccinul Pfizer și inflamația inimii

de Florentina Ionescu - apr. 26 2021
Experții israelieni examinează legătura dintre vaccinul Pfizer și inflamația inimii

Autoritățile din Israel investighează o posibilă legătură între vaccinul Pfizer și o problemă apărut la inimă în cazul bărbaților cu vârste sub 30 de ani.

În spațiul public a ajuns o informație referitoare la probele prelevate de Ministerul Sănătății din Israel care prezintă motive de îngrijorare, întrucât au fost identificate 62 de cazuri de miocardită din 5 milioane de persoane vaccinate – majoritatea cazurilor după a doua doză. Au fost descoperite și 2 decese, dar nu a fost stabilită o legătură directă. 

pfizer biontech

Potrivit www.timesofisrael.com, detaliile dintr-un raport al Ministerului Sănătății din Israel care conțin informații despre efectele vaccinului Pfizer-BioNtech au ridicat motive de îngrijorare cum că ar exista o posibilă legătură între a doua doză și mai multe zeci de cazuri de miocardită, o inflamație a mușchiului iniii, observată îndeosebi la bărbații cu vârsta sub 30 de ani.

Motivele de îngrijorare provin dintr-un raport intermediar, care a fost prezentat autorităților din minister și șefilor Pfizer în ultimele câteva săptămâni, potrivit postului TV Channel 12. Fragmente din respectivul raport ajuns în presă subliniază că investigatorii nu au dovedit că există o legăturp clară, dar se precizează faptul că aceștia au motive importante de îngrijorare.

Raportul mai spune că din mai bine de 5 milioane de persoane vaccinate în Israel, au existat 62 de cazuri înregistrate de miocardită în zilele de după vaccin. Raportul a mai arătat că 56 din acele cazuri au fost înregistrate după rapel și că cei mai afectați au fost bărbații cu vârste sub 32 de ani.

Raportul mai arată că 60 de pacienți au fost tratați și externați din spital în stare bună. Doi dintre pacienți, despre care s-a raportat că sunt sănătoși până să primească vaccinul (o femeie de 22 de ani și un bărbat de 35 de ani) au murit.

„Rezultatele au fost prezentate companiei Pfizer, iar reprezentanții săi au răspuns că nu au avut rapoarte similare în restul lumii și că ar dori să examineze datele”, se arată într-un fragment din raport.

Detaliile au fost trimise, totodată, către FDA din SUA și către CDC, iar experții acestor două entități fac investigații în acest sens.

Potrivit www.reuters.com, Ministerul Sănătății din Israel a spus duminică că examinează numărul cazurilor de inflamație a mușchiului inimii în cazul persoanelor la care s-a administrat vaccinul împotriva COVID-19 de la Pfizer, deși nu au fost trase încă concluzii. Reprezentanții Pfizer au declarat că nu au observat o rată mai mare a miocarditei decât s-ar fi așteptat în mod normal în cazul populației generale.

Coordonatorul răspunsului la pandemie din Israel, Nachman Ash, a declarat că un studiu preliminar a arătat „zeci de incidente” de miocardită care au fost înregistrate dintre cele peste 5 milioane de persoane vaccinate, în principal miocardita apărând după a doua doză.

„Ministerul Sănătății examinează în prezent dacă există un exces în ce privește morbiditatea și dacă miocardita poate fi atribuită vaccinurilor”, a declarat Nachman Ash, citat de Reuters.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe