Newsflash
Internaționale

Medicii din SUA au realizat primul transplant de inimă de porc la om

de Dorina Novac - ian. 11 2022
Medicii din SUA au realizat primul transplant de inimă de porc la om

Într-o premieră mondială, o echipă de chirurgi americani a transplantat cu succes unui pacient inima unui porc modificat genetic.

Operaţia a avut loc vineri şi a demonstrat pentru prima dată că inima unui animal poate continua să funcţioneze într-un corp uman fără respingere imediată, a precizat instituţia într-un comunicat.

transplant
Sursă imagine: people.com

David Bennett, în vârstă de 57 de ani, căruia i-a fost transplantată inima de porc, a fost declarat neeligibil pentru un transplant uman. Acum, pacientul este monitorizat îndeaproape de medici pentru a se asigura că noul organ funcţionează corect, scrie Agerpres.

„Aveam de ales fie moartea, fie acest transplant. Vreau să trăiesc. Ştiu că este destul de riscant, dar era ultima mea opţiune. (...) Abia aştept să mă pot da jos din pat odată ce voi fi din nou bine”, a precizat Bennett, care a petrecut ultimele luni ţintuit la pat şi conectat la un aparat care l-a ţinut în viaţă.

Agenţia pentru medicamente a SUA (FDA) a dat undă verde operaţiei în ajunul Anului Nou.

„Aceasta este o descoperire chirurgicală majoră care ne aduce cu un pas mai aproape de o soluţie pentru deficitul de organe”, a comentat Bartley Griffith, care a efectuat transplantul.

Porcul din care provine inima a fost modificat genetic pentru a nu mai produce un tip de zahăr care este prezent în mod normal în toate celulele porcilor şi care provoacă respingerea imediată a organului de către corpul uman.

Această modificare genetică a fost efectuată de compania Revivicor, care a furnizat şi un rinichi de porc pe care chirurgii l-au conectat cu succes la vasele de sânge ale unui pacient aflat în moarte cerebrală în luna octombrie, la New York.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe