Newsflash
Internaționale

Mii de angajaţi nevaccinaţi, suspendaţi

de Dr. Roxana Dumitriu-Stan - sept. 24 2021
Mii de angajaţi nevaccinaţi, suspendaţi

Franţa suspendă aproximativ 3.000 de angajaţi din sistemul sanitar, pe motiv că sunt nevaccinaţi.

foto 1Suspendările au fost efectuate în urma unei decizii luate de autorităţi săptămâna trecută, care impune vaccinarea obligatorie anti COVID a peste 2,7 milioane de persoane, angajaţi din sistemul sanitar, îngrijitori la domiciliu și pompieri.

Ministrul Sănătăţii, Olivier Véran, a clarificat public că suspendările angajaţilor nevaccinaţi sunt temporare. De altfel, mulţi dintre aceștia sunt de acord acum să se vaccineze.

Președintele Emmanuel Macron anunţase pentru prima dată în 12 iulie că vor fi luate măsuri în cazul angajaţilor nevaccinaţi și că aceștia trebuie să aibă schema completă de vaccinare până la 15 septembrie sau să
demisioneze.

Aproximativ 450 de angajaţi au fost suspendaţi într-un spital din Nisa, iar un spital din Montélimar a anunţat că a început să anuleze intervenţiile chirurgicale considerate neurgente, din cauza numărului insuficient de medici anesteziști vaccinaţi.

Ministrul Sănătăţii a asigurat însă populaţia că, în ciuda suspendărilor, serviciile medicale sunt asigurate în continuare și că majoritatea angajaţilor suspendaţi au făcut parte din personalul de suport al spitalelor. De asemenea, Franţa a înregistrat și câteva demisii și proteste care au izbucnit în spitalele afectate de suspendări.

Date centralizate la nivel internaţional arată că Franţa a fost printre ţările sceptice în ceea ce privește vaccinarea împotriva COVID-19, la începutul imunizării. Un studiu de monitorizare efectuat de BBC a arătat că în 2020 a crescut numărul de urmăritori ai paginilor în limba franceză din social media care promovau mesaje anti vacciniste.

Însă de la introducerea „pașaportului” COVID în luna iulie, Franţa a ajuns în topul celor mai vaccinate ţări din lume, în prezent, aproximativ 90% dintre adulţi având cel puţin o doză administrată. În același timp, în Franţa a început și vaccinarea copiilor de peste 12 ani și se administrează doza „booster” persoanelor vulnerabile.

Alte măsuri la nivel internaţional

Măsuri asemănătoare sunt luate și în Italia, care introduce obligativitatea certificatului verde COVID pentru toţi angajaţii, începând cu 15 octombrie. Cei care nu vor putea dovedi că sunt vaccinaţi împotriva COVID-19 sau că au un test negativ recent vor fi penalizaţi.

Acest document este utilizat în prezent pentru cei care vor să aibă acces în restaurante, în cinematografe sau pe stadioane, precum și pentru a avea acces la zboruri sau anumite mijloace de transport în comun.

În Grecia, angajaţii nevaccinaţi din sectorul privat sau public trebuie să se testeze de două ori pe săptămână, pe propria cheltuială. Regula a început să se aplice din 13 septembrie.

În SUA, vaccinarea este obligatorie pentru angajaţii din guvern și pentru toate firmele cu mai mult de 100 de angajaţi. În plus, președintele Joe Biden a avertizat persoanele nevaccinate să se pregătească pentru testare săptămânală pentru COVID-19.

Citește și: Proteste violente la Melbourne, din cauza vaccinării anti-COVID


Notă autor:

https://www.bbc.com/news/world-europe-58581682

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe