Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Internaționale

Ne ajută sau nu Omicron să atingem imunitatea de turmă?

Viața Medicală
Florentina Ionescu miercuri, 23 februarie 2022, ora 12:21

Experții în Sănătate Publică încearcă să ofere un răspuns la întrebarea referitoare la varianta Omicron: ar putea aceasta să ne aducă mai aproape de imunitatea de turmă împotriva COVID-19?

Experții spun că nu este probabil ca această variantă a SARS-CoV-2, care este extrem de contagioasă, sau oricare dintre celelalte variante să ducă în viitor la dobândirea imunității de turmă, scrie Associated Press

imunitate de turma covid expert american sanatate publica omicron
Fotografie creată de cottonbro, de la Pexels

 

„Imunitatea de turmă este un concept înșelător și nu se aplică în cazul coronavirusului”, a declarat dr. Don Milton de la University of Maryland School of Public Health (Facultatea de Sănătate Publică din cadrul Universității din Maryland, SUA), pentru AP.

Imunitatea de turmă are loc atunci când un număr suficient de locuitori din totalul populației unei țări sunt imuni la un virus, iar acest lucru îngreunează răspândirea virusului la acei locuitori care nu sunt protejați prin vaccinare sau printr-o infecție anterioară cu respectivul virus.

Din păcate, speranțele inițiale cu privire la imunitatea de turmă împotriva coronavirusului s-au estompat din mai multe motive, arată sursa citată.

Pe de o parte, un motiv este faptul că anticorpii dezvoltați de pe urma vaccinurilor disponibile sau de pe urma unei infecții anterioare intră în declin o dată cu trecerea timpului. În vreme ce vaccinurile anti COVID oferă o protecție puternică împotriva formelor severe de boală, anticorpii și protecția lor care pălește înseamnă că este încă posibil ca persoana să se infecteze – chiar și acele persoane care au dozele booster de vaccin.

Pe de altă parte, există un grad mare de variație în rândul vaccinărilor. În unele țări cu venituri scăzute, mai puțin de 5% din populația eligibilă este vaccinată. Țările mai bogate se luptă cu ezitarea populației în fața vaccinării. Iar un alt factor de luat în considerare este că în multe țări copiii mici nu sunt eligibili pentru vaccinarea anti-COVID.

Pe măsură ce virusul se răspândește, el suferă mutații, iar acestea îl ajută să supraviețuiască și să crească riscul de apariție de noi variante. Acele variante cu mutații, cum este și Omicron, pot deveni mai bune în ceea ce privește evitarea protecției pe care oamenii o dobândesc de pe urma vaccinurilor sau de pe urma unei infecții anterioare.

Dr. Milton mai spune că populațiile multor țări se îndreaptă spre așa-numita „ezitare de turmă”, situație în care infecțiile cu coronavirus vor continua, dar oamenii au suficientă protecție pentru ca viitoarele valuri pandemice să nu perturbe bunul mers al societății.

Mulți oameni de știință, arată sursa citată, cred că în cele din urmă COVID-19 va deveni precum gripa sezonieră și va cauza epidemii sezoniere, dar nu va mai cauza valuri pandemice cu numere uriașe de cazuri noi.

Etichete: imunitate de turma imunitate covid vaccinare covid-19 vaccinare covid omicron varianta omicron infectare omicron

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.