Newsflash
Internaționale

O nouă modalitate de oxigenoterapie

de Dr. Diana Andronache - apr. 1 2022
O nouă modalitate de oxigenoterapie

Cercetătorii americani au dezvoltat un dispozitiv care vine în ajutorul pacienţilor cu hipoxemie refractară, prin injectarea oxigenului direct în fluxul sanguin.

poza2Hipoxemia refractară apare atunci când există o oxigenare arterială inadecvată, în pofida nivelurilor optime de oxigen inspirat.

Este întâlnită uneori la pacienţii cu insuficienţă respiratorie acută și cu suport ventilator mecanic. Sindromul de detresă respiratorie acută este cea mai frecventă cauză a hipoxemiei refractare la pacienţii cu insuficienţă respiratorie acută.

Dispozitivul funcţionează prin infuzarea oxigenului iniţial într-o soluţie lichidă, care ulterior este trecută printr-o serie de duze din ce în ce mai mici, reducând astfel dimensiunea bulelor până la scara micronilor.

Aceste bule sunt mai mici decât celulele roșii sanguine, notează cercetătorii. Apoi, bulele sunt acoperite cu o membrană lipidică, pentru a preveni toxicitatea și pentru a le împiedica să se lipească unele de altele.

Soluţia obţinută prin această procedură este ulterior injectată direct în fluxul sanguin al pacientului. Stratul lipidic se dizolvă, iar oxigenul este eliberat în fluxul sanguin.

Potrivit rezultatelor obţinute în urma testelor pe animale, cercetătorii susţin că dispozitivul ar putea crește saturaţia de oxigen din sânge de la 15% la peste 95% în decurs de câteva secunde până la câteva minute. Până la etapa de testare în studii clinice pe subiecţi umani, se vor continua cercetările pe animale.

Citiți și: Lumina optimă în timpul somnului


Notă autor:

https://medicalxpress.com/news/2022-03-oxygen-bloodstream-intravenously.html

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe