Newsflash
Internaționale

Material genetic ar putea fi extras din scrisorile scrise de Vlad Țepeș

de Florentina Ionescu - ian. 3 2023
Material genetic ar putea fi extras din scrisorile scrise de Vlad Țepeș

În caz că vă întrebați cum era, de fapt, Vlad Țepeș, aflați că oamenii de știință caută să scoată la iveală noi indicii despre acest domnitor, indicii vechi de 550 de ani.

Oamenii de știință speră ca „biomoleculele istorice” de pe o misivă scrisă în secolul al XV-lea de Vlad Drăculea (Vlad Țepeș) să ofere mai multe detalii despre acesta. În luna mai a acestui an, doi experți și-au îndreptat atenția asupra unui document vechi de mai bine de 500 de ani, semnat de Vlad Țepeș însuși, scrie The Guardian. 

Vlad_Tepes_002
Foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/Vlad_%C5%A2epe%C5%9F#/media/File:Vlad_Tepes_002.jpg

 

Misiunea lui Gleb și a Svetlanei Zilberstein? Aceea de a extrage material genetic din scrisorile scrise de Vlad Țepeș, inspirația care stă la baza romanului scris de Bram Stoker. Materialul genetic a fost lăsat pe suprafața scrisorilor de transpirația, amprentele și saliva domnitorului.

Plecând de la asta, Gleb și Svetlana Zilberstein (adevărați „detectivi ai proteinelor”) pot construi o imagine nu doar a fizicului domnitorului, ci și a condițiilor din mediul înconjurător în care acesta a trăit.

„A fost o atmosferă mistică, mai ales că am extras moleculele lui Vlad Țepeș în ziua în care romanul lui Bram Stoker a fost publicat în urmă cu 125 de ani. Nu am planificat să alegem în mod specific această dată. Toată noaptea, după extracția moleculelor lui Dracula, a plouat, câinii au urlat, a fulgerat. A fost într-adevăr o atmosferă foarte magică. Contele Dracula a binecuvântat eliberarea sa din arhivele românești”, a declarat Gleb Zilberstein, citat de The Guardian.

El a mai declarat că misiunea sa este de a găsi urme biochimice lăsate de pe vremea când obiectele istorice au fost create sau când acele obiecte au fost folosite de personalități istorice:

„Când găsim «molecule istorice», începem să le analizăm. Asta înseamnă că vrem să determinăm compoziția moleculară și vârsta moleculelor istorice. În principal, noi determinăm proteinele și metaboliții”.

Aceste molecule, explică specialistul, sunt mult mai stabile decât ADN-ul și oferă mai multe informații despre condițiile din mediul înconjurător, despre sănătatea, stilul de viață, nutriția personalității istorice căreia îi aparțin „moleculele istorice”.

Gleb și Svetlana Zilberstein trăiesc și lucrează de 26 de ani în Tel Aviv, Israel. Împreună cu profesorul Pier Giorgio Righetti de la Universitatea Politehnica din milano, ei au dezvoltat analiza biochimică utilizată pentru a extrage proteinele din obiectele atinse sau purtate de persoanele decedate de mulți ani.

În cazul lui Vlad Țepeș, ei au inclus în analiză o scrisoare pe care domnitorul a scris-o oamenilor din Sibiu, pe 4 august 1475.

„Cu ajutorul analizei noastre, ne așteptăm să obținem un instantaneu al unui portret molecular al lui Vlad Țepeș atunci când el a scris sau a semnat aceste scrisori – și mă refer la sănătatea sa, la ceea ce a mâncat și la ce atmosferă era în jurul lui”, a declarat Gleb Zilberstein.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe