Newsflash
Internaționale

O doză de vaccin HPV oferă protecţie solidă împotriva cancerului de col uterin

de Dorina Novac - apr. 12 2022
O doză de vaccin HPV oferă protecţie solidă împotriva cancerului de col uterin

O singură doză de vaccin împotriva papilomavirusului uman (HPV) este suficientă pentru a oferi protecție solidă împotriva cancerului de col uterin, a anunțat un grup de experți din cadrul OMS.

În prezent, sunt recomandate schemele de vaccinare cu două sau cu trei doze de vaccin HPV, însă Grupul Consultativ Strategic de Experţi în Imunizare (SAGE) din cadrul OMS a precizat că o singură doză este la fel de eficientă, scrie Reuters.

cancer cervical

SAGE a evaluat dovezile medicale care au apărut în ultimii ani conform cărora o singură doză de vaccin oferă o eficacitate comparabilă cu eficacitatea furnizată de schemele de vaccinare bazate pe două şi pe trei doze.

Specialiștii SAGE au ajuns la conluzia că o singură doză de vaccin împotriva virusului papiloma uman (HPV) oferă o protecție solidă împotriva virusului care cauzează cancerul de col uterin, şi că eficacitatea ei este comparabilă cu cea oferită de schema de vaccinare bazată pe două doze.

„Acest lucru ar putea schimba datele problemei în ceea ce privește prevenirea bolii; iar mai multe doze de vaccin care salvează vieți ar ajunge la un număr mai mare de fete”, a spus OMS într-un comunicat.

Deseori denumit „ucigașul tăcut” și aproape în întregime evitabil, cancerul de col uterin este o boală marcată şi de inegalităţi privind accesul la această măsură de prevenţie.

Noua recomandare SAGE se bazează pe îngrijorările legate de introducerea lentă a vaccinului HPV în programele de imunizare și de rata scăzută de acoperire vaccinală în rândul populației, în special în țările mai sărace.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe