Newsflash
Internaționale

Obezitatea, povara globală a secolului XXI

de Dr. Alina SIMACHE - mar. 13 2020
Obezitatea, povara globală a secolului XXI

Cu ocazia Zilei Mondiale a Obezității, celebrată anual în data de 4 martie, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) încurajează obținerea și menținerea greutății ideale, pentru a combate „criza obezitățiiˮ, ameliorând consecințele negative asociate acestei afecțiuni.

În ultimii 45 de ani, ratele obezității s-au triplat, iar în cazul copiilor și adolescenților, ratele obezității au crescut de cinci ori, fiind afectată semnificativ întreaga populație, indiferent de nivelul de dezvoltare al țării de proveniență, avertizează OMS. Persoanele obeze se confruntă frecvent cu stigmatul social, fiind blamate și desconsiderate din cauza cunoștințelor generale limitate legate de acest subiect. Potrivit OMS, „rădăcinileˮ obezității nu sunt complet înțelese, acestea fiind generate de un cumul de factori legați de stilul de viață, dietă, factori genetici, psihologici, socio-culturali, economici, dar și de mediul de viață.

Obezitatea și supraponderalitatea sunt definite de experții OMS drept „acumularea anormală sau excesivă de grăsime, care poate afecta sănătateaˮ. În cazul adulților, indicele de masă corporală (IMC) este un indicator utilizat frecvent pentru stabilirea grupei de greutate, o valoare de 25 sau mai mult încadrându-se la supraponderalitate, iar IMC de 30 sau mai mult încadrându-se în categoriile de obezitate. În cazul copiilor, vârsta este importantă în stabilirea grupei de greutate. Astfel, pentru copiii cu vârsta sub 5 ani, sunt considerați supraponderali cei la care înălțimea în raport cu greutatea depășește două deviații standard, iar obezi sunt cei la care înălțimea în raport cu greutatea depășește trei deviații standard, potrivit curbelor de creștere furnizate de OMS. Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 19 ani, supraponderali sunt cei la care IMC adaptat vârstei depășește o deviație standard, iar obezi sunt cei care depășesc două deviații standard.

Cauze și consecințe

Principala cauză a obezității este reprezentată de un dezechilibru între aportul și consumul caloric, remarcându-se, la nivel global, preferința pentru alimentele hipercalorice, bogate în grăsimi și zaharuri. La acestea se adaugă lipsa activității fizice adecvate unui stil de viață sănătos, promovată de natura sedentară a mediului profesional, precum și de utilizarea excesivă a variatelor mijloace de transport în special la nivelul mediului urban.

Obezitatea reprezintă un factor de risc important pentru numeroase boli netransmisibile, ca diabetul zaharat de tip 2, bolile cardiovasculare (în special infarctul miocardic), hipertensiunea arterială, accidentul vascular cerebral, afecțiunile musculo-scheletale (artroza), fiind asociată și cu multiple neoplazii (cancer endometrial, cancer de sân, ovarian, de prostată, cancer hepatic, de vezică biliară, cancer renal sau cancer colorectal). În plus, obezitatea infantilă este asociată cu un risc crescut de obezitate în viața de adult, dar și cu decesul prematur. Copiii obezi suferă din cauza dificultăților respiratorii, au risc crescut de fracturi, hipertensiune arterială și alte boli cardiovasculare, rezistență la insulină, dar și o suferinţă prin impactul psihologic, care poate genera traume iremediabile.

Malnutriția, o lamă cu două tăișuri

Țările cu nivel de dezvoltare scăzut sau mediu se confruntă cu aspecte diferite ale malnutriției. Astfel, pe lângă bolile infecțioase și subnutriție, aceste țări se confruntă în ultimii ani cu o creștere rapidă a ratei de obezitate, în special la nivel urban. „Nu este neobișnuit ca subnutriția și obezitatea să coexiste în aceeași țară, în aceeași comunitate sau chiar în aceeași gospodărieˮ, precizează OMS. Din cauza nivelului scăzut de dezvoltare, copiii din țările cu nivel socio-economic scăzut sau mediu sunt predispuși nutriției inadecvate, fiind expuși unor cantități excesive de alimente bogate în grăsimi, zaharuri, sare, dar cu o calitate nutritivă scăzută.

Soluții individuale și colective

Din fericire, atât supraponderalitatea, cât și obezitatea pot fi prevenite prin îmbunătățirea stilului de viață și cu sprijinul comunității. La nivel individual, experții OMS sugerează limitarea consumului de grăsimi și zaharuri, creșterea consumului de fructe și legume, nuci și semințe precum și respectarea unui program adecvat de exerciții fizice, respectiv 60 de minute zilnic pentru copii și 150 de minute săptămânal în cazul adulților. Pentru asigurarea unui stil de viață sănătos este esențial sprijinul familiei și al comunității, care pot susține implementarea principalelor recomandări de profilaxie. În plus, industria alimentară are un rol important în promovarea obiceiurilor alimentare sănătoase, asigurând calitatea produselor și reducând conținutul de sare, zaharuri și grăsimi excesive din alimentele procesate.

Un exemplu de strategie eficientă este reprezentat de abordarea obezității infantile în Portugalia, țară care a reușit să implementeze cu succes o taxă pentru băuturile răcoritoare îndulcite cu zahăr. „Între anii 2008 și 2016, putem remarca scăderea procentului de copii supraponderali [din Portugalia] de la 37,9% la 30,7% și scăderea procentului de copii obezi de la 15,3% la 11,7%ˮ, a declarat dr. Ana Rito, principalul investigator al COSI (WHO European Childhood Obesity Surveillance Initiative). Rezultatele obținute sunt semnificative, numeroase companii reducând substanțial cantitatea de zahăr din propriile produse. „Această taxă reprezintă și o măsură de abordare a inegalităților din domeniul sănătății. (...) Prin promovarea consumului de alternative mai sănătoase, precum apa, care e mai ieftină, această poliță va reduce riscul de boli netransmisibile la nivelul populației vulnerabileˮ, a precizat dr. Francisco Goiana Silva, membru al cabinetului Ministerului Sănătății din Portugalia în perioada în care taxa pentru băuturile îndulcite cu zahăr a fost introdusă.

Comparativ cu anul 1975, rata obezităţii s-a triplat la nivel mondial.

În 2016, peste 1,9 miliarde de adulți (39% din populația globală) erau supraponderali, iar peste 650 de milioane (13%) dintre aceștia erau obezi.

Obezitatea și supraponderalitatea ucid mai multe persoane decât subponderalitatea.

În 2018, aproximativ 40 de milioane de copii cu vârsta sub 5 ani erau supraponderali sau obezi, iar în 2016, peste 340 de milioane de copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 5 și 19 ani erau supraponderali sau obezi.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe