Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Internaționale

Noua Zeelandă oferă populației măşti şi teste gratuite

Guvernul Noii Zeelande a anunţat că va oferi măşti şi teste rapide antigen gratuite, în încercarea de a încetini transmiterea SARS-CoV-2 şi de a reduce presiunea asupra sistemului sanitar din ţară.

Noua Zeelandă se confruntă cu un aflux de pacienţi cu COVID-19 şi cu gripă, informează Reuters și Agerpres.

ffp2-masca

Sistemul sanitar a înregistrat deja creşteri în ceea ce priveşte timpii de aşteptare, iar unele intervenţii chirurgicale au trebuit anulate.

Fără îndoială, combinaţia dintre creşterea bruscă a cazurilor de COVID-19 şi a spitalizărilor, cel mai grav sezon de gripă din memoria recentă şi absenţa personalului aferent pun lucrătorii sanitari şi întreg sistemul sanitar sub o presiune extremă”, a declarat Ayesha Verrall, ministrul responsabil pentru reacția la COVID-19.

Noua Zeelandă, cu o populaţie de 5,1 milioane de locuitori, a înregistrat joi 11.382 de cazuri noi de COVID-19, numărul total al persoanelor infectate în prezent ajungând la 68.737. Dintre acestea, 765 de cazuri sunt spitalizate.

Apreciată în trecut pentru modalitatea de abordare a pandemiei, Noua Zeelandă a fost ferită în mare parte de COVID-19 până la sfârşitul anului trecut datorită răspunsului prompt, precum şi a izolării sale geografice. Guvernul a renunţat la politica „zero-COVID” la începutul anului, după ce populaţia a fost vaccinată masiv.

Potrivit lui Verrall, deşi strategia „zero COVID” nu mai este o opţiune valabilă, oamenii trebuie să poarte măşti, să facă teste şi să se izoleze la domiciliu dacă au fost depistați pozitiv.

Guvernul pune la dispoziţie pe scară largă măşti şi teste gratuite, a autorizat farmaciile să vândă medicamente pentru tratamentul COVID-19 şi a extins criteriile de eligibilitate pentru tratamentul antiviral.

Nu e momentul acum să sistăm purtarea măştilor. Dovezile ne spun că purtarea măştii înjumătăţeşte şansele unei infectări cu coronavirus. Ea ajută totodată la protejarea împotriva gripei şi a altor afecţiuni de iarnă aşa că, dacă nu purtaţi mască pentru voi, vă rog să o purtaţi pentru lucrătorii sanitari”, a spus Verrall.

Noi dovezi despre modul în care COVID distruge țesutul cerebral

Supravegherea microbiologică a infecțiilor bacteriene, un curs nou la Institutul „Cantacuzino”

Etichete: noua zeelanda masti si teste gratuite reducere presiune sistem sanitar

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 199 de lei
  • Digital – 149 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC